Prima pagină » National » În interiorul PSD au loc discuții privind numele celor care vor prelua ministerele în noul Guvern. Se caută fețe noi
În interiorul PSD au loc discuții privind numele celor care vor prelua ministerele în noul Guvern. Se caută fețe noi

În interiorul PSD au loc discuții privind numele celor care vor prelua ministerele în noul Guvern. Se caută fețe noi

20 iun. 2025, 18:20, 1 ,
Redacția BZI în National

În interiorul PSD au loc ample discuții privind numele celor care vor prelua ministerele în noul Guvern condus de Ilie Bolojan. Europarlamentarul Mihai Tudose încearcă să-l impună pe senatorul de Brăila, Sorin Moise, în timp ce Paul Stănescu, secretarul general al partidului, îl sprijină în continuare pe Florin Barbu, unul dintre apropiații săi.

Pentru Ministerul Muncii, în cadrul partidului sunt analizate două variante: Petre Florin Manole, liderul PSD Sector 1, și Vasilica Robu, secretar general al Casei de Pensii. Conform surselor politice citate de News.ro, Marian Neacșu va rămâne vicepremier fără portofoliu.

PSD urmează să dețină șase ministere în viitorul executiv:

Transporturile, Justiția, Munca, Agricultura și Sănătatea sunt deja stabilite, urmând ca între Energie și Fondurile Europene să se decidă ultimul portofoliu, în funcție de discuțiile cu PNL. Premierul desemnat Ilie Bolojan urmează să aibă în această seară o întâlnire cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, pentru a tranșa împărțirea finală a celor două posturi rămase.

Pentru Ministerul Transporturilor, favorit este Ciprian Șerban, actualul președinte al Camerei Deputaților, urmând ca locul său să fie ocupat de Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD. Practic, este vorba de o rocadă internă în partid. Senatorul Daniel Zamfir intenționează, de asemenea, să intre în cursa internă pentru Transporturi, dar, potrivit surselor politice, are șanse reduse de reușită.

În ceea ce privește Ministerul Sănătății, fostul premier Marcel Ciolacu o susține pe Carmen Orban, aleasă senator pe listele PSD Buzău la alegerile parlamentare din decembrie trecut. Orban a fost consilier de stat în Guvern în perioada mandatului lui Ciolacu ca prim-ministru și este, în prezent, șefa secției ATI de la Spitalul Universitar din București. Anterior, a condus Spitalul Fundeni. Pe de altă parte, Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, îl susține pentru acest portofoliu pe Alexandru Rogobete, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății în mandatul lui Alexandru Rafila. Rogobete a fost ales deputat pe listele PSD Prahova la ultimele alegeri parlamentare și conduce în prezent Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.

Portofoliul Agriculturii este disputat între doi lideri

Portofoliul Agriculturii este disputat între doi lideri importanți ai partidului. Mihai Tudose îl susține pe Sorin Moise, senator de Brăila, în timp ce Paul Stănescu dorește ca Florin Barbu să își continue activitatea ca ministru. Barbu, apropiat al lui Stănescu, a câștigat anul trecut al doilea mandat de parlamentar pe listele PSD Olt.

Pentru Ministerul Muncii, organizația PSD Argeș o susține în continuare pe Simona Bucura Oprescu, însă șansele ei de a rămâne în guvern sunt reduse. Favoritul pare a fi Petre Florin Manole, liderul PSD Sector 1 și purtător de cuvânt al partidului. Vasilica Robu, secretarul general al Casei de Pensii, este și el luat în calcul, însă cel mai probabil ar putea ocupa o poziție de secretar de stat.

Ministerul Justiției va fi în continuare condus de Radu Marinescu, susținut de organizația PSD Dolj, aflată sub conducerea tandemului Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda.

Bogdan Ivan, actualul ministru al Economiei, ar putea prelua fie Ministerul Energiei, fie cel al Fondurilor Europene, în funcție de rezultatul final al negocierilor cu PNL. Ivan beneficiază de sprijinul politic al lui Radu Moldovan, președintele CJ Bistrița, și al lui Vasile Dîncu, liderul PSD Cluj.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu
Viitorul Guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu ar putea fi alcătuit din 16 ministere, conform unei variante intens vehiculate pe scena politică. Această formulă este analizată în cadrul negocierilor purtate între principalele formațiuni parlamentare și Palatul Cotroceni, având ca scop stabilirea unei majorități solide în Parlament. Noul Executiv se prefigurează a fi o combinație […]
Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu
Comentarii
  • crecă creă

    Ar fi bine ca bolojan să nu mai primească în noul guvern figurile securiste penale și compromise în fața populimi inpuse la psd unde aceștia se cocoțează mereu pe funcții de vice sau cică secretari fără portofiu doar pentru a ciripi unde trebuie crecă crecă crecă ciordacu știe–

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
08 octombrie 2026
08 octombrie 2026