Proiectul Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț avansează prin intrarea în etapa de proiectare a încă 64 de kilometri, corespunzători unor tronsoane montane deosebit de complexe. Loturile Sărățeni – Joseni și Grințieș – Pipirig se numără printre cele mai dificile segmente de autostradă din România, atât din punct de vedere tehnic, cât și al execuției.
„𝐈̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝟔𝟒 𝐝𝐞 𝐤𝐢𝐥𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢 𝐚𝐢 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐳𝐢𝐢 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐮 𝐌𝐮𝐫𝐞𝐬̦-𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐮 𝐍𝐞𝐚𝐦𝐭̦
Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț intră de astăzi în etapa de proiectare, loturile 1C Sărățeni-Joseni și 2B Grințieș-Pipirig fiind două dintre cele mai dificile loturi de autostradă pe care le vom construi în România.„De astăzi, toate cele patru loturi dintre Sărățeni și Pipirig sunt în etape diferite de proiectare, un pas foarte important pentru realizarea acestui segment montan al Autostrăzii A8. Cei 64 de kilometri reprezintă proiecte de autostradă de o complexitate tehnică ridicată, o provocare tehnică pentru constructorul român UMB, care are la dispoziție 14 luni pentru finalizarea proiectării”, a declarat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.
Pentru loturile 1D Joseni-Ditrău și 2A Ditrău-Grințieș, etapele de proiectare urmează să se finalizeze în cursul acestui an, conform contractelor semnate în 2025.
Contractele de proiectare și execuție pentru loturile 1C Sărățeni-Joseni (32,4 km) și 2B Grințieș-Pipirig (31,5 km) au o valoare de peste 10 miliarde lei și o durată de realizare de 54 de luni, din care 14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuție”, au transmis reprezentanții CNIR.