Prima pagină » Culinar » Iată cum poți face o dulceață de lămâie delicioasă – Rețetă cu un parfum și o aromă aparte, de care te vei îndrăgosti

Iată cum poți face o dulceață de lămâie delicioasă – Rețetă cu un parfum și o aromă aparte, de care te vei îndrăgosti

12 mai 2025, 14:00,
în Culinar

O dulceață de lămâie este foarte bogată în vitamina C și este ideală pentru micul dejun, pentru deserturi sau chiar și pentru durerile de gât.

Aceasta are o aromă aparte, un parfum deosebit și îmbină gustul dulce cu cel acrișor. Poate fi consumată atât ca atare, cât și în diverse combinații.

Rețeta pentru o dulceață de lămâie delicioasă

Pentru această rețetă vei avea nevoie de 2 kg de lămâi netratate și de 4 kg de zahăr. Începe prin a spală lămâile și pune-le într-o oală mare cu 5 litri de apă. Pune oala pe foc, acoper-o și fierbe lămâile pentru aproximativ 3 ore sau până când cojile sale pot fi înțepate ușor cu o furculiță.

După acest timp, se lasă la răcit complet, apoi se scot din oală. Măsoară lichidul de gătit, fiind necesar să ai 3 litri în total. Dacă nu ai suficient, poți compensa cu apă, iar dacă ai prea mult, aduci la punctul de fierbere și reduci cantitatea.

Taie lămâile pe jumătate, curăță-le de sâmburi, apoi taie coaja și pulpa în fâșii, după preferințe. Pune toate acestea într-o cratiță, iar sâmburii într-o bucată de pânză și adaugați și ei. Acestea vor ajuta dulceața să se întărească.

Adaugă și zahărul și adu dulceața în punctul de fiebere, până când se dizolvă complet zahărul, apoi se lasă la fiert pentru aproximativ 25 de minute. Verifică dacă este gata punând o cantitate mică pe o farfurie. Dacă este închegată se poate opri focul, însă dacă nu, se mai fierbe câteva minute, apoi se testează din nou.

Se lasă la răcit pentru aproximativ 20 de minute, apoi se scoate pânza cu sâmburi și se pune în borcane sterilizate calde.

O rețetă mai simplă, cu o cantitate mai mică

Pentru această rețetă vei avea nevoie de 1 kg de lămâi netratate, de 1 kg de zahăr și de 500 ml de apă plată. Începe prin a spală foarte bine lămâile, în mai multe ape, apoi taie-le în felii. Curăță-le foarte bine de sâmburi, întrucât aceștia sunt inestetici și vor fi mai greu de îndepărtat după ce se formează dulceața.

Lasă-le într-un vas cu apă peste noapte, iar a doua zi se pun la fiert la foc mic, până când se înmoaie semnificativ. Adaugă și zahărul în acest punct, apoi lasă să fiarbă până când ajung la o consistență mai densă și lipicioasă. Important este să amesteci frecvent în dulceață, dar fără să rupi feliile.

După ce oprești focul, lasă dulceața puțin la răcit, apoi toarn-o în borcane sterilizate calde și las-o să se răcească în totalitate, sub un pat de prosoapte sau orice altceva i-ar ține de cald. Pentru un plus de aromă, se pot adăuga și batoane de vanilie, esență de vanilie sau orice altă aromă preferi.

De asemenea, se poate face și varianta tradițională cu portocale, unde ai nevoie de portocale întregi, lămâi, apă și zahăr, de unde vei obține un rezultat delicios, modul de preparare fiind același.

O dulceață de lămâie este considerată a fi un deliciu, ce se poate prepara foarte ușor și acasă, putând fi consumată în diverse moduri, de întreaga familie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 decembrie 2025
09 decembrie 2025