Jurnalistul Ion Cristoiu scrie, în această dimineaţă despre discursul lui Ludovic Orban. Acesta compară discursul şefului PNL cu a lui Liviu Dragnea. Redăm, integral, editorialul publicat de jurnalist:
În discursul ținut la Ilfov de prezentare a Moțiunii sale, Forța Dreptei, Ludovic Orban a ținut să precizeze că președintele PNL care va fi ales la Congres trebuie să aibă neapărat un program privind România:
„Cântăriţi cu mare atenţie, pentru că alegerea care se va face pe 25 septembrie este o alegere şi de valori, principii, doctrine. Într-adevăr, Europa pune presiune asupra naţiunilor prin decizii care se iau la nivel european exact în nişte direcţii care vin împotriva firii noastre, împotriva a ceea ce suntem noi, a ceea ce reprezentăm noi. Noi suntem pro-europeni categoric, dar sunt pentru Europa naţiunilor şi pentru o Europă ca un concept al diferenţelor, al specificităţilor. Bogăţia provine tocmai din diversitate, care diversitate este asigurată de menţinerea tradiţiilor, obiceiurilor, specificităţilor fiecărei naţiuni sau fiecărei comunităţi locale care stă la baza României. Apărarea interesului naţional, apărarea intereselor fundamentale care au fost vocaţia PNL nu sunt vorbe goale.”
Poziția lui Ludovic Orban mi se pare corectă. Într-adevăr, Uniunea Europeană dă multe decizii care nu țin cont de specificul unei țări. Multe dintre aceste decizii aiurea nu exprimă altceva decât efortul de a transpune la nivelul întregii Uniuni, alcătuite din țări diferite nu numai din punctul de vedere al tradițiilor, dar și din cel al stadiului de dezvoltare social economică, norme aplicate cu succes în doar unele țări membre. Una dintre cauzele Crizei traversate de Uniunea Europeană, estompate temporar de marea Criză a Pandemiei, constă tocmai în această eroare de a impune tuturor țărilor din UE realități specifice doar unor țări.
Discursul lui Ludovic Orban – ținut liber, cum sunt toate discursurile celui care mai e președinte al PNL, în timp ce contracandidatul său Florin Cîțu simte nevoia să citească de pe hârtiile scrise de alții chiar și când e vorba să sughită – se înscrie într-o campanie angajată de Ludovic Orban pentru a propune PNL, în cazul când va fi reales președintele partidului, o schimbare spectaculoasă de Program. Prin această schimbare, PNL, cunoscut până acum ca un partid net liberal, devine un partid Conservator. Sau cum spune Moțiunea lui Ludovic Orban, încercând să acrediteze realitatea Fierului de lemn, un partid Liberal- Conservator:
„Partidul Național Liberal trebuie să-și asume rolul unei clarificări doctrinare în politică în următorii ani prin reafirmarea și promovarea valorilor fondatoare ale Partidului Național Liberal și ale națiunii române moderne: drepturile și libertățile individuale, familia, credința creștină și națiunea. Partidul Național Liberal trebuie să lupte în primul rând pentru principii și pentru valori, pentru a menține partidul așa cum a fost din 1875, un partid de oameni care prețuiesc demnitatea persoanei, care respectă familia și care își iubesc țara, un partid de oameni care își clădesc singuri destinul și cariera, un partid care pune pe primul plan interesul României și care s-a identificat cu toate marile realizări ale României în istoria modernă. Partidul Național Liberal este și trebuie să rămână un partid național, prin apărarea valorilor care definesc poporul român, cu specificul nostru tradițional, religios creștin, multicultural, multietnic și, în același timp, un partid liberal, prin promovarea principiilor democratice liberale de dezvoltare economică care apără drepturile și libertățile individuale, democrația, separația puterilor în stat, egalitatea în fața legii și egalitatea de șanse.”
Până aici nimic deosebit.
Deosebitul, ba chiar surprinzătorul apare când ne amintim că teza conflictului dintre România și Uniunea Europeană în chestiunea respectării tradițiilor românești a fost o axiomă a discursului public al lui Liviu Dragnea. Trecem peste faptul că pentru astfel de opinii, Liviu Dragnea a fost lapidat de presă de Dreapta, în timp ce Ludovic Orban, pentru aceeași teză, nu e atins nici măcar cu o petală. Ne vom opri asupra unei realități. Discursul de tip suveranist l-a dus pe Liviu Dragnea la pușcărie. Unde-l va duce pe Ludovic Orban discursul suveranist din campania pentru șefia PNL?