Eveniment-Social

Judecătorii din cadrul Biroului Electoral Județean Iaşi, traşi la sorţi pentru alegerile în Senat şi Camera Deputaţilor

Publicat: 23 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Judecătorii din cadrul Biroului Electoral Județean Iaşi traşi la sorţi pentru alegerile în Senat şi Camera Deputaţilor
Tribunalul Iași

Tragerea la sorţi în vederea desemnării judecătorilor care vor face parte din Biroul Electoral Judeţean Iaşi, birou ce se va constitui în scopul organizării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, în anul 2020. Tribunalul Iași a făcut anunțul.

În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, potrivit Calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor  din anul 2020, stabilit prin H.G. nr. 745 din 3 septembrie 2020, Tribunalul Iaşi aduce la cunoştinţa publicului următoarele:

La data de 25 septembrie 2020, orele 09,00, va avea loc la sediul Tribunalului Iaşi – Sala de Consiliu nr. 308, et. 3, (lângă Biroul primului grefier al Tribunalului Iași), în şedinţă publică, tragerea la sorţi în vederea desemnării celor 3 judecători în cadrul Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Iaşi, birou ce se constituie la nivelul circumscripţiei electorale judeţene Iaşi, în scopul organizării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din ziua de duminică, 06 decembrie 2020.

„Tragerea la sorţi se va face dintre judecătorii în exerciţiu ai tribunalului judeţean, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. 2 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.”, a transmis judecătorul Narcis – Violin Stoica, vicepreședinte al Tribunalului Iași.

Adauga un comentariu