Prima pagină » Titlurile zilei » Imaginea incompetenței președintelui CJ, Costel Alexe! Ambulanța a rămas împotmolită în mocirlă pe drumul județean din Mădârjac. Pacientul a decedat!

Imaginea incompetenței președintelui CJ, Costel Alexe! Ambulanța a rămas împotmolită în mocirlă pe drumul județean din Mădârjac. Pacientul a decedat!

24 feb. 2026, 02:00, 20 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Aceasta este imaginea incompetenței președintelui CJ, Costel Alexe. Luni, 23 februarie 2026, o ambulanță a rămas împotmolită în mocirla de pe drumul județean DJ 282E, în comuna Mădârjac, iar pacientul, un bărbat în vârstă de 53 de ani, a decedat. Situația se poate repeta oricând din cauză că drumul nu este asfaltat, este din pământ, iar din cauza precipitațiilor, nici pompierii nu ar putea ajunge în timp util în cazul unui incendiu.

Deși problemele sunt cunoscute de Alexe de ani, nici până în anul 2026 președintele CJ nu a fost în stare să găsească o sursă de finanțare prin care să poată asfalta porțiunea de 6 km din comuna Mădârjac a drumului județean DJ 282E. Nu este normal ca, în anul 2026, oamenii să fie în pericol din cauză că ambulanța nu poate ajunge, pentru că rămâne împotmolită în noroi, pe drumurile lui Costel „Tablă” Alexe.

Aceasta este imaginea incompetenței președintelui CJ, Costel Alexe! Inclusiv ambulanța rămâne blocată pe drumurile județene pline de mocirlă

Este inadmisibil cum îi tratează președintele Costel Alexe pe oamenii din județul Iași. Imaginile surprinse de la fața locului vorbesc de la sine și arată situația gravă din comuna Mădârjac. Concret, pe data de 23 februarie 2026, o familie din localitate a solicitat o ambulanță din cauza problemelor de sănătate pe care Gabriel Tamaș, un bărbat în vârstă de 53 de ani, le avea.

Însă, din cauză că drumul județean DJ 282E, pe o porțiune de aproximativ 6 kilometri în comuna Mădârjac, este de pământ și din cauza precipitațiilor din ultima perioadă, acesta a ajuns impracticabil, iar ambulanța a rămas împotmolită.

Viceprimarul comunei Mădârjac, Dan Ghebuță, a transmis faptul că primăria a făcut nenumărate solicitări, în decursul anilor, către Consiliul Județean Iași, condus de Costel Alexe, însă nu a fost luată nicio măsură.

„Noi avem un dosar plin. Are 15 cm grosime, cu rapoarte, solicitări pentru drumul acesta (DJ 282E – porțiunea din comuna Mădârjac), dar nu s-a luat nicio măsură. Am trimis și la Consiliul Județean. Acum, pe drumul acesta, poți circula numai cu mașină 4×4. Oamenii pot ajunge la case, dar pe la Țibana, care cum poate. Dacă nu ai mașină 4×4, nu poți urca pe aici, iar dacă îngheață și se mai topește iar, nici cu un 4×4 nu mai poți urca. Este foarte greu”, a declarat viceprimarul comunei Mădârjac, Dan Ghebuță.

În cele din urmă, cu ajutorul unui tractor trimis de primărie, ambulanța a fost scoasă din noroi. Însă, între timp, bărbatul de 53 de ani a decedat.

„S-a împotmolit ambulanța în noroi, pe drumul DJ 282E, comuna Mădârjac, undeva la 6 km de drum din comună. Nu este asfaltat. Am reușit până la urmă și am scos ambulanța de acolo, dar, din păcate, când a ajuns la locație, pacientul era decedat. A ajuns prea târziu. Omul avea 53 de ani. Știu doar că avea ceva probleme cu inima, dar nu știu detalii. Eu am încercat să scot ambulanța, prima dată, cu mașina mea personală, dar nu am reușit să o trag. După aia a venit din urmă tractorul primăriei și am reușit să o scoatem de acolo”, a mai spus viceprimarul comunei Mădârjac, Dan Ghebuță.

Dr. Angelica Hristea, manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Iași, a transmis faptul că au fost trimise două ambulanțe care au mers pe rute diferite, una din substația Podu Iloaiei și una de la Iași.

