Războiul din Ucraina este cel mai periculos moment pentru Europa începând de la Al Doilea Război Mondial şi Rusiei nu trebuie să i se permită să câştige acest război, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Reuters.
Potrivit înaltului oficial aliat, pentru a împiedica Rusia să aibă sorţi de izbândă, NATO şi ţările sale membre s-ar putea să trebuiască să sprijine în continuare Ucraina cu arme şi altă asistenţă pentru o perioadă lungă.
”Este în interesul nostru ca acest tip de politică agresivă să nu aibă succes”, a spus Stoltenberg în timpul unui discurs în ţara sa natală, Norvegia.
Descriind drept un atac asupra ordinii mondiale actuale ceea ce Moscova numeşte ”operaţiune militară specială”, Stoltenberg a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să împiedice răspândirea războiului.
”Aceasta este cea mai periculoasă situaţie din Europa începând de la Al Doilea Război Mondial. Dacă preşedintele (Vladimir) Putin chiar se gândeşte să facă unei ţări NATO ceva similar cu ce le-a făcut Georgiei, Republicii Moldova sau Ucrainei, atunci întreaga NATO va fi implicată imediat”, a subliniat secretarul general al Alianţei.
În 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova afirmă constant că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Jens Stoltenberg: Europa se află în cea mai periculoasă situaţie după cel de-al Doilea Război Mondial
Europa se află în cel mai periculos moment al său după cel de-al Doilea Război Mondial în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a apreciat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de EFE.
‘Nu trebuie să ne speriem şi nici să exagerăm, dar trebuie să înţelegem clar că ne aflăm în cea mai periculoasă situaţie în care a fost Europa după cel de-al Doilea Război Mondial’, a afirmat Stoltenberg în deschiderea taberei de vară a tinerilor laburişti de pe insula Utoya (Norvegia).
Stoltenberg, fost prim-ministru norvegian, consideră că o victorie a Rusiei în Ucraina ar duce la o instabilitate şi mai mare în planul securităţii mondiale, calificând intervenţia militară a Moscovei drept un atac asupra ordinii mondiale actuale.
‘Putin crede în mintea sa confuză că el poate decide ceea ce ar trebui să facă Ucraina. El nu are dreptul să decidă ceea ce trebuie să facă fostele republici sovietice’, a afirmat secretarul general NATO, avertizând Moscova că dacă ar intenţiona să facă unei ţări membre a Alianţei ceea ce a făcut Ucrainei, toate ţările NATO vor sări în ajutorul acesteia din urmă.