Prima pagină » Local » Învățătoarea care a construit ilegal în centrul Iașului și-a luat gândul de la afacere! Proiectul nu a mai ajuns la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice – FOTO

Învățătoarea care a construit ilegal în centrul Iașului și-a luat gândul de la afacere! Proiectul nu a mai ajuns la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice – FOTO

13 feb. 2023, 02:00, 2 ,
Ciprian BOARU în Local

La Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, proiectul învățătoarei Tincuța Habib nu a mai fost inclus pe ordinea de zi. A încercat de două ori să obțină avizul pentru intrarea în legalitate, dar membrii comisiei nu s-au pronunțat. A extins ilegal balcoanele și un planșeu de la etajul 1. Ca să continue investiția, trebuie să demoleze extinderile ilegale

Tincuța Habib, învățătoarea în vârstă de 63 de ani, de la Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” din Iași, pare să-și ia gândul de la investiția din centrul orașului, de pe stradela Armeană, nr. 2. În urmă cu 7 ani a inițiat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) ce a fost aprobat în plenul Consiliului Local. După 3 ani a obținut și autorizația ce prevedea construirea unei locuințe individuale, cu 4 niveluri, regimul de înălțime fiind S+P+1+M. În realitate, caracteristicile casei aparțin mai degrabă unui bloc de locuințe colective.

Beneficiara a încercat de două ori să intre în legalitate cu construcția, pentru că a extins balcoanele și un planșeu în afara autorizației. Pentru asta avea nevoie de avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI), ce este organizată la nivelul Direcției Județene pentru Cultură (DJC) Iași. De două ori a fost prezent proiectul în fața comisiei, dar nu a fost avizat. De fapt, singura variantă pentru Tincuța Habib a rămas să demoleze extinderile neautorizate. Recent, solicitarea învățătoarei de a intra în legalitate nu a mai fost inclusă pe ordinea de zi a CZMI.

În edițiile trecute a fost prezentat și cazul afaceristului Michael Nseir, care a construit ilegal un etaj la blocurile din zona Bucium, însă până la urmă a demolat stâlpii.

Învățătoarea care a construit ilegal în centrul Iașului a fost prinsă de inspectori

Terenul învățătoarei a fost inclus într-un PUZ ce cuprinde și proprietatea vecinilor, Raisa Alexandra Apostul și Bogdan Apostul. Pentru Tincuța Habib s-a aprobat un procent de ocupare a terenului de 61,3 la sută, dar și un coeficient de utilizare a terenului de 1,8. De menționat că, în luna octombrie 2021, inspectorii de la Inspectoratul Județean în Construcții (IJC) Iași au verificat investiția învățătoarei și au constatat neregulile de la balcoane.

Pe data de 08.10.2021 au fost oprite lucrările, iar, la câteva zile, învățătoarea a fost amendată cu suma de 10.000 de lei. Deși în luna iulie a obținut un certificat de urbanism pentru intrare în legalitate, nu a putut să treacă de etapa de la CZMI. Într-o discuție anterioară cu reporterii BZI, Tincuța Habib a explicat că investiția este pentru cei doi copii, ambii medici.

În zona Bucium au fost semnalate mai multe situații când construcțiile erau ridicate fără nicio autorizație de la Primăria Iași.

Supraetajările neautorizate sunt la modă printre dezvoltatori

În edițiile trecute ale BZI a fost prezentat și cazul afaceristului Gelu Guzgă, care a dezvoltat mai multe afaceri în comuna Miroslava, județul Iași. Ilegalitățile au fost constatate la un proiect imobiliar inițiat pe teritoriul municipiului Iași, pe șoseaua Voinești, nr. 42A, foarte aproape de limita teritorială cu Miroslava. În luna februarie 2020, Gelu Guzgă a obținut de la Primăria Iași o autorizație de construire pentru un bloc de locuințe colective, cu regimul de înălțime S+P+2E, pe o suprafață de teren de 1.794 de metri pătrați.

Conform indicatorilor urbanistici, s-au aprobat un procent de ocupare a terenului de 26,5 la sută și un coeficient de utilizare a terenului de 0,79. Însă a mai construit un etaj fără să aibă autorizație de la Primăria Iași. Ulterior a depus actele pentru intrarea în legalitate.

Învățătoarea care a construit ilegal în centrul Iașului și-a luat gândul de la afacere, însă rămâne de văzut dacă va demola extinderile.

Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Cardurile românilor, alimentate cu 375 de lei. Guvernul a decis ca pensiile acestor seniori să fie majorate cu o sumă considerabilă în perioada următoare
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte, s-a urcat şi…
observatornews.ro
Cum arată viaţa unui dependent de jocuri de noroc. Iancu Guda: "Sunt tragedii, familii destrămate"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Călin Georgescu, informator. A fost deconspirat
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Ce trebuie să faci după ce ai moștenit un apartament? Proceduri pentru a deveni proprietar cu acte în regulă
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Comentarii
  • Nesimtita asta ordinara se pretinde invatatoare, n-ai invatat nimica din viata de dascal, nu vezi ce se poaate intampla in lume ( Turcia) din cauza inconstientilor care sunt ” dezvoltatori”, dar si a coruptiei de la Primarii si a celor de Inspectia in Constructioi, unde colcaie coruptia si sppagile !!

  • Stai linistit ca nu e ea capul rautatilor in afacere, ea e doar omul de paie !, in spate e muftiul Habib rasullhah mullah , yuseff, ramazan, kalil, al mohamed, ceva de genul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`