„Într-adevăr, la cazul respectiv a fost trimisă ambulanța noastră de tip B, cu asistent, de la Podu Iloaiei, pentru satul Bojila. Dar, în același timp, s-a trimis și ambulanța de tip TIM de la Iași. Dat fiind starea drumurilor, ambulanța de tip B a anunțat că nu mai poate înainta. A așteptat ajutorul primăriei, nu a durat foarte mult. Într-adevăr, nu au mai putut să urce un deal. A trimis primăria tractor destul de repede, au ajuns înaintea celor care veneau de la Iași și care au luat-o pe altă rută. Dar am vorbit cu medicul de la SMURD TIM și a spus că pacientul era decedat cu mult înainte să se facă solicitare la ambulanță. Era deja rigid, deci era caz depășit”, a menționat dr. Angelica Hristea, manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

Problemele vor persista: Consiliul Județean nu are bani pentru asfaltarea porțiunii de drum județean din comuna Mădârjac

Nu se știe când vor fi rezolvate problemele de pe DJ 282E din cauză că nu există încă finanțare pentru asfaltarea tronsonului din comuna Mădârjac.

„În momentul de față, suntem în finalizarea proiectului «Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție». Avem o parte din avize obținute. Noi am intervenit cât am putut și în toamnă. Spre iarnă (2025) am intervenit cu un greder, am profilat. Din păcate, prin natura terenului, dacă pun astăzi piatră și plouă, mâine nu mai este. Este o situație mai dificilă, avem depus proiectul prin PNI (Planul Național de Investiții) în măsura în care o să finanțeze CNI (Compania Națională de Investiții). Probabil o să-l facem. Dacă nu, am discutat cu conducerea și, în viitorul apropiat, vor încerca să găsească o linie de finanțare sau prin fonduri proprii, pentru că valoarea investiției este destul de mare. Este de ordinul zecilor de milioane, pentru că avem și niște poduri care trebuie înlocuite complet”, a declarat Ciprian Ciucan, directorul DJADP Iași.

Precizăm că reporterii BZI au încercat să-l contacteze pe președintele CJ, Costel Alexe, însă acesta nu a răspuns apelurilor.

Directorul Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași (DJADP) a precizat faptul că, atunci când vremea va permite, se va interveni pentru a pietrui tronsonul de drum județean DJ 282E din comuna Mădârjac.

„Noi, acum, imediat ce vremea ne permite, vom intra să mai punem niște material pietros, cu toate că nu e neapărat o soluție utilă. Dar să știți că, pe acel traseu (n.r. – pe DJ 282E, porțiunea din comuna Mădârjac), de fiecare dată s-au încercat măsuri de a-l corecta și de a-l ajuta. Până la Mădârjac, avem asfalt, cu mici probleme pe care le mai avem acolo, prin pădure, dar, acolo, în fiecare an au fost intervenții. Am încercat să punem și punctual, dar natura terenului este una foarte dificilă. Este un pământ sensibil și, imediat când are umiditate sau sunt precipitații, efectiv se lichefiază. Drumul este o zonă de acces pentru sat, dar se poate folosi accesul prin Țibana, deci nu putem spune că este un sat izolat. El are dublu acces, iar prin Țibana este asfalt. Pe drumul de la Mădârjac este, într-adevăr, o problemă pe o porțiune de câteva sute de metri, unde nici apa nu are unde să se ducă. Pământul nu-i bun și apar aceste probleme”, a mai spus directorul de la DJADP Iași.

În același sens, Ciprian Ciucan a mai precizat că Primăria Mădârjac a fost informată că nu există pentru moment o soluție tehnică ce poate rezolva problema.

„Să știți că la toate solicitările făcute de primărie s-a dat răspuns și s-a spus că, în momentul de față, nu există tehnic o soluție să merg acolo să pun piatra în mocirlă. Până când vremea va permite, nu am ce să fac acolo. Am încercat să deszăpezim, am trimis și greder. Ce putem face facem, pentru că este și în interesul nostru. Sunt, oricum, mult mai puține porțiuni de genul acesta rămase în județ, față de acum 10 ani. Nu mai avem atât de multe. Încă o dată spun, acel sat are acces prin Țibana, pe unde se poate circula indiferent de condițiile meteo. Nu este un sat izolat”, a concluzionat Ciprian Ciucan, directorul de la DJADP.

