Prima pagină » National » Ioan Niculae ar putea fi eliberat! Anunţ-bombă făcut de avocatul omului de afaceri!

Ioan Niculae ar putea fi eliberat! Anunţ-bombă făcut de avocatul omului de afaceri!

20 feb. 2021, 10:06,
în National

Ioan Niculae ar putea fi eliberat oricând după ce a fost încarcerat, susţine avocatul omul de afaceri care a fost condsmnat definitiv la 5 ani de închisoare în Dosarul Interagro.

Ioan Niculae ar putea fi eliberat pentru că a executat deja fracţia necesară pentru a doua eliberare condiţionată, afirmă avocatul său. Astfel, deşi abia a fost încarcerat, controversatul om de afaceri ar putea fi eliberat oricând.

Ioan Niculae ar putea fi eliberat

Ioan Niculae a executat deja fracţia de o treime, impusă în cazul deținuților care au vârstă de peste 60 de ani, susține avocatul acestuia, Adrian Georgescu. Potrivit calculelor, o treime din pedeapsa de 5 ani primită de omul de afaceri înseamnă aproximativ 600 de zile, considerate deja executate în urma contopirii ultimei pedepse cu prima, cea din dosarul „Mită la PSD”, a explicat avocatul său pentru G4Media.

Dosarul său va fi luat în discuție de comisia de liberări condiționate

„La momentul la care va încarcerat, probabil dosarul său va fi luat în discuție de comisia de liberări condiționate de la penitenciar”, a precizat avocatul Adrian Georgescu. Potrivit procedurilor, dacă primește aprobare de la comisia închisorii, ultimul cuvânt îl va avea instanța. La prima să încarcerare, Ioan Niculae a încercat de patru ori să obțină eliberarea mai devreme. Tribunalul Dâmbovița, care a admis cererea omului de afaceri din Teleorman, a ținut cont de comportamentul său în spatele gratiilor. Un rol l-au avut și cele cinci cărți pe care le-ar fi scris în perioada detenției.

Ioan Niculae a ajuns vineri în România, cu o cursă aeriană. El a fost așteptat de poliție și dus imediat spre penitenciar. Potrivit declarațiilor sale, miliardarul fost în Italia pentru tratament medical.

Ioan Niculae a fost condamnat, joi, la 5 ani de închisoare în Dosarul Interagro. Decizia este definitivă și nu mai poate fi atacată. Instanța i-a interzis lui Ioan Niculae și dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de trei ani după executarea pedepsei principale.

Amendă penală de 150.000 lei pentru SC Interagro SA

În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al CJ Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă. De asemenea, Nicoleta Mariana Toncea (soţia lui Ioan Niculae, preşedinte Interagro la data faptelor) a fost condamnată la 3 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani, iar Viorel Bărac (director general al Interagro) a primit 3 ani şi 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Instanţa a mai dispus ca SC Interagro SĂ să plătească o amendă penală de 150.000 lei, iar SC Libarom Agri SRL o amendă penală de 250.000 lei, în cazul ultimei firme fiind dispusă şi dizolvarea judiciară. Pe latură civilă, judecătorii au decis confiscarea de la Ioan Niculae, Viorel Bărac şi Nicoleta Toncea (actuală Niculae), precum şi de la societăţile Interagro SĂ, Intervitt SRL, Libarom Agri SRL şi SC Mike Trading&Investment, câte 3.543.833 lei.

Instanţa a instituit şi menţinut sechestrul, în vederea confiscării speciale şi a recuperării cheltuielilor judiciare, pe toate bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 24.806.831 lei (câte 3.543.833 lei pentru fiecare inculpat persoană fizică şi juridică). În plus, judecătorii au luat act că prejudiciul creat părţii civile ANAF, în suma de 11.438.169 lei, a fost recuperat prin compensare.

Miliardarul Ioan Niculae s-a întors vineri, 19 februarie, în țară. Ioan Niculae a ajuns pe Aeroportul „Henri Coandă“, după ce a revenit în România din Italia cu o cursă care întârziat 25 de minute. Acesta a fost preluat de autorități.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 septembrie 2026
21 septembrie 2026
Articole similare
Silviu Cristian Lorenț, judecat pentru tentativă de omor, și-a primit pedeapsa! Condamnatul trebuie să achite despăgubiri de 298.721,87 lei
02:00
Silviu Cristian Lorenț, judecat pentru tentativă de omor, și-a primit pedeapsa! Condamnatul trebuie să achite despăgubiri de 298.721,87 lei
Primăria Iași cheltuie 37 de milioane de lei pentru amenajarea aleilor și a spațiilor verzi dintre blocuri. În proiect sunt prevăzute 6 zone din oraș
02:00
Primăria Iași cheltuie 37 de milioane de lei pentru amenajarea aleilor și a spațiilor verzi dintre blocuri. În proiect sunt prevăzute 6 zone din oraș
Primăria Târgu Frumos cumpără autobuze electrice! Contractul scos la licitație depășește 6 milioane de lei
02:00
Primăria Târgu Frumos cumpără autobuze electrice! Contractul scos la licitație depășește 6 milioane de lei
Fiica unui fost prizonier în URSS vrea despăgubiri de 150.000 de lei de la statul român! Ce susține femeia
02:00
Fiica unui fost prizonier în URSS vrea despăgubiri de 150.000 de lei de la statul român! Ce susține femeia
„NATURA, CREATOR” – expoziția aniversară a artistului Marcel Pușcașu, la Baia Turcească din Iași
02:00
„NATURA, CREATOR” – expoziția aniversară a artistului Marcel Pușcașu, la Baia Turcească din Iași
Bani publici pentru afaceristul Andrei Sticea! În trei zile, firma YDA Proiect Consulting a primit contracte fără licitație de peste 400.000 de lei
02:00
Bani publici pentru afaceristul Andrei Sticea! În trei zile, firma YDA Proiect Consulting a primit contracte fără licitație de peste 400.000 de lei
Când primesc fermierii din Iași banii pentru motorină, trimestrul II. Vor încasa sumele cuvenite doar jumătate dintre beneficiari
02:00
Când primesc fermierii din Iași banii pentru motorină, trimestrul II. Vor încasa sumele cuvenite doar jumătate dintre beneficiari
Cele 20 de autobuze articulate pe care le cumpără CTP Iași vor intra pe trasee abia la finalul anului. Procedura durează mai mult decât era așteptat
02:00
Cele 20 de autobuze articulate pe care le cumpără CTP Iași vor intra pe trasee abia la finalul anului. Procedura durează mai mult decât era așteptat
Dezastru în Primăria Dagâța! Achiziții publice netransparente, lucrări neacoperite de garanție și investiții cu probleme!
02:00
FOTO Dezastru în Primăria Dagâța! Achiziții publice netransparente, lucrări neacoperite de garanție și investiții cu probleme!
E oficial! De astăzi, timp de 3 zile, este cod roșu la Iași: interlopi din toată țara sunt așteptați la priveghiul lui Viorel Oarză. Maneliști celebri îi vor cânta la căpătâi. Se pregătesc peste 5.000 de sarmale, porci și berbeci la proțap
02:00
FOTO E oficial! De astăzi, timp de 3 zile, este cod roșu la Iași: interlopi din toată țara sunt așteptați la priveghiul lui Viorel Oarză. Maneliști celebri îi vor cânta la căpătâi. Se pregătesc peste 5.000 de sarmale, porci și berbeci la proțap