National

Irina Tănase, despre cum este tratat în penitenciar Liviu Dragnea: „Nu i se permite să își trateze problemele de sănătate!”

Publicat: 29 dec. 2020
Liviu Dragnea și Irina Tănase
Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, se află într-o situație delicată din cauza stării de sănătate

Irina Tănase, logodnica lui Liviu Dragnea, consideră că acestuia îi este încălcat dreptul de sănătate în penitenciar, deoarece nu i se permite să se opereze, pentru a scăpa de problema provocată de hernie.

Ea declară că Liviu Dragnea nu este lăsat nici să meargă la muncă, iar faptul de a sta toată ziua închis în celulă, îi afectează starea de sănătate.

”Este cunoscut public și toți apropiații știu că Liviu suferă de hernie. El a fost și internat pentru asta, mereu are dureri de spate, nu poate sta în anumite poziții. Lui nu i se permite să își trateze problemele de sănătate și nici nu s-a pus problema să fie suportată de către stat operația, ar fi suportată de către familie. El are dureri foarte mari, iar faptul că nu este lăsat să meargă la muncă și stă toată ziua într-o celulă îi agravează aceste probleme, pentru că are nevoie de mișcare”, a spus Irina Tănase, la Realitatea Plus.

Irina Tănase: „Este doar o încercare să se facă un circ public”

Logodnica fostului lider PSD a fost chemată la DNA, pentru a oferi o declarație, însă aceasta a refuzat, invocând prevederile Codului Penal. Irina Tănase este de părere că citația a fost trimisă imediat ce ea și apropiații au făcut un denunț privind încălcarea drepturilor din penitenciar a lui Liviu Dragnea.

”De ce am fost chemată, cred că ar trebui să întrebați instituția. Eu m-am prezentat pentru că am primit o citație.

Am fost citată la DNA în calitate de martor în dosarul Tel Drum, de către doamna procuror Lăncrăjan. M-am prezentat fără avocat, deși este evidentă presiunea din acest dosar. M-am dus fără avocat nu pentru că nu mă tem, că este o prostie în țara asta să nu te temi. Doamna procuror mi-a citit drepturile și i-am zis că nu doresc să dau nicio declarație în baza articolului 147 din Codul Penal. Relația de concubinaj

Nu înțeleg ce contribuție aș fi putut eu să am într-un dosar în care presupusele fapte s-au petrecut în anul 2000. Eu m-am născut în 1992, deci aveam 8 ani. Mai departe cred că este doar o încercare să se facă un circ public. Nu este o întâmplare faptul că pe 22 am ieșit și am vorbit despre torturile la care este supus Liviu în închisoare. A doua zi s-au scris citațiile, după ce noi am ieșit public. Eu nu cred că este o coincidență.

Irina Tănase: „Încearcă doar să pună presiune asupra noastră”

Irina Tănase susține că atât ea, cât și apropiații sunt chemați la DNA în calitate de martor, doar pentru a pune presiune asupra lor și pentru a le arăta „ce putere au ei”.

Fratele meu a fost chemat tot în calitate de martor, este așa, un soi de cocktail, doar ca să ne arate ce putere au ei. Fratele meu este plecat din țară din 2015 și nu l-a văzut pe Liviu decât de vreo 3 ori și atunci au fost saluturi de complezență. Încearcă doar să pună presiune asupra noastră, să ne arate puterea lor (…) Din moment ce am refuzat să dau o declarație, nu prea mai am de ce să mai vin la DNA.”, a spus Irina Tănase, la Realitatea Plus.





Adauga un comentariu