Titlurile zilei

Incredibil. Deputatul Marius Bodea, plătit regește să înșele ieșenii. Șeful Comisiei de Transporturi a fost prins cu o minciună grosolană

Publicat: 15 ian. 2020

Nesimțire crasă a celui mai scandalagiu ales al județului Iași. Liberalul Marius Bodea a ajuns să își ascundă incompetența în spatele unei acțiuni de protest privind poluarea din municipiu. Mai multe puncte care țin tocmai de comisia pe care o prezidează în Parlament au fost aruncate în curtea Primăriei. Bodea nu a fost în stare să rezolve aceste probleme în ultimii trei ani. După ce a instigat aleșii PNL din CL să voteze împotriva proiectelor orașului, liberalul a scos o nouă minciună șocantă

Deputatul scandalagiu al Iașului a fost prins recent cu o minciună uriașă. Liberalul Marius Bodea a aruncat în cârca autorității locale o serie de probleme legate de poluarea municipiului care țin tocmai de comisia pe care el o conduce la Camera Deputaților. Parlamentarul liberal a ajuns să instige aiurea ieșenii împotriva proiectelor de dezvoltare a orașului, a provocat scandal ori de câte ori s-a ivit ocazia și și-a pus consilierii locali să blocheze mai toate obiectivele importante ale urbei. Recent, Bodea a susținut că autoritatea locală nu și-a îndeplinit atribuțiile legate de planul de calitate a aerului și că orașul continuă să fie unul din cele mai poluate din țară. Culmea, acesta susține că municipalitatea nu a îndeplinit mai multe puncte pentru reducerea poluării, aspecte care țin însă de Guvern și chiar de Parlament, instituție pe care tocmai el o reprezintă.

Minciuni în mai multe puncte

Bodea aduce aminte de restricționarea traficului greu în oraș pentru reducerea riscului poluării. Acest lucru prevede restricționarea traficului pe drumurile naționale ce tranzitează orașul, drumuri care sunt gestionate în prezent de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și implicit Ministerul Transporturilor. Bodea este președintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, a fost secretar al aceleiași comisii, însă nu a întreprins nimic pentru rezolvarea problemei. Practic, municipalitatea nu poate impune restricții pe drumurile care nu îi aparțin, cu toate că acest lucru a fost luat în discuție. Deși Bodea are în mână rezolvarea problemei, se face că plouă și aruncă totul în spatele autorității locale.

Bodea spune că primăria trebuia să realizeze depozitul logistic de mărfuri lângă drumul de centură, pentru a limita accesul autovehiculelor de mare tonaj în oraș. Proiectul variantei ocolitoare a Iașului este în aer, Ministerul Transporturilor nu a emis încă documentația pentru ca primăria să facă studiul legat de utilitățile din zona Poitiers- Trei Fântâni, ca mai apoi să se treacă la demararea lucrărilor. Apoi, șoseaua construită în 2012 nu are deschiderea necesară pentru un depozit de mărfuri. Și de aceastră dată, Comisia de Transporturi a tratat proiectul centurii la diverse.
Acestea au fost doar câteva exemple din ceea ce ține de activitatea lui Bodea în Parlament și pe care acesta nu le vede. Bodea vorbește și de varianta de ocolire Sud pentru traficul ușor, care de asemenea poate fi analizată în Comisia pe care o prezidează.

Doar gura e de Bodea

Edilul Mihai Chirica a menționat că municipalitatea a întreprins măsuri pentru diminuarea poluării. În plus, edilul Iașului a spus că Marius Bodea nu și-a îndeplinit obligațiile în fața ieșenilor și că acesta nu a întreprins nimic pentru a rezolva ceea ce ține de Comisia pe care o conduce la Camera Deputaților.

„Acele chestiuni țin în special de ceea ce trebuie să facă el în Parlament și de poziția lui de președinte al Comisiei de Transporturi. Vorbim de șoseaua de centură, de drumuri naționale, de autostrada pentru Moldova, care să scurteze drumurile și să reducă poluarea. El, în loc să se uite în curtea lui, face astfel de afirmații. Ceea ce a prezentat acolo sunt date false. Sunt luate din surse neverificabile și pe care le-a mutilat după mintea lui”, a arătat edilul Mihai Chirica.

Bodea a pierdut destule procese de-a lungul timpului cu municipalitatea. Atât el, cât și acoliții acestuia din Consiliul Local. De altfel, Bodea s-a împotrivit mereu proiectelor Iașului și a pus de fiecare dată bețe în roate atunci când a fost vorba de un vot important. Să nu se uite nici de Autostrada Unirii, proiect pe care acum și-l asumă, dar pe care l-a ignorat când trebuia sprijinit. Să nu se uite nici faptul că liberalii blochează toate PUZ-urile în Consiliul Local la ordinul său, fiind mereu împotriva construirii de creșe, grădinițe, cămine studențești și simple locuințe.



loading...

Comentarii
Adauga un comentariu