Guvernul Bolojan a convocat luni seară o ședință extraordinară, cu o oră și jumătate înainte ca Parlamentul să înceapă votul de învestitură pentru cabinetul Veștea. Ilie Bolojan i-a convocat pe toți miniștrii la guvern și s-a lăudat cu rezultatele obținute prin PNRR.
Ilie Bolojan s-a lăudat cu rezultatele obținute prin PNRR!
Premierul demis Ilie Bolojan a spus că România a reușit să păstreze componenta de granturi din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 13,6 miliarde de euro, după două luni de discuții cu Comisiaa Europeană. Șeful Executivului demis a precizat însă că România trebuie să mai absoarbă aproape 5 miliarde de euro până la sfârșitul lunii august și a avertizat că există în continuare riscuri pe componenta de energie și decarbonizare.
Premierul demis a explicat că ajustarea PNRR a presupus negocieri complexe privind reformele, jaloanele și investițiile asumate de România în relația cu Comisia Europeană.
După ce au aplaudat ani de zile condamnările adversarilor politici și făceau glume cu „statul paralel”, acum acuză sistemul că le fabrică dosare
„A fost nevoie de discuții de peste două luni, în această perioadă, pentru a clarifica cum vom realiza cele 66 de reforme și cum atingem cele 385 de ținte și de jaloane pe care România s-a angajat să le atingă”, a declarat Ilie Bolojan.
Principalul obiectiv urmărit de echipa guvernamentală a fost evitarea pierderii fondurilor nerambursabile alocate României.
„În urma acestor negocieri, suntem în situația în care obiectivul nostru principal a fost să nu pierdem sumele care au fost alocate României pe componenta de grant, deci este vorba de sumele nerambursabile”a adăugat Bolojan.
România păstrează granturile de 13,6 miliarde de euro
Șeful Executivului a anunțat că negocierile s-au încheiat cu păstrarea integrală a componentei de granturi.
„Le mulțumesc colegilor noștri pentru că au reușit, în urma acestor negocieri, să păstreze cele 13,6 miliarde de euro care erau sumele nerambursabile, în continuare, ca granturi pentru România”, a zis Ilie Bolojan.
Acesta a făcut un anunț despre o perioadă critică pentru absorbția banilor europeni.
,,Asta înseamnă că până la sfârșitul lunii august trebuie să mai absorbim aproape 5 miliarde de euro din această sumă, în așa fel încât să putem achita lucrările care sunt în stadii avansate”, a atenționat Ilie Bolojan.
Premierul interimar a precizat că pe componenta de împrumut situația este diferită.
„Pe componenta de împrumut, suma care a rămas în aceste discuții la final este de 6,64 miliarde de euro. Aici avem o reducere de 1,2 miliarde de euro față de sumele anterioare de la sfârșitul anului trecut, ca urmare a faptului că o parte din proiecte nu pot fi finalizate și, pe de altă parte, datorită calculelor care au fost făcute pe componentele de investiții”, a spus Bolojan.
Premierul demis a mai spus că unul dintre cele mai sensibile capitole a fost cel al infrastructurii rutiere și că România a obținut un acord important din partea Comisiei Europene.
„Un aspect important este acordul Comisiei Europene pentru ca plata pe autostrăzi să se facă procentual, cu ponderea lucrărilor realizate, deci să nu pierdem sume importante de bani”, a menționat Ilie Bolojan.
Așadar, Guvernul Bolojan a convocat luni seară o ședință extraordinară, cu o oră și jumătate înainte ca Parlamentul să înceapă votul de învestitură pentru cabinetul Veștea. Ilie Bolojan i-a convocat pe toți miniștrii la guvern și s-a lăudat cu rezultatele obținute prin PNRR.