Circulația de pe încă două străzi din Iași va fi închisă pentru reparații la carosabil. Muncitorii de la Citadin ar trebui să finalizeze lucrările la finalul lunii mai 2025
Primăria Iași continuă comenzile către Citadin SA, pentru reasfaltarea străzilor din oraș. Astfel, în lista de șantiere au mai fost adăugate încă două străzi. Șoferii sunt sfătuiți să evite zonele unde se lucrează, iar localnicii vor trebui să găsească alte soluții pentru parcări.
Două străzi din Iași vor fi închise pentru reparații
Deja, pe strada Sfântul Atanasie, din spatele Universității de Medicină și Farmacie din Iași, care face legătura cu zona Sărărie, muncitorii au început frezarea stratului existent de asfalt. Pe acest segment, restricțiile de circulație vor fi menținute până pe 30 mai 2025. De asemenea, și pe strada Iarmaroc, din cartierul Bularga, muncitorii deja au început decopertarea. Aici, lucrările vor dura până pe 16 mai 2025.
„Până la data de 30 mai, între orele 08:00 – 16:00, este închisă circulaţia pe strada Sfântul Atanasie (tronsonul cuprins între str. Sfântul Atanasie nr. 7 şi intersecţia cu str. Rece). Până la data de 16 mai, între orele 08:00 – 16:00, este închisă circulaţia pe strada Iarmaroc (tronsonul cuprins între intersecția cu str. Mitropolit Veniamin Costache și intersecția cu stradela Iarmaroc) și pe stradela Iarmaroc. Măsura este necesară pentru că, în această zonă, echipele S.C. Citadin S.A. efectuează lucrări de refacere a carosabilului. Aceste lucrări sunt făcute în scopul menţinerii tramei stradale în bună stare de exploatare şi siguranţă a circulaţiei. În timpul lucrărilor, pe tronsonul respectiv, va fi asigurat accesul maşinilor de intervenţie ale Ambulanţei, Poliţiei, Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă”, au transmis reprezentanții Citadin SA.
Șantiere în tot orașul
În această perioadă, sunt mai multe șantiere deschise, care urmează să fie finalizate în decursul lunii mai. Totuși, există riscul să apară întârzieri, fapt ce ar prelungi restricțiile pentru mașini.
„Lucrările de întreținere și reparații ale infrastructurii rutiere continuă și în aceste zile, în mai multe zone din oraș. Pe străzile Strada Anastasie Panu, Strada Sf. Lazăr, Piaţa Mihail Eminescu, Strada Vasile Lupu, Bulevardul Chimiei, Strada Prof. I. Simionescu (parcare), Strada Fermei, Aleea Nicolina, Strada Ciurchi 103, se efectuează reparații cu asfalt, pentru a asigura un trafic mai sigur și mai fluent. Se repară cu asfalt şi se montează borduri pe Bulevardul C.A. Rosetti, iar pe Strada Ştefan Popescu, echipele Citadin SA repară cu material concasat zone precum Primăria Iași, Stadionul Municipal, Pietonalul Ștefan cel Mare, Baza de agrement Ciric și strada Păcurari, ce se află, de asemenea, pe lista lucrărilor aflate în derulare. Pe Şoseaua Nicolina, Strada Anton Crihan, Strada Buridava şi Stradela Canta vor fi trasate marcaje transversale”, au mai comunicat reprezentanții companiei.
Totodată, o parte din lucrări vor fi făcute pe timpul nopții, pentru a nu bloca circulația mașinilor.
„Pe timpul nopţii, echipele Citadin SA vor continua să lucreze şi vor trasa marcaje transversale pe Bulevardul Carol I şi Şoseaua Moara de Foc, iar pe Şoseaua Ştefan cel Mare şi Sfânt, Şoseaua Sărărie, Strada Sărărie, vor fi trasate marcaje longitudinale”, au încheiat reprezentanții Citadin SA.
Cele două străzi din Iași ar trebui să fie în reparații doar pe durata lunii mai.
Pe strada Sf. Atanasie sunt deja schimbate bordurile, de anul trecut. Trebuie doar razuit asfaltul vechi si pus un strat nou pe doar 200 de metri. Pentru asta le trebuie 3 saptamani, pana pe 30 mai??? 🙂
pai,dak a sarit euro!!!