Astfel, aceasta este imaginea incompetenței președintelui CJ, Costel Alexe. Luni, 23 februarie 2026, o ambulanță a rămas blocată pe drumul județean DJ 282E, iar un bărbat de 53 de ani a decedat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Comentarii
  • Ești o proastă dnă gazetar. Tu spui clar că omul era decedat înainte de a ajunge salvarea la el. Deci a murit la domiciliu cine știe de căte ore. Dar îți place să denigrezi și să bagi bățul prin gard, așa că ți s a pus pata ție pe cei din administrație. Un jeg uman.

    • Tu inca citesti pe diagonala. Spune clar ca omul era decedat cand a ajuns ambulanta, din cauza faptului ca a ramas blocata in noroi. Daca ajungea la timp, poate mai avea o sansa.

      Recomand niste lectii de citit, dar cuvant cu cuvant, nu pe diagonala.

      • Si mai jos în declaratia doamnei de la Ambulante scrie clar ca domnul era decedat inainte ca solicitarea sa fie facuta. Da așa i la bzi, redactorul sef ii pune sa exagereze pentru vizualizari și pentru a face rau

  • Alexe e pe mâna cu primarul Popa de la Tg frumos ….ii furnizează clienți . Baaaaaaa, asta ocupa(inca) funcția de primar , popa a ieșit la pensie, deși încă se mai dă prin oraș . În ultima vreme văd ca se transformă în asistent medical , promovează investițiile lui Vatamanu , ca doar el n-a făcut nimic la spital . Nici măcar cu mătura nu dă , dar de lăudat e primul . Acum are fotograf personal, îl doare-n pix

  • Dan ghebuta e primar, nu viceprimar

  • PACIENTU MORT

    ĂTENTIE PROTECTIA MEDIULUI DIN IASI ,IN JURU SPTALULUI ELITIS,, SUNT MUNTI DE GUNOAIE O MIZERIE DE NEDESCRIS O INFECTIE DE SPITAL VII CU UNA SI PLECI CU 9

  • Costel alexe=cancerul societății!

  • Gabi Tamaș nu e la Survivor?

  • Acum acaru Paun e Alexe. Maine cine e de vina ? Evident hauristii …

  • Numai acolo?
    ..tot județul e asa?
    Sa vedeți în Vulturi Vânători Iași la 9 km de iasi se vrea zona metropolitana. .e glod până-n gat….de 6 ani de când am făcut imprudenta sa mi iau o casuta în zona nu au pus o piatra…nimic nimic…totul e încremenit în timp!

  • Costi Alexa fără malefica Anda ciocanta ar fi la pușcărie

  • Subscriu! Primarul din Popricani s-a instalat atat de comod in scaun,ca de cca 2 mandate doarme un somn atat de dulce… In comuna nu a facut mai nimic, se baga doar daca ii ies si lui niste banuti pentru zile negre. ASFALT NU (sau macar intretinerea drumurilor cu ceva pietris) APA NU, GAZ NU. In fine…ii expira acusi timpul.
    D-zeu sa il ierte! Faptul ca era deja decedat nu inseamna ca problema accesului nu exista…oricand se poate intampla ca cineva sa moara cu zile pentru ca ambulanta nu a putut ajunge.

  • Muraru, batistuta, nu iese cu o declaratie?????? Doar, e vina PSD-ului, nu????? Ha, ha, ha, incompetenta PNL, PNL, PNL si tot asa…….. Costelus, imaginea asta nu o postezi pe facebook????? Doar ai fotograf la mana ta!!!!

  • Singura grija a directorului de la drumuri , Ciucan, e sa gaseasca proiecte pentru firma sotiei.

    • Pai asta trebuia să fie în arest într-o țară în care justiția funcționează!

      Daca era în altă țară era arestat deja!
      Va veni și ziua când toți magistrații corupți vor face plata!
      Va fi o plată mai ceva ca in iad.

  • Podu Ioan Alex

    DUPA CUM REIESE DIN FILMULET TRACTORUL CHIAR ISI FACE TREABA SI AMBULANTA URCA CU O VITEZA DESTUL DE MARE, ADICA E LA LIMITA DE A-TI LUA PERMISUL MILITIA RUTIERA!!!

  • Muci in cap, muci in suflet, muci pe ulite.

  • Pai daca era dupa modelul NEGOITA ,,,, isi facea si el un drum particular , asa ca frenga menga ,,,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 aprilie 2026
11 aprilie 2026