Jurnalistul independent și vloggerul Bogdan Dumitru a reacționat tranșant după articolul redactat de publicația conservatoare americană Townhall, promovat de Donald Trump Jr. și centrat pe presupusa implicare a Uniunii Europene în procesul electoral din România.
Dumitru consideră că analiza publicată de americani reprezintă o confirmare oficială a ceea ce el și alți comentatori din zona independentă semnalează de ani de zile: cenzura politică și controlul discursului public sunt practici din ce în ce mai agresive în Europa și, mai ales, în România.
Ce spune jurnalistul Bogdan Dumitru despre articolul publicat de Townhall
Potrivit lui Dumitru, este pentru prima oară când o publicație americană de mainstream conservator expune pe larg ceea ce el numește „mizeriile UE vizavi de libertatea de exprimare”, cu referire explicită la România. Jurnalistul acuză faptul că propriile sale materiale sunt în continuare restricționate pe rețelele sociale sub pretextul luptei împotriva dezinformării.
Dumitru insistă că această politică de cenzură este parte a unui mecanism instituțional, susținut de autoritățile de la București și de birocrația europeană, menit să reducă la tăcere vocile incomode. Într-un mesaj direct către primarul Capitalei, Nicușor Dan, jurnalistul îl acuză că dorește implementarea unui model de control al presei similar cu cel aplicat în Republica Moldova, unde mai multe televiziuni și ziare au fost închise pentru că nu respectau linia oficială.
Pentru Bogdan Dumitru, declarațiile oficialilor americani nu mai pot fi ignorate. În opinia sa, ceea ce spune JD Vance despre anularea alegerilor din România pe baza unor acuzații de influență străină nu este doar un avertisment, ci o confirmare a faptului că democrația românească a fost grav compromisă.
Jurnalistul face apel direct la autorități, în special la ANCOM și instituțiile responsabile de reglementarea internetului, cerându-le să nu mai intervină în spațiul digital pentru a restricționa conturi, pagini și distribuiri de conținut.
Vloggerul consideră că administrația Trump, prin voci precum Vance și Trump Jr., anunță o repoziționare strategică în care libertatea de exprimare devine o miză internațională și un simbol al luptei împotriva establishmentului globalist.
„Aşteptaţi semne de la americani? Iată că au venit: JD Vance expune războiul UE împotriva libertăţii de exprimare şi a democraţiei. Eşti nebun? Au făcut un articol şi au spus tot ce a făcut România şi ce s-a întâmplat. Nu cred aşa ceva. Nu asta s-a întâmplat şi cu Tik Tok şi Facebook? Pentru că în continuare când oamenii încearcă să-mi distribuie materialele spus că este fake news. Acum vine şi Donald Trump Jr. care distribuie un articol în care se expun mizeriile UE vizavi de liberă exprimare din UE şi România. E urât de tot, nealesule. A spus tot JD Vance, vicepreşedintele SUA. Fix ceea ce îşi dorea Călin Georgescu şi ce aţi făcut voi de l-aţi interzis. Aţi înţeles bai nealesule de ce nu ţi-a venit ţie niciun mesaj din SUA? De ce Administraţia Trump va prelua manta internaţională şi va ghida discursul politic către o exprimare deschisă şi o lume în care oamenii decid cine vor fi liderii lor. Lasă oamenii să se exprime liber, da ordin la ANCOM să se retragă de pe paginile oamenilor de FB, să nu mai închidă conturi şi să cenzureze informaţia. Lasă românii să decidă care informaţie este bună sau rea. Nu trebuie că informaţia să vină doar dintr-o zonă, ci din toate. Românii discern informaţia corectă de cea incorectă. Sper ca să faci naibii ceva cu această cenzură pe care o instauraţi din ce în ce mai grav asupra poporului român. Tu (n.r. Nicușor Dan) ai spus că vrei să implementezi cenzura din R. Moldova unde s-au închis TV, radiouri, posturi de ziare pentru că nu aveau narativul Maiei Sandu. Ţine minte, a spus JD Vance şi Donald Trump Jr. De aia nu vă vine mesaj din SUA, că cenzuraţi lumea”, a transmis jurnalistul independent Bogdan Dumitru.
Articolul integral de pe townhall.com poate fi consultat AICI!