Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a transmis că primăvara și-a făcut loc în curtea unității medicale.
”Natura e de o mare simplitate, de aceea e și de o mare frumusețe. Astfel încât ne bucurăm de natura care odată cu primăvara înfrumusețează curtea spitalului și nu o spunem pentru noi ci pentru pacienții nostri.
Internați pentru patologii infecțioase importante unii dintre ei ajung să petreacă căteva săptămâni pe un pat din spital. Cu toate eforturile medicale și grija pe care le-o arătăm cu o vorbă bună, prin consiliere psihologică și religioasă realitatea că se află la spital și nu acasă cu cei dragi …îi afectează. De aceea, pentru cei care pot ieși afară, pot sta pe o bancă, sau doar privi la geamul salonuluidorim să simtă că afară este ca în grădină, să le aducă aminte de acasă și de lucruri frumoase.
De aceea, este al doilea an în care ajutăm primăvara să coloreze spațiile verzi cu flori pe care le-am plantat, continuăm să le plantăm și să le îngrijim.
Credem că vindecarea se realizează în toate formele cu medicamente pentru corp și medicamente pentru suflet deopotrivă”, a transmis dr. Florin Roșu.
Deosebit .. mai ales panseluta aia obosita .. ce sa mai .. o imagine de exceptie
Vorba aia….cu o floare nu se face primavara….
Multumim colectivului spitalui!
Ce frumos! Bravo lor! Multa sanatate pacientilor!
Lucruri deosebite care bucura sufletul! Felicitari!
Un fapt inediat intr-o perioada speciala! Minunat!
Felicitarii intregului ppersonal al Spitalului de boli infectioase,care se straduiesc sa aline suferintele pacientilor prin metode diverse.Igiena,empatia cu bolnavul, consiliera si peisajul care incazest sufletul.imi permit sa felicit managerul Spitalului care ill conduce cu ansamblu de probleme,incllusiv cu modul cum arata spitalul,de la intrare si in toate spatiiille!