Prima pagină » Local » În doar două zile, polițiștii din Iași au dat peste 600 de amenzi în valoare de aproape 500.000 de lei
În doar două zile, polițiștii din Iași au dat peste 600 de amenzi în valoare de aproape 500.000 de lei

În doar două zile, polițiștii din Iași au dat peste 600 de amenzi în valoare de aproape 500.000 de lei

07 ian. 2026, 02:00,
Dragoș SAVIN în Local

Polițiștii din Iași au aplicat peste 600 de amenzi în doar două zile. Aceștia au constatat mai multe infracțiuni, în regimul circulației și nu numai, iar valoarea amenzilor s-a ridicat la aproape 500.000 de lei. Acțiunile de control vor continua și în zilele următoare

Controale peste controale la Iași. În doar două zile, polițiștii au dat amenzi de aproape 500.000 de lei. Aceștia au desfășurat mai multe acțiuni, atât pe linie de siguranță publică, cât și pe linie rutieră. Trebuie precizat faptul că polițiștii au acționat în tot județul, nu doar în municipiul Iași. „Surprizele” nu au întârziat să apară, iar sute de persoane au fost prinse pe picior greșit. Unele dintre ele au fost sancționate contravențional, iar altele s-au ales cu dosare penale și au de dat acum explicații în fața legii.

În doar două zile, polițiștii din Iași au dat peste 600 de amenzi

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări legate de aceste controale.

„În perioada 2-4 ianuarie a.c., polițiștii au intervenit la peste 300 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor au fost sesizate peste 60 de infracțiuni. Polițiștii au acționat, la nivelul județului Iași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 10 acțiuni și s-a intervenit la 307 evenimente, dintre care 272 au fost sesizate prin 112. În urma activităților au fost aplicate 625 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 439.269 de lei, și au fost sesizate 62 de infracțiuni”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Controale au fost desfășurate și în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă.

Zeci de șoferi au fost opriți în trafic

Nici șoferii care au circulat prin județul Iași nu au scăpat de verificări. Chiar dacă polițiștii sunt mai mereu prezenți pe străzi, unii șoferi nu au conștientizat asta.

„Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 57 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 34 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 34 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, a completat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Șoferii trebuie să fie atenți la defecțiunile autoturismelor pentru a evita să rămână fără certificatul de înmatriculare. Oamenii legii sunt prezenți și în aceste zile pe străzi, iar acțiunile lor de control vor continua. Sancțiunile pe care oamenii legii le pot aplica sunt usturătoare, iar în doar două zile polițiștii din Iași au dat peste 600 de amenzi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Plan Roșu de Intervenție pe DN1 după un accident în lanț. Treisprezece persoane implicate, doi copii și mama lor au ajuns la spital
Un accident rutier grav produs luni după-amiază, 1 iunie 2026, pe DN1, între Avrig și Bradu, în județul Sibiu, a mobilizat un număr impresionant de forțe de intervenție și a dus la activarea Planului Roșu de Intervenție. Patru autoturisme au fost implicate într-o coliziune în lanț, iar 13 persoane, dintre care șase copii, au fost […]
Plan Roșu de Intervenție pe DN1 după un accident în lanț. Treisprezece persoane implicate, doi copii și mama lor au ajuns la spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iunie 2026
02 iunie 2026