Prima pagină » International » Încă un român și-a pierdut viața într-o stațiune din Grecia. Un moment de neatenție i-a fost fatal
Încă un  român și-a pierdut viața într-o stațiune din Grecia. Un moment de neatenție i-a fost fatal

Încă un român și-a pierdut viața într-o stațiune din Grecia. Un moment de neatenție i-a fost fatal

17 aug. 2025, 19:40,
Redacția BZI în International

Un român în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața într-o stațiune din Salonic, Grecia. Presa elenă susține că acesta ar fi căzut de pe un dig, iar mai apoi a fost tras de curenți. Din nefericire, medicii nu au mai putut să-l salveze.

Român mort în Grecia

Un turist român a murit în stațiunea Thermaikos din Salonic, în urma unui accident. Într-un moment de neatenție, acesta a căzut de pe un dig. Imediat, curenții l-au tras la fund, conform CNN Greece.

Martorii au chemat ambulanța, astfel că la fața locului s-au deplasat medicii. Între timp, acesta a fost scos la mal de cei care se aflau prin preajmă și a primit primul ajutor.

Bărbatul a fost stabilizat, iar mai apoi a fost transportat la Spitalul General Universitar AHEPA. Din nefericire, acesta a murit în cadrul unității. Trupul neînsuflețit va ajunge pe mâna medicilor legiști. Necropsia va arăta cauzele exacte ale morții.

Turist român, lăsat să moară pe o plajă din Thassos

Un alt român a avut o soartă tragică, în timp ce se afla în vacanță în Thassos, Grecia, cu soția și cei trei copii. Tragedia s-a întâmplat în urmă cu aproximativ două săptămâni, în timp ce acesta făcea scufundări în zona Paradise Beach.

Salvamarii prezenți pe plajă au intervenit rapid și l-au scos pe român din ape. I-au aplicat manevre de resuscitare timp de peste 45 de minute, timp în care ambulanța a întârziat să apară. Martorii spun că medicii au venit prea târziu, iar atunci când au ajuns la locul tragediei, doar au constatat decesul turistului.

Cei prezenți susțin că românul s-a pregătit să facă scufundări, ba chiar s-a echipat și cu o mască de tip full face. Nu se afla departe de țărm, însă curenții puternici l-au îndepărtat de zona sigură. Mai mult, acestuia i s-ar fi făcut rău în timpul înotului și nu a mai reușit să iasă la suprafață.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici
Nicușor Dan analizează noi variante de premier, iar negocierile politice vizează ieșirea României din blocajul guvernamental. Președintele României, Nicușor Dan, analizează noi variante de premier în cadrul consultărilor cu liderii politici. Ciprian Ciucu vorbește despre scenariul unui guvern tehnocrat și despre posibilitatea a două cabinete succesive. Nicușor Dan analizează noi variante de premier România traversează […]
Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 august 2026
04 august 2026