Numărul celor prezenți la ședințele de repartizare pe posturi titulare a fost vizibil mai mic, holurile instituțiilor de învățământ în cadrul cărora s-au organizat ședințele de repartizare fiind goale, comparativ cu anii anteriori. Deși nemulțumirile legate de sistemul de învățământ sunt multe, iar majoritatea candidaților au ieșit resemnați din sălile de repartizare, aceștia consideră că cel mai bine e să păstreze tăcerea, „mulțumindu-se” cu postul primit
Printre candidații prezenți la ședințe s-a numărat și o doamnă de la profilul economic, aceasta ieșind cu ochii în lacrimi, nefiind repartizată într-o unitate școlară. Femeia nu a dorit să vorbească despre experiența sa neplăcută.
Holuri goale la ședințele de repartizare
În perioada 22-24 august, ședințele de repartizare pentru ocuparea unui post în sistemul de învățământ preuniversitar au prioritate în învățământul ieșean. Cu toate acestea, atmosfera din acest an de la ședințele de repartizare pe posturi didactice a fost diferită cu mult față de anii trecuți, când ieșenii stăteau la coadă pentru a afla dacă au fost repartizați în instituțiile mult dorite. Acum, se pare că interesul ieșenilor vizavi de o carieră la catedră a scăzut, iar cozile au dispărut.
Pe lângă faptul că au fost puține persoane ce au candidat, nemulțumirile celor ce au prins sau nu câte un post nu au ezitat să apară, exprimate fiind mai mult sau mai puțin.
„Da… sunt mulțumită, eu aveam notă de anul trecut… E mai greu să prinzi loc, dacă nu dai iar examen, e și cât de cât aproape de casă”, a declarat Larisa Onorariu.
Un alt cadru didactic, profesor la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, ce a reușit să rămână titular în aceeași instituție de învățământ și-a exprimat punctul de vedere.
„Eu am dat acum la a doua specializare, nu m-am pregătit foarte mult, pentru că am mai terminat vreo două masterate și a trebuit să fac lucrarea de disertație, dar am luat 7,40, nu mi se pare greu. Am mai susținut și anul trecut examenul, erau două locuri, s-au pierdut pe drum sau ceva, nu știu ce s-a întâmplat”, a adăugat Cristian V.
Per ansamblu, cadrele didactice nu mai speră spre o schimbare și nu înțeleg de ce acest examen nu garantează un post în învățământ, atât timp cât poartă denumirea de „titularizare”.
Cine poate participa la ședințele publice de repartizare
Printre principalii participanți la aceste ședințe sunt cadrele didactice titulare şi cadrele didactice debutante, prevăzute în Metodologie, rămase cu norma didactică de predare incompletă pentru completarea normei didactice, cadrele didactice titulare rămase în restrângere de activitate, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată, cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului sau catedrei şi cadrele didactice prevăzute în Metodologie pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată.
Urmează și cadrele didactice titulare rămase nerepartizate care solicită continuitate prin detașare la cerere sau detaşare la cerere prin concurs, precum și candidaţii care au obţinut cel puţin nota/media de repartizare 7 la concursul naţional, sesiunea 2022.
Cum să prindă loc un tânăr dacă sunt lăsate să predea persoane cu vârsta de peste 65 de ani.