Pam-pam mascaţii la uşă. Cam aşa a început dimineaţa pentru un individ din Bacău pe nume Bogdan Gheorge. De loc din comună Livezi, Bogdan și-a însuşit o poreclă care s-a potrivit perfect cu acţiunea poliţiştilor din zori: Pampam. Astfel, “Pampam” aşa cum s-a autointitulat s-a trezit peste noapte un justiţiar cu acte în regulă.
Prin Bacău s-a apucat de filmat poliţişti, comercianţi, persoane publice şi tot ce a putut pentru a arăta lungul braţ al legii. Cum a văzut el pe la televizor sau prin on-line că sunt tot felul de persoane care semnalează nereguli, Pampam a trecut la treabă. A arătat mai multe aşa zise neregului şi a distribuit în mediul online poze şi filmuleţe, dar a uitat ce ilegalităţi se întâmpla chiar în curtea sa, atâta vreme cât trupele Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) de la Bacău au intrat de dimineaţă în casa lui Pampam de la Livezi.
Vizat ar fi fost de anchetă chiar fiul lui PamPam. Cătălina Paduraru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a precizat că au fost efectuate percheziţii domiciliare la Livezi la un tânăr de 23 de ani, de unde au fost ridicate mai multe dispozitive electronice. Tânărul locuia în casa cu cel intitulat Pampam, de aceea mascaţii au scotocit în toate încăperile. Pampam, alias Bogdan Gheorghe a uitat se pare să fie justiţiar şi să arate neregulile din proria casa. În urma descinderilor a fost deschis un dosar penal, iar reprezentanţii IPJ Bacău au transmis că vor reveni cu delatii în curând.
UPDATE: „La data de 19 martie a.c., sub coordonarea Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, 72 de poliţişti de ordine publică, rutieră, de la economic, poliţişti de investigaţii criminale, luptători pentru acţiuni speciale şi criminalişti au desfăşurat o acţiune de amploare pe raza judeţului.
Poliţiştii au actionat pe linia prevenirii si combaterii infracțiunilor de natură judiciară, verificarea respectării de către inculpați a obligațiilor ce le revin pe durata controlului judiciar/controlului judiciar pe cauțiune/arestului la domiciliu, combaterea braconajului arheologic şi a distrugerilor produse de acesta patrimoniului specific, precum şi a traficului cu bunuri culturale rezultate din acesta, identificarea autovehiculelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor care nu respectă restricțiile de circulație, dispunerea de măsuri pentru nerespectarea altor norme privind circulația pe drumurile publice, cât și pe linia criminalitatii economice.
Astfel, au fost instituite 8 filtre, legitimate 123 de persoane și controlate 109 autovehicule, din care 11 înmatriculate în alte state. Totodată, poliţiştii au verificat 17 persoane arestate la domiciliu, au depistat un urmărit internaţional şi două autovehicule sustrase din străinătate. De asemenea, au fost efectuate două percheziţii domiciliare pe raza comunelor Corbasca şi Livezi.
În urma activităților desfășurate au fost constatate 3 infracţiuni şi aplicate 19 contravenții, în valoare de 8.240 de lei. Poliţiştii au reţinut 4 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.
Exemple semnificative:
Poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat din comuna Corbasca unde au identificat şi ridicat mai multe componente şi documente de provenienţă ale unui detector de metale.
De asemenea, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza comunei Livezi, la locuinţa unui tânăr de 23 de ani.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat 5 telefoane mobile, un laptop şi alte componente electronice, precum şi un pistol cu bile.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.
Un bărbat, de 31de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile britanice, a fost depistat pe raza municipiului Bacău.
Acesta era urmărit internaţional pentru săvârșirea a trei infracţiuni de posesie de articole utilizate în fraude bancare, conform legii penale a Marii Britanii.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău şi urmează să se efectueaze demersurile necesare declanşării procedurii de extrădare către autorităţile judiciare britanice.
Totodată, au fost identificate două autovehicule, respectiv, un autoturism căutat de autoritățile italiene, aflat în posesia unui bărbat de 60 de ani, din comuna Răcăciuni şi o autoutilitară, vehicul urmărit de către autorităţile judiciare din Austria, aflat în posesia unei societăţi comerciale din Oneşti, administrată de o tânără, de 28 de ani.
Autovehiculele au fost lăsate în custodia deţinătorilor, în vederea continuării cercetărilor și clarificării situației juridice”, au transmis reprezentanșii IPJ Bacău.