Până la finalul modului 3, respectiv data de 16 februarie 2024, marile colegii din Iași vor stabili calendarele testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a.
În perioada următoare se va stabili calendarul de admitere pentru clasa a V-a
Cel de-al treilea modul din anul școlar 2023-2024 se încheie în ziua de 16 februarie 2024. Urmează o vacanță de schi, în intervalul 19-26 februarie 2024.
În perioada vacanței, reprezentații marilor colegii din Iași propun calendarele și criteriile de selecție pentru admiterea din clasa a V-a.
Amintim faptul că, în anul școlar 2022-2023, concurența, în funcție de unitatea educațională, a fost de 3 până la 7 candidați pentru un loc. Se desfășoară evaluări la Colegiul Național Iași (Concursul „Alexandru Myller”, Concursul „Nicolae Labiș”), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași (Concursul „Eminent”), Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași (Concursul „Micii Alecsandriști”, Concursul „Euclid”) și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași (Concursul „Cantemir-Junior”).
În urma admiterii, în anul școlar în curs, Colegiul Naţional Iaşi are cinci clase de a V-a, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi are patru clase de a V-a, iar Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iaşi și la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi au câte trei clase.
Calendarul anului școlar 2023-2024
Unitățile școlare din Iași în care numărul de elevi înscriși este mai mare decât cel de locuri pentru clasa a V-a vor organiza o testare, în condițiile prevăzute de regulamentul școlar, asimilând concursurile tradiționale, deja recunoscute și apreciate în comunitate.
Fiecare unitate de învățământ aflată în această situație va publica, în perioada imediat următoare, pe site-ul propriu sau pe alte canale specifice de comunicare, informații detaliate privind numărul de locuri, calendarul înscrierilor și al testărilor, disciplinele la care se susține proba și modele de subiecte, astfel încât elevii să aibă un prilej real de afirmare, reducându-se, pe cât posibil, emoțiile negative, sentimentul insuccesului etc. Inspectoratul Școlar Județean nu are atribuții legale în planificarea, organizarea și susținerea testărilor.
Anul școlar 2023-2024 este structurat în cinci module separate de vacanțe. Modulul 3 se încheie în ziua de 16 februarie 2024. Urmează o vacanță de schi, în perioada 19-26 februarie 2024.
Modulul 4 începe luni, 26 februarie 2024, până vineri, 26 aprilie 2024. Urmează vacanță de primăvară, în perioada 27 aprilie – 7 mai 2024.
Ultimul modul de cursuri începe de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024. Cea mai așteptată vacanță, cea de vară, începe în data de 22 iunie 2024 și se încheie pe 8 septembrie 2024.
„Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite.