Prima pagină » Titlurile zilei » Imagini care dau fiori! Ieşenii ce tranzitează podul din Alexandru cel Bun sunt în siguranţă? Stâlpii de susţinere au început să crape – FOTO

Imagini care dau fiori! Ieşenii ce tranzitează podul din Alexandru cel Bun sunt în siguranţă? Stâlpii de susţinere au început să crape – FOTO

08 apr. 2024, 02:00, 13 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Ieşenii care tranzitează podul din Alexandru cel Bun nu se mai simt în siguranţă după ce au început să apară crăpături la nivelul stâlpilor de susţinere

De ani de zile, sunt necesare intervenţii însemnate la podul din cartierul Alexandru cel Bun. Acesta a devenit un pericol pentru zeci de mii de ieşeni care circulă pe şi sub el în fiecare zi. Stâlpii de susţinere încep să se degradeze din ce în ce mai tare, iar grinzile sunt mâncate de rugină.

Ieşenii care trec pe podul din Alexandru cel Bun nu se mai simt în siguranţă

Podul Alexandru cel Bun, cel care face legătura între cartierele Alexandru cel Bun și Podul de Piatră, se degradează de la o zi la alta din ce în ce mai tare. Pilonii de rezistență și stâlpii de susţinere au început să crape. Mai mult decât atât, printre grinzile care susțin podul, se poate vedea armătura ce a ruginit. Oamenii din zonă transmit faptul că intervenţiile ar trebui urgentate.

„La cum arată, nu cred că mai este sigur. E tot crăpat şi ruginit. Eu nu am văzut, de ani de zile, nicio echipă să vină, să facă ceva. Dacă mergeţi să vă uitaţi pe dedesubt, vă înfioară. Arată ca şi cum mai are puţin şi cade. Doamnă, nimic nu s-a făcut în Alexandru de ani şi ani. E un cartier uitat complet”, a spus o femeie care traversa podul din Alexandru cel Bun.

Amintim faptul că podul a fost asfaltat în urmă cu câțiva ani. Proiectul a cuprins înlocuirea şinelor de tramvai şi montarea unor balustrade noi, însă în structura construcţiei nu s-a intervenit.

„Deasupra arată bine, e ok, nu am fost atent să văd cum arată sub pod. Dar fiind un pod circulat şi aglomerat în fiecare şi indiferent de oră, cu siguranţă, este nevoie de intervenţii. Eu nu ţin minte să fi auzit de vreo lucrare de consolidare aici. Cred că nu a mai fost făcut ceva la el de pe vremea lui Ceauşescu. Poate s-or apuca şi de ăsta, dar nu cred că o vor face prea repede. Mai au de rezolvat podul din Bucium, acolo e varză tot. E plin de denivelări”, a spus unul dintre şoferii care stăteau la semafor.

Precizăm faptul că podul din cartierul Alexandru cel Bun are o lungime de 535 de metri şi 6 benzi de circulaţie, trei pe fiecare sens de mers, pe una dintre ele fiind amplasată şi linia de tramvai.

Primăria promite intervenții în următoarea perioadă

Procedura de licitație privind contractarea serviciilor de reabilitare a podului din cartierul Alexandru cel Bun a fost lansată la începutul anului 2023, iar pe 31 martie 2023 a fost termenul-limită de depunere a ofertelor financiare. În luna mai 2023, Primăria Iaşi a anunţat câştigătoare asocierea condusă de Geiger Transilvania. Menționăm faptul că, în cadrul procedurii de licitaţie lansate de municipalitate, asocierea a fost singura care a depus ofertă financiară, alte companii nefiind interesate de contractul ce avea o prevedere financiară de 70 de milioane de lei. Primăria Iaşi nu a început încă lucrările de reabilitare. Reprezentanţii instituției susţin faptul că în următoarea perioadă se va interveni doar cu reparaţii. Deşi starea podului se poate observa cu ochiul liber, aceştia spun faptul că, în continuare, construcția este sigură şi nu reprezintă un pericol.

„Este făcut studiu, e deteriorată doar tencuiala, situație specifică la ieșirea din sezonul rece. Structura de rezistenţă nu are nicio problemă. Se va interveni cu reparații în perioada următoare”, au transmis reprezentanţii Primăriei Iaşi.

