Jurnalistul Ion Cristoiu: „Oili” generalului Victor Dombrowski și Cedarea Basarabiei

27 iunie 1940. Basarabia a fost cedată. Pe podul de la Ripiceni, de peste Prut, se scurg unități militare și refugiați. Ordinea e asigurată de Divizia a 2-a Cavalerie, condusă de generalul Ion Mihail Racoviță. Șeful Biroului 2 Informații e căpitanul Gheorghe Magherescu. După venirea la putere a generalului Antonescu, căpitanul ajunge la Cabinetul Conducătorului. Memoriile sale, publicate de editura Păunescu în 1991 sub titlul Adevărul despre Mareșalul Antonescu, sînt de neocolit pentru cine vrea să înțeleagă personalitatea Mareșalului. Gheorghe Magherescu mărturisește un indubitabil talent de scriitor. Povestirea întîmplării de la podul de peste Prut o dovedește. Autorul descrie mai întîi atmosfera tragică a retragerii din Basarabia:

„La comandamentul diviziei domneau descurajarea şi tristețea. Se primeau informații că regimentele soseau zdrobite, numai resturi din ele, că despre multe nu se știa nimic. Că apăreau unităţi fără comandanți și comandanți fără trupă, ceea ce crea o stare de confuzie totală. Divizia se reducea acuma la cîteva simulacre de escadroane, ca şi cum ar fi fost decimată într-o luptă grea. Mai mult, starea fizică și morală a trupei era deplorabilă. Oamenii, nemîncați, nedormiți, împanicați și umiliți de contactul cu sovieticii, ajunseseră cu greu la Prut. Ştiind că nu aveau voie să tragă, căutau disperați să scape de noi umilinţe. Rapoartele lor nu făceau decît să confirme comportarea brutală a trupelor sovietice din toată zona.

La pod, în fața comandamentului, trecea și populația civilă care cu ce putuse să scape. În căruţe, trăsuri sau cu spinarea, cărau bruma celor luate cu ei. Erau oameni înstăriți, orășeni, proprietari, funcționari, țărani. Ei părăsiseră tot avutul şi fiecare avea de povestit multe întîmplări prin care trecuse pînă ce ajunsese la Prut.

În mijlocul acestor oameni deznădăjduiți, care, totuşi, se salvaseră, trebuia să depui mari eforturi pentru a nu te lăsa copleşit de suferințele lor. La un moment dat, de maximă tensiune, toți ofițerii, în frunte cu generalul Racoviță, asistaseră la o scenă foarte impresionantă. Şeful de Stat Major al diviziei, lt. col. Victor Siminel, izbucnise în lacrimi cînd aflase că familia sa, originară din Basarabia, nu putuse să se salveze, deoarece sovieticii îi întorseseră pe toți din drum. Lacrimile acelea pentru pierderea pămîntului Basarabiei, pe care rămîneau părăsite și reținute cu forţa atîtea suflete românești, erau împărtășite de toţi ofițerii.”

RomaniaTV

Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are 18 ani: Am educat-o bine

Observatornews.ro

Românii care ar putea porni afaceri, cu mici fabrici făcute special pentru ei. Marfa nevândută ajunge acum la porci

În această atmosferă sună de la București generalul Victor Dombrowski. Generalul era primar al Capitalei și mai ales membru cu drepturi depline al Camarilei lui Carol al II-lea. Pentru aceasta va fi trecut în rezervă prin decretul-lege nr. 3.094 din 9 septembrie 1940 al generalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român. După 23 august 1944 își va lua revanșa, folosindu-se, ca mulți alți generali dați afară de Mareșal pentru complicitatea la dezastrul țării din 1940, de statul de victimă a Dictaturii. Va fi numit de comuniști primar al Capitalei la 1 septembrie 1944. A stat în funcție pînă în iunie 1948. A fost răsplătit de regimul comunist. Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 500/1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”. A murit în patul lui în 1969. Gheorghe Magherescu descrie astfel dialogul:

„De la București telefonul suna, chemînd pe cineva de la divizie.
– Cine e?
– Aici generalul Victor Dombrowski, cu cine vorbesc? Auzind cine era, am luat receptorul din mîna telefonistului. Îl cunoșteam pe general bine, era atunci primarul Capitalei, și îl avusesem comandant la Regimentul de Gardă Călare.

– Alo, domnule general, aici este căpitanul Magherescu.
– Bună ziua măi, și bini mi pari că ti găsesc pi tini. Uite bre, să vezi că la pod, la sectorul vostru, ruşii ăia au oprit oili meli, 250 de capete di oi astrahan. Trimitiți voi delegați să tratezi cu rușii. Bre, nu au voie prin convenție să oprească animale mici. Măi dragă, e păcat să pierd şi asta, distul s-o dus dracu’ cu moșia me!

Auzind vocea panicată a generalului faţă de posibilitatea pierderii oilor sale, am constatat cît de departe era Bucureștiul de drama în care se găseau populația basarabeană și armata română!

I-am răspuns cu mîhnire în glas:
– Domnule general, noi ne-am pierdut aproape toată divizia și dumneavoastră reclamați oile!”

Vom înțelege astfel de ce l-a dat afară Mareșalul și de ce l-au recuperat comuniștii!