Prima pagină » Economic Local » Ieșenii investesc jumătate de milion de euro, fonduri europene, în utilaje agricole
Ieșenii investesc jumătate de milion de euro, fonduri europene, în utilaje agricole

Ieșenii investesc jumătate de milion de euro, fonduri europene, în utilaje agricole

30 mai 2022, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Ieșenii investesc jumătate de milion de euro, fonduri europene acordate de AFIR pentru schimbarea utilajelor agricole vechi cu altele noi. Un prim raport de selecție a fost publicat de AFIR iar până la finalul acestui an vor fi verificate toate dosarele depuse de fermierii din Iași dar și din restul țării

Un prim raport de selecție a dosarelor depuse de fermierii ieșeni în perioada 25 noiembrie și 24 decembrie 2022 din cadrul submăsurii 4.1 – Sector achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei (vegetal) a fost publicat pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Doar o parte din dosarele depuse de fermierii ieșeni dar și de cei din restul țării au fost verificate de specialiști urmând ca până la finalul acestui an să fie publicate noi liste cu beneficiarii fondurilor europene. Ieșenii vor investi, în primă etapă, jumătate de milion de euro, în utilaje agricole moderne.

Astfel,  Dragoș Tănase din Gorban va cheltui 104.000 de euro pentru dezvoltarea exploatației și va achiziționa utilaje agricole moderne. Fermis Company, din Andrieșeni, va primi 104.000 de euro pentru dotarea societății cu echipamente și utilaje agricole performante. De asemenea, SC Agrinel Dinel SRL va primi fonduri europene în valoare de 123.000 de euro pentru echipamente și utilaje moderne.

Ieșenii investesc jumătate de milion de euro în utilaje agricole

Fermierii din Iași au depus cereri în valoare de două milioane de euro în submăsura 4.1 – Sector achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei (vegetal), fondurile alocate fiind epuizate înainte de termen. Fondurile alocate acestei sesiuni au fost de 125 de milioane de euro, însă s-au depus 846 de proiecte, la nivel național, în valoare de 335 de milioane de euro. Solicitanții eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 sunt fermierii a căror exploatație se situează pe teritoriul României și care desfășoară o activitate agricolă.

Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului, care a fost publicat pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Cuantumul sprijinului acordat pornește de la 30 la sută și poate ajunge la maximum 90 la sută, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect. Sumele sunt cuprinse între 100.000 și 400.000 de euro, în funcție de complexitatea proiectului depus. Fermierii din Iași au investit numai în anul 2021 în jur de 3 milioane de euro, fonduri europene, în utilaje agricole moderne.

Ieșenii care s-au instalat ca tineri fermieri în ultimii 3 ani au accesat fonduri europene în valoare de 7 milioane de euro

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit celor 175 de beneficiari din Iași banii necesari pentru modernizarea serelor cu legume, înființarea unor ferme zootehnice sau dezvoltarea unor afaceri apicole. Cele mai multe dosare au fost depuse de tinerii care au vrut să dezvolte afaceri în sectorul legumicol, unul dintre domeniile care, în ultimii ani, a atras investitori. Astfel, o parte din cei care investesc fondurile nerambursabile în valoare de 40.000 de euro sunt și persoane care au muncit în străinătate și vor să rămână în localitățile natale. Multe proiecte pentru obținerea fondurilor europene au fost depuse de către ieșenii din comunele Sinești, Cozmești, Popești, Țuțora, Golăești și orașul Târgu Frumos. Antreprenorii din mediul rural au primit banii pentru a moderniza serele cu legume. În această perioadă sunt analizate cererile depuse anul trecut în sesiunea deschisă în Submăsura 6.1- Instalarea tinerilor fermieri. Ieșenii au epuizat fondurile alocate, înainte de termen.

O parte dintre ieșenii care investesc jumătate de milion de euro, fonduri europene, în utilajele agricole performante sunt tineri fermieri.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, modificările aduse Legii asistenței sociale nr. 292/2011. Noile prevederi includ accesul la locuințe sociale și la alte imobile aflate în proprietatea administrației publice printre măsurile de prevenire și combatere a sărăciei și a excluziunii sociale. Modificarea extinde definiția grupului vulnerabil și introduce explicit condițiile de […]
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 noiembrie 2026
14 noiembrie 2026
Articole similare
Alertă în Cuba! Autoritățile se pregătesc pentru o posibilă intervenție militară a SUA. Avertismentul transmis de președintele Miguel Díaz-Canel
13:20
Alertă în Cuba! Autoritățile se pregătesc pentru o posibilă intervenție militară a SUA. Avertismentul transmis de președintele Miguel Díaz-Canel
Tatiana, o româncă de 46 de ani, a murit după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada. Șoferul avea 28 de ani
12:40
Tatiana, o româncă de 46 de ani, a murit după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada. Șoferul avea 28 de ani
Zelenski, anunț despre propunerea SUA pentru încheierea războiului. Ucraina ar putea primi garanții de securitate în schimbul cedării Donbasului către Rusia
12:21
Zelenski, anunț despre propunerea SUA pentru încheierea războiului. Ucraina ar putea primi garanții de securitate în schimbul cedării Donbasului către Rusia
Daciana Șârbu pregătește un nou proiect după despărțirea de Victor Ponta. Fosta europarlamentară vrea să creeze o comunitate dedicată femeilor
12:00
Daciana Șârbu pregătește un nou proiect după despărțirea de Victor Ponta. Fosta europarlamentară vrea să creeze o comunitate dedicată femeilor
Trei zodii scapă de probleme începând cu 14 noiembrie 2026. Venus revine în mers direct și aduce schimbări importante
11:40
Trei zodii scapă de probleme începând cu 14 noiembrie 2026. Venus revine în mers direct și aduce schimbări importante
Peste 80 de polițiști au descins în tot municipiul Iași. Peste 1.000 de persoane legitimate și amenzi de aproape 109.000 de lei, în urma unei acțiuni de amploare
11:18
FOTO Peste 80 de polițiști au descins în tot municipiul Iași. Peste 1.000 de persoane legitimate și amenzi de aproape 109.000 de lei, în urma unei acțiuni de amploare
Accident grav în București. Două tramvaie s-au ciocnit frontal într-o intersecție
11:00
Accident grav în București. Două tramvaie s-au ciocnit frontal într-o intersecție
Deflagrație provocată de acumularea de gaze pe strada Poienilor, județul Iași. O persoană a suferit arsuri și a fost transportată la spital – UPDATE
10:41
FOTOVIDEO Deflagrație provocată de acumularea de gaze pe strada Poienilor, județul Iași. O persoană a suferit arsuri și a fost transportată la spital – UPDATE
Alertă în Marea Neagră, în apropierea coastelor României. O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă lângă Sfântu Gheorghe
10:20
Alertă în Marea Neagră, în apropierea coastelor României. O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă lângă Sfântu Gheorghe
Accident naval în SUA. Un petrolier a lovit un vas de croazieră cu aproape 190 de pasageri la bord, în portul New Orleans. 32 de persoane au ajuns la spital
09:20
Accident naval în SUA. Un petrolier a lovit un vas de croazieră cu aproape 190 de pasageri la bord, în portul New Orleans. 32 de persoane au ajuns la spital