Prima pagină » Eveniment-Social » Inspectoratul Școlar Județean Iași a premiat unitățile care au militat pentru valorile autentice – FOTO

Inspectoratul Școlar Județean Iași a premiat unitățile care au militat pentru valorile autentice – FOTO

09 dec. 2019, 04:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Inspectoratul Școlar Județean Iași a organizat Gala de premiere a unităților de învățământ preuniversitar. Este vorba de câștigătorii din cadrul proiectului județean „Școală pentru valori autentice”, ediția a II-a. Proiectul este o inițiativă inedită, la nivel județean și național.

„E un proiect lansat în octombrie 2017 cu scopul de a implica instituțiile școlare din județ în activități centrate pe valorizarea și formarea comportamentelor și atitudinilor prosociale la elevi și preșcolari”, a transmis prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspector școlar general

În cadrul proiectului „Școala pentru valori autentice”, ediția a II-a, au fost puse în evidență de elevi și profesori activități aparte. Vorbim de cetățenie activă și leadership, sănătate și mișcare, unitate și democrație. S-a făcut referire și la incluziune și Drepturile Omului, politețe, creativitate, spiritualitate, precum și Protecția mediului. Inițiatoarea proiectului este inspectorul școlar general, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș.

„Școala este un mediu de construcție socială și culturală, care trebuie să fie preocupat și de educația viitorilor cetățeni responsabili, generoși, empatici și sensibili la nevoile persoanelor cu dizabilități sau la alte probleme, dar și un mediu preocupat de educația caracterului, prin cultivarea valorilor morale, modelatoare de atitudini și comportamente”, a arătat aceasta.

În prim-planul activității au fost cele 38 de instituții câștigătoare

În premieră, a fost prezentată retrospectiva proiectului în imagini. De asemenea, în prim-planul activității au fost cele 38 de instituții câștigătoare. Din partea premianților și partenerilor proiectului s-au transmis mesaje de apreciere pentru inițiativa derulării acestor activități. Ele au un impact major asupra comunităților educaționale și de valorizare a elevilor din mediul rural, în mod special. O surpriză a evenimentului a fost crearea unei piese muzicale dedicate proiectului „Școala pentru valori autentice”, pe versurile poetei Sabina Cojocaru, muzica Olesia Egorov. Aceasta a fost interpretată de elevii de la EgoArt Music: Alessia Ceapraga, Nicolae Egorov și Robert Istrate. Elementul de noutate al acestui an constă în organizarea, la începutul fiecărei luni, a unei mese rotunde cu autoritățile și partenerii din comunitate.

„Ne dorim ca în al treilea an al proiectului, măsurarea impactului să se facă la nivelul fiecărei școli, prin proiecte și acțiuni axate pe nevoile fiecărei comunități educaționale și nu prin comparația între școli”, a conchis prof. Alla Apopei, inspector pentru activități extrașcolare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iulie 2026
10 iulie 2026