Amintim faptul că, la finalul anului 2023, municipalitatea ieşeană susţinea că reabilitarea podului din Alexandru cel Bun va începe în anul 2024, însă lucrarea nu mai este discutată şi pare a fi uitată, iar în zonă se promit intervenţii punctuale. Este important de ştiut faptul că pasarela Alexandru cel Bun a fost construită în perioada anilor 1977-1980, iar un studiu tehnic întocmit în 2019 a relevat încă de atunci că se impun lucrări de reabilitare a obiectivului.

Ieşenii care traversează podul din Alexandru cel Bun nu se mai simt în siguranţă. Stâlpii de susţinere au început să crape.

Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
redactia.ro
Un copil de doi ani a supravieţuit miraculos după ce a căzut de la etajul 15 al unui zgârie-nori
Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
a1.ro
Cum arată acum băiatul pe care Oana Sârbu l-a adoptat pe când forma un cuplu cu Robert Turcescu. Alexandru are 16 ani
Playtech.ro
Renunțarea la moștenire este sau nu definitivă? Legea de care mulţi nu au habar
observatornews.ro
O tânără din Bacău a pierdut 160.000 de euro, crezând în promisiunile unei ghicitoare de pe TikTok
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Furia românilor aduce o schimbare majoră în sistem. Se aplică de acum!
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
CUTREMUR în România! A murit cu o zi înainte de alegeri, iar țara e în doliu
Playtech.ro
Imagini rare cu Mirabela Grădinaru. Cum arăta partenera lui Nicușor Dan în urmă cu câţiva ani
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
GAFĂ uriașă făcută de Ilinca. Soția lui Simion, prinsă cu o minciună foarte gravă. S-a făcut de rușine în fața unei țări întregi!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Anunţul care bulversează TOTAL alegerile prezidenţiale. Răsturnare incredibilă de situaţie
redactia.ro
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Comentarii
  • daca ar aparea seisme ca in Taiwan in Romania cum s-au petrecut recent numai ramane piatra pe piatra in orasul asta.

  • afară-i vopsit gardul

    Lasă că pune primăria niște gazon cu panseluțe sub pasarelă și uită votanții lui Kirica de pericole.

  • Nu este nici o noutate ce aratati voi in foto pentru ca de cel putin 10 – 15 ani sunt fix asa, deci nu mai bagati spaima in oameni ca nu se intampla nimic.

    Noi oamenii din Alexandru trecem pe acolo de foarte multi ani, zilnic si stim ce vorbim si ce vedem.

    Atata timp nu a fost nici o problema si nici de acum incolo nu o sa fie.

    Voi de abia acum ati vazut asta pentru ca acum ati iesit in teren.

  • pt @Anonim 10.11 a.m

    Voi ”oamenii din Alexandru” care ”treceți pe acolo de foarte mulți ani”, considerați că ”știm ce vorbim și ce vedem” și ”nici de acum încolo nu o să fie probleme”, sunteți votanții tipici ai lui Nichita și Chirica ”de cel puțin 10-15 ani”.
    Vă mulțumiți cu puțin, cu firmituri aruncate de acești corupți ai administrației locale care se îmbogățesc de ani de zile pe spinarea și naivitatea voastră. V-au luat ochii și mințile cu gratuitatea pe mijloacele de transport, iarba plantată sub geamuri, pavelele și panseluțele din parcuri.

  • Probabil trebuie sa se intample o tragedie sa se faca ceva cu aceste pasaje…Alxandru cel bun si cel spre Bucium!!!

  • Licitația va fi câștigată de firma care oferă cel mai mic preț. Va rezolva problema crăpăturilor la nivel vizual: vor fi acoperite cu polistiren și tencuiala decorativa. Ca să dea bine.

  • Nici crăpăturile podului de la Neamț care s-a prăbușit nu au fost luate în seamă

  • Toata România este “acel pod” . Nu cred ca exista in Ro un lucru bine făcut ca în occident .
    Poate sunt occidentalii de vina?

  • Degradările existente se pot rezolva în cadrul lucrărilor de reparații periodice -de întreținere, care lucrări nu se vrea a face cu scopul de a se amplifica, până la momentul când se vor face ,,licitații” pentru lucrări super extinse, costisitoare…știți dumneavoastră.

  • „Lasă-l mă, că merge și-așa!…”

  • Dar tot arata mai bine ca cel spre Bucium .

  • Pana nu cade singur nici un pod nu va fi refacut de la 0.

  • Noroc de Ceaușescu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`