Jurnalistul Ion Cristoiu: „La Procesul de la Târgoviște, Elena Ceaușescu avea la mînă o brățară de aur”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dezvăluire din Adevărata Stenogramă. Tresar citind în Adevărata stenogramă a Procesului Ceaușescu despre momentul în care un militar vrea să-i ia Elenei Ceaușescu brățara de aur de la încheietura mîinii:

„(Un militar îi pune lui Nicolae Ceaușescu căciula pe cap. Alți militari îi leagă pe Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu).

Elena Ceaușescu: Mă, copii, mă!
Nicolae Ceaușescu: Vă e teamă, asta e!
Elena Ceaușescu: Nu-mi rupeți mîinile, mă, copii, mă!
Nicolae Ceaușescu: Vă e teamă! Niciodată n-am…
Elena Ceaușescu: Mă, vă e teamă, mă!?

Un militar: Da’ ăia care trag în noi ce sînt?
Elena Ceaușescu: Ăia sînt ai Securității, voi n-ați auzit? Nu mă legați!

Nicolae Ceaușescu: Rușiiine!
Elena Ceaușescu: Rușiine! V-am crescut ca o mamă!

Un militar: Luați-i brățara de la mînă.
Elena Ceaușescu: Stați la un loc, mă!
Un militar: Las-o, mă, dracu’n pace!
Elena Ceaușescu: Ce-i asta? Îmi rupeți mîna! Dați-mi drumuʼ la mînă!”

Secvența dezvăluie că:

1. Elena Ceaușescu avea la Procesul de la Târgoviște o brățară de aur. Asta însemna că o purta în mod obișnuit. Ajunsese la cazarmă de la serviciu, cum s-ar spune și nu de la bal.
2. Un militar încearcă să i-o ia cînd o leagă la mîini. De ce? Primise ordin s-o facă? Era zelos? Sau cumva voia s-o șterpelească, s-o dea nevestei sau ibovnicei?
3. La intervenția brutală a unei alte huidume, militarul îi lasă Elenei Ceaușescu brățara.
4. Elena Ceuașescu e împușcată cu brățara la mînă.

Cu ani în urmă, am vizitat Tezaurul Băncii Naționale. La un moment dat, Mugur Isărescu, ghidul nostru prin Muzeu, ne-a arătat o brățară de aur lovită de glonț. Brățara Elenei Ceaușescu purtată în clipa execuției! Cum a ajuns aici brățara, pe care voia s-o șterpelească militarul, rămîne un mister. Pe 11 octombrie 2011, cînd i-am luat lui Victor Stănculescu interviul de comentare chiar de către el a Procesului, am abordat chestiunea brățării:

„– Vreau să-mi confirmaţi sau să-mi infirmaţi un amănunt. Ea avea o brăţară de aur, lovită de glonţ, care este acum la Banca Naţională a României. Ştiţi ceva de ea?
– Nu mai ştiu nimic.
– Deci, tot ce-au avut ei, cine le-a luat?
– Efectiv nu mai ştiu. N-am stabilit nimic. Dacă s-a ocupat, se putea ocupa ori procurorul, ori cineva din Completul de judecată. În nici un caz dintre participanţi.”

*

Garsoniera lui Carol al II-lea. Consemnez abia acum, pentru că abia acum mi-am amintit, dezvăluirea făcută de un participant la lansarea numărului despre Gavrilă Marinescu al revistei Historia.

Respectivul, al cărui nume l-am uitat, pentru că, între noi fie vorba, nici nu şi l-a destăinuit, susţine că, la un moment dat, prin anii ʼ50, a locuit cu chirie în garsoniera folosită de Carol al II-lea drept cuibuşor de nebunii. Tot respectivul mărturiseşte că sub garsonieră, în apartamentul de la etajul inferior, locuia o bătrînă care apucase frumoasele vremi ale Majestăţii Sale. Respectiva i-ar fi povestit multe întîmplări interesante, auzite de ea prin tavan.

Autorul Dosarului, situat în prezidiul improvizat, confirmă existenţa garsonierei.
Întrebare:
Cine o sta acum în ea?
Ştie respectivul despre ce obiectiv istoric e vorba?

*

Ăștia da istorici de casă! Despre Mehmet al II-lea, Cuceritorul Constantinopolului, biografii consemnează încurajarea de către Sultan a Istoricilor însărcinaţi să lase posterităţii imaginea unui Mare Cîrmuitor de Popoare.

Citind nume şi opere, cum ar fi, de exemplu, Târîh-i Ebü’l-Feth, de Tursun-Beg, care avertizează chiar din Prefaţă că şi-a propus descrierea unui Conducător fără cusur, biografii lasă să se înţeleagă că e vorba doar de cronicari, ziariştii vremurilor cînd nu apăreau ziare. Apare consemnată însă şi o Istorie universală, scrisă în persoană de un anume Şeikrüllah. Un adevărat istoric de casă, cel care ar fi meritat banii, s-ar fi cuvenit să întocmească Istorii Universale, în cadrul cărora Stăpînul să beneficieze de un loc crucial.

Istoricii de casă ar putea fi găsiţi şi azi, în Era Internetului şi a Libertăţii presei, cîntate de toţi muritorii. Un asemenea istoric ar urma să scrie o istorie naţională în cinci volume din care patru ar fi consacrate perioadei administrate de Stăpînul care l-a încurajat în toate felurile.