Aeroportul Internațional Iași anunță că începe șantierul pentru Terminalul 4. Vor fi modificări în incinta aeroportului și va fi creată o parcare temporară. La Iași sunt puține curse anulate, dar întârzierile sunt, în continuare, o problemă.
Pe 18 iulie 2022 au ajuns, la Aeroportul Internațional Iași, utilajele și echipamentele de construcție, semn că în curând va începe șantierul pentru Terminalul 4. Disconfortul creat de șantier se dorește a fi minim, mai ales pentru cei care aleg să călătorească plecând de la aerogara ieșeană. Întârzierile create pe Aeroportul Iași sunt strict legate de aspecte care țin de companiile aeriene, iar conducerea Aeroportului Internațional Iași poate doar să spere că acestea se vor diminua.
În curând va începe șantierul pentru Terminalul 4
Terminalul 4 se apropie cu pași repezi spre a deveni realitate. Așa cum a fost calculat proiectul, finalizarea lucrării va fi, până cel târziu, în luna decembrie 2023. Pentru ca acest termen să fie posibil, compania de construcții a adus deja echipamentele și utilajele necesare primei faze a construcției.
“Ieri (n.r. 18 iulie 2022) au sosit utilajele și echipamentele, zilele acestea se lucrează la împrejmuirea zonei de lucru și demolarea clădirilor ce aparțin fostei Aviații Utilitare. Pe durata desfășurării acestor lucrări, traficul aerian se va desfășura normal. În schimb, o parte din parcarea existentă va fi ocupată iar traficul auto către aeroport va fi îngreunat. Se lucrează deja la amenajarea unei noi parcări provizorii, de lungă durată, în zona Aerostar. După lucrările de organizare a șantierului și obținerea avizelor și acordurilor necesare emiterii Autorizației de Construire, din toamnă vom putea demara lucrările de construire a terminalului T4, care trebuie să se finalizeze în decembrie 2023”, a declarat Elena Troia, purtător de cuvânt al Aeroportului Internațional Iași.
Cursele întârziate și anulările nu țin de personalul Aeroportului Internațional Iași
Frecventele întârzieri de la Aeroportul Internațional Iași sunt cauzate de aglomerația de pe alte aeroporturi și de lipsa de personal din cadrul firmelor aeriene. Aeroportul Internațional Iași nu poate controla acest fenomen.
“Apar frecvent întârzieri la decolări/aterizări, cauzate de aglomerația de pe alte aeroporturi, cum este cel din Luton. În cazul aeroportului Iași, modificările apărute în orar au generat întârzieri în lanț pe alte rute. Aeroportul nu poate controla situațiile cauzate fie de traficul aglomerat de pe alte aeroporturi, fie de lipsa de personal (piloti, personal birouri check-in și handling) sau chiar flotă, în cazul companiilor aeriene. Faptul că multe companii aeriene se confruntă cu astfel de probleme este un fenomen întâlnit peste tot în lume, după ridicarea restricțiilor pandemice, când cererea a crescut foarte mult, iar acestea nu au avut timp suficient să recupereze din resursele pierdute. În parteneriatele noastre cu operatorii am oferit întotdeauna deschidere și încredere”, completează purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internațional Iași, Elena Troia.
Administrația Aeroportului Internațional Iași face tot posibilul ca persoanele care aleg să călătorească, prin intermediul curselor puse la dispoziție de companiile prezente la Iași, să nu fie afectate grav de aceste întârzieri, cu toate că deciziile sunt luate în cadrul companiilor. În curând va începe șantierul pentru Terminalul 4, dar disconfortul pasagerilor va fi minim.