Jos pălăria în fața ei! Mariana Buinceanu a format mii de copii într-o carieră de peste 40 de ani, ca educatoare: „Eram însărcinată și mergeam pe o remorcă cu sfeclă până la grădiniță” – GALERIE FOTO

Astăzi, 8 Martie, de Ziua Femeii, prezentăm povestea unei educatoare care toată viața s-a dedicat pentru meseria pe care o îmbrățișează cu drag de peste patru decenii. Mariana Buinceanu are 63 de ani și de-a lungul anilor a dat dovadă de o dragoste imensă față de copiii pe care îi formează, chiar mai presus decât multe alte lucruri de ordin personal

A intrat în învățământ când nici măcar nu avea împliniți 18 ani și a fost nevoită să facă nenumărate sacrificii. Timp de șase ani de zile, a mers pe jos zilnic aproximativ opt kilometri pentru a ajunge la gara din Iași, de unde lua trenul pentru a merge la o grădiniță dintr-o comună îndepărtată din județ. O perioadă bună de timp, a călătorit într-o remorcă plină cu sfeclă, deoarece nu avea loc în autobuz.

O educatoare din Iași, cu o carieră de peste patru decenii, a făcut naveta ani de zile până într-o comună de la marginea Iașului

Mariana Buinceanu este din comuna ieșeană Miroslava, a studiat la Școala Normală „Vasile Lupu” Iași, iar mai apoi la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu”. De 44 de ani este în domeniul preșcolar și a pus, cu multă dăruire, bazele esențiale a zeci de generații.

stirilebzi.ro

Se oferă salarii atractive, asigurare privată de sănătate, tichete cadou! Ce farmacie caută angajați

Stirile PROTV

Șoferii pot reduce cu 25% consumul de carburant dacă renunță la un singur element din...

„Am făcut un liceu cu dublă specializare, profil pedagogic, și predau ca educator și învățător. Am frecventat grădinița între anii 1964-1968, având ca model educator pe doamna Pârvulescu, un om dedicat și implicat în educarea și dezvoltarea generațiilor de copii, și așa cred că am început să am drag de acest domeniu. Pe vremea când se făceau înscrierile la licee, am fost singură în oraș pentru a mă înscrie și am plecat cu gândul să merg la un liceu cu profil economic. Pe drum, m-am răzgândit și mi-am dat seama că cel mai bine ar fi să mă înscriu la Liceul Pedagogic și chiar așa am și făcut. Atunci erau examene cu probe eliminatorii, de dicție, muzică și desen. Le-am luat cu succes pe toate și am îmbrățișat cu mare drag această meserie încă din anul 1979, când nu aveam nici măcar 18 ani împliniți”, spune Mariana Buinceanu.

A fost repartizată la o grădiniță din comuna ieșeană Coarnele Caprei. Din anul 1979 până în 1985, a făcut naveta din comuna Miroslava până în cea care se află la 60 și ceva de kilometri distanță. Tânăra educatoare mergea pe jos de acasă aproximativ 8 kilometri, până la gara din Iași, de unde lua trenul până în comuna Belcești, iar de acolo mai schimba două autobuze pentru a ajunge la grădinița din Coarnele Caprei.

Mariana Buinceanu: „Mergeam până la grădiniță în remorca plină cu sfeclă, era perioada campaniei și nu încăpeam în autobuz”

Educatoarea povestește cu zâmbetul pe buze cum o perioadă bună de timp, când era însărcinată cu primul ei copil, se urca într-o remorcă plină cu sfeclă și mergea așa, deoarece nu mai avea loc în autobuz. Deși condițiile nu erau cele mai bune, Mariana Buinceanu nu s-a plâns niciodată și fiecare perioadă din viața ei a fost una minunată.

A fost titulară la Coarnele Caprei din anul 1979 până în 1985, după, doi ani de zile a lucrat ca învățător în satul Domnița, comuna Țibana, alți doi ani în satul Vorovești, comuna Miroslava, iar din anul 1990 este titulară la grădinița din comuna Miroslava. Dimineață este educatoare la grădiniță, iar după-amiază este învățător la școala din aceeași localitate. Cu toate acestea, iubește ceea ce face și nu se plânge niciodată.

„Nu m-am gândit niciodată să schimb domeniul, dar au fost și momente grele, în special atunci când se făceau repartizările. Am lucrat în mai multe unități școlare, cum ar fi în Coarnele Caprei, care este la o distanță de 60 și ceva de kilometri de Miroslava, unde eram și sunt stabilită. Când am ajuns la grădinița din Coarnele Caprei, mergeam pe jos din Miroslava până la gară, de la gară mergeam cu trenul până la Belcești, iar de acolo mai schimbam încă un autobuz până la grădiniță.

