Răzvan Țipău, un bărbat din municipiul Pașcani, își bănuia soția, pe Iulia Vasilica Țipău, că îl înșeală cu preotul din satul natal, Hăbășești, comuna Strunga, județul Iași, astfel încât, în primăvara acestui an, nu doar că a ales să divorțeze de ea, ci a și implicat-o într-un scandal de proporții. Din această cauză, femeia ar fi în depresie
După ce în localitatea Hăbășești, comuna Strunga, județul Iași, s-a zvonit că preotul Costel-Florin Văscu ar fi avut o relație extraconjugală cu Iulia Vasilica Țipău, slujitorul Domnului a ales să fie transferat într-o parohie din Arhiepiscopia Tomisului. La rândul său, Iulia Vasilica Țipău se află în plin proces de divorț. Femeia este mama unui băiețel în vârstă de 11 ani care acum este prins în mijlocul scandalului.
A crezut că soția îl înșeală cu un preot, așa că s-a gândit să-i dea femeii o lecție
La circa jumătate de an de la izbucnirea scandalului, Costel Florin Văscu susține că Iulia Vasilica Țipău se confruntă cu o depresie extremă și că se află în pericol de moarte, fiind vinovată de situația în care a ajuns chiar familia sa.
„Fata asta este într-o mare primejdie, a căzut într-o depresie extrem de puternică și mă tem pentru viața ei, căci este un suflet ca fiecare dintre noi. Fostul ei soț, Răzvan, sora ei, Laura, cât și cumnatul ei, Chiriac Viorel, și-au bătut joc de dânsa, apelând la publicația voastră, denigrând-o și umilind-o în ultimul hal posibil, fără a fi vinovată cu ceva. Toată lumea din Pașcani o arată cu degetul, o marginalizează și râde de dânsa din cauza faptului că a fost dată pe BZI. Tot din răutatea fără margini și strict din cauza lor, mi-a fost distrusă și mie cariera, onoarea și mi-au fost aduse prejudicii materiale și morale enorm de costisitoare. Am aflat printr-o cunoștință de-a ei că a spus, dacă măcar cei de la BZI nu o făceau de rușine la o țară întreagă și nu era supusă la atâta scandal și stigmatizare mediatică, putea să treacă mai ușor peste toată nedreptatea și suferința. Sincer, mă tem pentru viața ei. Faceți ceva concret, să salvăm acest suflet nevinovat și surghiunit fără niciun motiv, doar pentru simplul fapt că familia ei suferă de nenumărate boli psihice și îi dorește sfârșitul”, a declarat preotul Costel Florin Văscu.
Femeia recunoaște că a ieșit la cafea cu parohul
Iulia Vasilica Țipău a recunoscut că a avut câteva întâlniri cu preotul Florin Costel Văscu, dar susține că acestea au fost strict amicale. Cei doi s-ar fi întâlnit la o cafenea din Pașcani, acolo unde au și fost văzuți de soția unui prieten de familie. Despre această întâlnire a aflat și Răzvan Țipău, iar de aici a început întregul scandal.
„Nimeni nu m-a văzut de mână cu preotul. Când ați pus video cu taxiul, eu mergeam la țară, iar preotul se întorcea de la Botoșani și, fiind duhovnicul meu, m-a luat și pe mine. De ce soțul meu nu spune că de multe ori ne întâlneam cu preotul la pomeni, la mama mea la cafea? Vorbeam normal. Nu a arătat niciodată că m-ar plăcea. Cum poate zice că a pictat icoana cu Sfânta Varvara după chipul meu, când icoana aia e pictată acum 6 ani, când preotul nici nu mă cunoștea? Preotul a scris și o carte despre Sfânta Varvara, iar eu am cumpărat-o. Când soțul meu a primit ordin de protecție, eu a trebuit să mă mut la țară, iar soțul meu a ars și cartea, și icoana. El umblă cu martori falși, se laudă că a băgat mii de euro în dovezile pentru divorț. Acum, mă amenință că are un film indecent cu mine și preotul. Dacă erau dovezi, de ce nu le dezvăluie? Nu sunt dovezi, ci totul e din auzite. Dacă era adulter, ne-ar fi fotografiat lumea. Eu am recunoscut că am fost cu părintele la cafea, nu m-am ferit de nimeni, dar nu am fost în calitate de iubita lui. Eu și preotul ne întâlneam la țară, mergeam la biserică, ne întâlneam la praznice. Într-o dimineață, duceam copilul la școală, iar preotul avea treabă la protopopiat și i-am propus să mergem să discutăm la o cafea problemele din parohie, cu sora mea. Dacă voiam să mă duc cu el, mergeam într-o pădure, nu în văzul lumii, în centrul orașului. La cofetărie, lucra nevasta unui prieten de-al nostru care ne purta sâmbetele, iar de acolo a pornit tot”, a declarat femeia bănuită că își înșela soțul cu preotul din sat.
Toți suntem în primul rând oameni.
Àha. Si in al doilea rand ce suntem?
ăsta e la unii români ce face capra altuia de nu-și vede de grija lor, bârfa că nu trebuie să mai saluți pe nimeni, nu mai spui nimănui ce ai pe suflet că gata ai ceva intim cu persoana. Se vedea din poză ce amărâtă e femeia respectivă și poate simțea nevoia să-și spună amărăciunea cuiva, iar cel mai în măsură să o povățuiască îi era duhovnicul. Nu cred că acel preot s-ar fi uitat la ea cu alt scop decât cel duhovnicesc. Mai multă seriozitate în afirmații se poate. Cei responsabili de articolul de la ziar trebuia să aștepte o anchetă clară și bazată pe adevăr de la poliție.