Jurnalistul Ion Cristoiu: „Patru ziare ostile sînt mult mai de temut decît o sută de baionete”. Semnat: Napoleon Bonaparte

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După vizita la Muzeul Internațional al Jurnalului de la Aachen (varianta nemțească a numelui), Aix-en Chappelle (varianta franțuzească a numelui), am scris un reportaj intitulat Muzeul în care ești îndemnat Atinge tot ce întîlnești în cale. Țineam să subliniez prin acest titlu originalitatea muzeului. Axat pe formula multimedia, muzeul are doar trei camere. Grație atingerii pentru ceea ce se cheamă accesare cu deștul, cele trei camere devin cincizeci. Pentru că fiecare ecran ascunde o lume, la rîndu-i aceasta, după principiul Matrioșkăi, ascunde o altă lume, care la rîndu-i ascunde altă lume. Pentru mine a fost un bun prilej de a deplînge situația muzeelor din România, mai toate expunînd prin vitrine și obiecte interzise la atingere. Peretele care însoțește scara ce duce la ușa muzeului are un citat din Napoleon. Citatul mi-a dat posibilitatea să meditez în reportaj asupra relației dintre presă și putere. Redau un fragment din reportaj:

„Mi-era clar acum că orice demers serios, menit a justifica banii dați pe bilet, presupunea documentarea prealabilă din ghiduri și pliante. Înainte de a mă cufunda în lectură, am filmat și fotografiat citatul de pe peretele scării, care prefața călătoria prin Muzeu:
«Patru ziare ostile sînt mult mai de temut decît o sută de baionete».
Semnat: Napoleon Bonaparte.

Despre acest citat din Napoleon, invocat cînd trebuie și cînd nu trebuie în scrierile despre presa de ieri și de azi, mi-am tot promis să scriu. Acum, conștient că am suficient timp la dispoziție (am în față doar trei săli de bifat!), îmi permit să lansez cîteva considerații.

Citatul n-a fost plasat întîmplător în Prefața vizitei la Muzeu.
Napoleon Bonaparte a rămas în Istorie drept un dușman al libertății presei.
Prim consulul devenit Împărat, e dat în vileag în Istorie cu măsurile luate de el pentru cenzurarea Presei dar și cu folosirea Presei (vezi cazul Monitorul) pentru a-și crea o imagine P.R.-istă ieșită din comun.

Citatul din Napoleon explică într-un fel măsurile luate de el împotriva Presei.
De ce l-au pus însă mai marii Muzeului în Prefața vizitei, reprodus cu litere uriașe, în nemțește și în englezește? Deși Napoleon din cîte se cunoaște a vorbit franceza, citatul e în nemțește (de înțeles, vizitatorii sînt cu precădere nemți), dar e tradus doar în engleză, cînd putea fi dat în varianta originală în franceză.

Mă rog!
De-ale nemților și d-ale părerii lor despre francezi!

De ce l-au pus?
Pentru că Muzeul are drept Adevăr cu semnificații de axiomă Puterea presei față de Puterea politică.
Mai marii Muzeului au considerat – și pe drept cuvînt – că nu există un mai mare elogiu adus Presei ca Putere decît afirmația lui Napoleon despre baionete.

Față de acest aforism îmi permit să recunosc, din perspectiva unui care știe cîte ceva despre armamentul modern, că nu-mi dau seama cîte ziare sînt azi mai de temut decît un Regiment de tancuri sau decît o bombă nucleară.
Repet, zisele lui Napoleon sînt cel mai mare elogiu adus presei, cum, la o adică, într-un elogiu se constituie și măsurile luate de acesta împotriva libertății presei.

Chiar și azi, față de Presă pot fi două mari poziții:
Considerarea Presei un pericol.
Considerarea Presei ca ceva lipsit de importanță.

Tratarea Presei drept un pericol semnifică o bună părere despre presă.
Abordarea potrivit căreia nu e un pericol semnifică desconsiderarea Presei.

Din acest punct de vedere prefer un regim care se dă peste cap ca să îngrădească libertatea de exprimare, decît unul care, ridicînd din umeri, gen Cîinii latră, caravana trece, dovedește că-l doare-n cot de ce se scrie în presă.”

La aproape 10 ani de la transcrierea acestor gînduri, continui să cred că despre Puterea presei putem vorbi doar cînd presa e temută. Atît de temută încît Puterea caută să-i pună cătușe.