Plecam de acasă la ora 4 și jumătate dimineața și acasă, înapoi, seara, pe la 18. De multe ori, îmi vedeam copiii doar în weekend, la începutul carierei doar duminica, pentru că am prins și perioada când lucram sâmbăta. Am făcut niște sacrificii foarte mari, când eram însărcinată cu primul meu copil, de la Belcești mergeam până la grădiniță în remorca plină cu sfeclă, era perioada campaniei și nu încăpeam în autobuz. Preferam să mă urc în remorca cu sfeclă ca să pot ajunge la muncă, acestea erau condițiile și nu pot spune că m-am plâns vreodată. Fiecare perioadă din viața mea a fost una frumoasă.

Am fost titulară la Coarnele Caprei din anul 1979 până în 1985, deci timp de șase ani am mers în aceste condiții. După, doi ani de zile am lucrat ca învățător în satul Domnița, comuna Țibana, alți doi ani în satul Vorovești, comuna Miroslava, tot învățător, iar din anul 1990 sunt titulară la grădinița din comuna Miroslava”, mai spune Mariana Buinceanu.

Fiica educatoarei a ales ca la vârsta de 39 de ani să îi calce pe urme mamei sale

A făcut nenumărate sacrificii pentru a putea fi alături de cei pe care i-a format. Uneori, își vedea propriii copii, o fată și doi băieți, care acum au vârste de 36, 41 și 42 de ani, o singură dată pe săptămână.

Iubește meseria pe care o are și nu s-a gândit nici măcar o dată să facă o reconversie profesională. Deși putea ieși la pensie în urmă cu doi ani de zile, este legată sufletește de ceea ce face. Acum, lucrează împreună cu fiica ei, tot educatoare, Roxana Nițoi, la grupa „Spiriduși”.

„În această meserie pot spune că îți neglijezi puțin copiii tăi în favoarea copiilor altora. De multe ori, chiar ajungeam acasă obosită și nu mai reușeam să petrec timpul necesar cu ai mei. Cu toate astea, lucrul cu copiii este extraordinar de frumos și această meserie nu poate fi făcută de oricine, trebuie răbdare și o iubire necondiționată față de cei mici. Puteam să ies la pensie acum doi ani, dar îmi place prea mult ceea ce fac.

Acum, lucrez alături de fiica mea, care are vârsta de 42 de ani, la bază este învățător, dar timp de 16 ani a lucrat în domeniul bancar. Când s-au restructurat posturile în domeniul bancar, a ales să devină educator și acum suntem colege de muncă. Mi se pare că ne completăm de minune. Mai am doi băieți, cu vârste de 41 și 36 de ani, și cinci nepoți de care mă bucur”, declară Mariana Buinceanu.

Roxana Nițoi a lucrat timp de 16 ani în domeniul bancar, însă în urmă cu trei ani, când avea vârsta de 39 de ani, a ales să îi calce pe urme mamei sale. Acum, lucrează alături de mama ei la Grădinița cu Program Normal Miroslava și se simte împlinită. Aceasta se axează pe o bună comunicare cu cei mici, relaționare și empatie.

„Mama a fost o foarte bună educatoare atât acasă, cât și la grădiniță. Nu ne-a impus niciodată nimic, ne-a încurajat și ne-a ghidat frumos și a ținut cont întotdeauna de opiniile noastre, în felul acesta, fiecare a putut alege domeniul în care a simțit că se descurcă cel mai bine. Îmi aduc aminte când eu și frații mei aveam serbări și premiere la școală, mama nu reușea să ajungă, venea doar tatăl nostru. Și-a dedicat toată viața pentru meseria pe care o are și a făcut-o cel mai bine. Eu lucrez de trei ani de zile ca educator, dar, după ce am terminat facultatea, am mai lucrat un an de zile ca învățător. Salariile erau foarte mici și îmi era destul de greu, astfel că am trecut în domeniul bancar, unde am lucrat 16 ani de zile.

La un moment dat, s-au făcut restructurări, dar a fost și un moment în care am ales să schimb ceva. Am văzut că lucrurile s-au mai schimbat în învățământ și am zis că este momentul să mă întorc la ceea ce am învățat și să lucrez cu cei mici, pentru a-i pregăti pentru societate. Eu nu cred că este suficient să iubești copiii, este esențial, dar trebuie să existe și o dorință de a îmbunătăți ceva în educație, de a încerca să îi modelezi pe cei mici pentru ceea ce urmează. Eu mă axez foarte mult pe aproprierea de copil, nu neapărat cu foarte multe fișe, mă axez pe relaționare, empatizare și pe comunicare, care este cea mai importantă. Acum mă simt împlinită”, spune Roxana Nițoi, fiica educatoarei.