National

”La cafea cu dr. Valeriu Gheorghiță”- O serie de interviuri realizată pentru a răspunde nelămuririlor legate de pandemie

Publicat: 12 iul. 2021
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare a lansat astăzi, 12 iulie, o serie de interviuri care sunt destinate informării cetățenilor cu privire la pandemia de coronavirus.

Seria făcută de acesta se numește ”La cafea cu dr. Valeriu Gheorghiță” și prin intermediul unor interviuri la care sunt invitați diverși specialiști are ca scop conștientizarea populației. Coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare se va afla pentru prima dată în poziția de moderator.

„Mi-am propus ca cel puţin o dată pe săptămână să alături de mine experţi care sunt implicaţi în momentul de faţă în evaluarea datelor ştiinţifice care sunt publicate la nivel internaţional şi care ne pot oferi informaţiile actuale”, a declarat Valeriu Gheorghiţă în deschiderea noului său proiect.

Dr. Valeriu Gheorghiță: „Există două situații în care s-ar pune problema de a treia doză”

Cătălin Țucureanu, cercetător științific în imunologie și vaccinologie la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a fost invitatul primei emisiuni transmise astăzi. Au fost dezbătute subiecte precum: cauzele apariției variantelor virale noi, evoluția tulinilor virale, perspectivele unei a treia doze etc. De asemenea, publicul a avut posibilitatea de a adresa întrebări în comentarii. Dintre acestea se va face o selecție iar în emisiunile următoare se văr oferi răspunsuri.

Cătălin Țucureanu a declarat că nu putem exclude posibilitatea de a avea nevoie de o a treia doză, dar în momentul de faţă „nu avem datele care să ne spună că peste 6 luni, 1 an, 3, 5 va fi necesară vaccinarea împotriva Sars-CoV2”. Invitatul lui Valeriu Gheorghiţă a mai subliniat că vaccinurile aflate pe piaţă sunt sigure şi eficiente, încurajând oamenii să se vaccineze în număr cât mai mare.

„Practic, din ce înțeleg, există două situații în care s-ar pune problema de a treia doză. Când scade eficiența oferită de vaccinurile actuale pentru aceleași variante virale care se află în circulație sau când apare o variantă virală care nu mai este acoperită suficient de bine de vaccinurile actuale”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță la interviul postat pe pagina ROVaccinare.

Cătălin Țucureanu: „Cea mai bună strategie este să vaccinezi cât mai multe persoane cu schema completă”

Cătălin Țucureanu, cercetătorul științific în imunologie și vaccinologie la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, a afirmat că „cea mai bună strategie este să vaccinezi cât mai multe persoane cu schema completă pentru a reduce circulația virusului. Atunci, nu îți mai pui probleme despre scăderea protecției la anumite categorii de populație”.

Cătălin Țucureanu a mai adăugat că „unele dintre țările care iau în calcul administrarea unei a treia doze, potențial chiar din toamna anului acesta, intenționează să țintească persoanele foarte vulnerabile sau foarte expuse. Vorbim de vârstnici, de anumite boli sau de lucrători din domeniul sanitar”.

În legătură cu necesitatea administrării unei a treia doze din vaccin în toamnă, acesta a precizat că „dacă nu ai o acoperire suficientă pentru a-i proteja pe cei vulnerabili, atunci mergi mai degrabă spre protecție individuală”, a mai adăugat cercetătorul.

„Situația cea mai bună este ca un număr cât mai mare de oameni să fie vaccinați cu schemă completă pentru a preveni toate izbucnirile de infecții virale și atunci este protejată toată lumea”, a concluzionat Cătălin Țucureanu.





Comentarii
  • Poate „O serie de interviuri realizate…..” interviurile sunt realizate, nu seria…articole scrise cu picioarele, pe care nici nu-ţi vine să le citeşti când greşelile încep chiar din titlu…

Adauga un comentariu