Prima pagină » Titlurile zilei » La doar 15 ani a rămas fără mamă! Ștefan Ciobanu a cucerit întreaga țară: ,,Cu siguranță este foarte mândră de mine de acolo, din Ceruri” – GALERIE FOTO

La doar 15 ani a rămas fără mamă! Ștefan Ciobanu a cucerit întreaga țară: ,,Cu siguranță este foarte mândră de mine de acolo, din Ceruri” – GALERIE FOTO

14 dec. 2022, 02:00, 4 ,
Cosmina Puiu în Titlurile zilei

Ștefan Alexandru Ciobanu a cucerit întreaga țară prin reușitele sale în cadrul mai multor concursuri de atletism. La doar 15 ani, băiatul a rămas fără mamă. Tânărul vrea să facă în continuare ceea ce îi place pentru a reuși să o facă mândră pe mama lui din Ceruri. Alexandru și-a descoperit pasiunea pentru sport în urmă cu aproximativ 6 ani și a obținut titlul de campion național la concursul „Cupa 1 Decembrie”, fiind printre cei cinci sportivi din lume care au reușit performanța aceasta

Ștefan Alexandru Ciobanu este din Pașcani, are 15 ani și de aproximativ 6 ani și-a descoperit pasiunea pentru sport. Din clasa a V-a învață la Liceul cu Program Sportiv din Roman și se antrenează cu Emilian Floroiu. De 2 ani a început să practice atletism de performanță, la secția de aruncare a greutăților și a ciocanului. Acesta a rămas fără singurul său părinte, Ana Maria Ciobanu, care a decedat în urmă cu 5 luni.

Această durere i-a sfâșiat sufletul, dar a rămas alături de sora sa, Bianca, ce practică același sport. Cei doi frați își doresc să o facă mândră pe mama lor din Ceruri și au parte de sprijin necondiționat din partea Iulianei Niculiță, femeia alături de care au copilărit și care a fost una dintre cele mai bune prietene ale Anei.

o poză cu campionul național din Pașcani

Ștefan Alexandru este pasionat de sport și își dorește să atingă culmile succesului

La doar 15 ani a rămas fără mamă, însă continuă să muncească pentru a reuși în viață

Alex Ciobanu munceste pentru visul sau 

Sora lui, Bianca, practică același sport de câțiva ani, pentru că cei doi și-au descoperit pasiunea și au continuat pe acest drum împreună

Ștefan Alexandru este pasionat de sport și își dorește să atingă culmile succesului. Deși copilăria lui nu a fost una ca-n povești, a rămas cu niște sentimente puternice de iubire față de mama sa, care l-a susținut până la ultima suflare, astfel că își dorește să o facă cea mai mândră mamă din Ceruri. Acum, tânărul are sprijinul necondiționat al unei prietene de familie, sub ochii căreria a copilărit, Iuliana Niculiță. Aceasta le oferă iubire și sprijin necondiționat celor doi frați și se bucură din suflet pentru fiecare reușită în parte.

„Acest concurs s-a numit «Cupa 1 Decembrie» și a fost ultima competiție ca junior 3. Am reușit să bat recordul național, care era de 18,77 m. Am avut o super aruncare, de 20,84 m, cu bilă de 4 kg. Sunt printre cei cinci care au reușit performanța aceasta din toată lumea!

Este un rezultat fantastic pentru țara noastră, având în vedere că am doar 15 ani. Concursul m-a convins încă odată că am o valoare mare și mi-am arătat cine sunt și de ce sunt în stare. Pentru mine, acest concurs a fost încă un pas spre performanță. Acum mă antrenez alături de domnul Emilian Floroiu și am parte de toată susținerea lui”, povestește Ștefan Alexandru Ciobanu, plin de mândrie.

Tânărul și-a format un caracter puternic și își dorește să facă o carieră din acest sport, dovedind lumii întregi că poate fi printre cei mai buni. Chiar dacă psihicul trebuie să fie la fel de tare ca și corpul, Ștefan este gata să treacă prin toate etapele din drumul său către succes.

„Sportul pe care îl practic este de bărbăție. Trebuie să ai un psihic tare și o bună coordonare. În viața unui sportiv vor fi atât urcușuri, cât și coborâșuri, dar atunci când ești jos trebuie să lupți pentru a te ridica. Mereu mă întreb cine sunt și pentru ce fac acest sport, iar răspunsurile pe care mi le dau mă fac să urc din nou. Dacă îți place cu adevărat și lupți pentru visul tău, chiar poți ajunge unde vrei”, mărturisește tânărul sportiv.

Alex Ciobanu ii aduce numeroase multumiri antrenorului sau

Antrenorul său, Emilian Floroiu, aduce numai cuvinte de laudă la adresa elevului său și îl consideră un luptător, pentru a-și atinge scopul, la care visează de câțiva ani buni

Cum a ajuns tânărul să cucerească întreaga țară

o poză cu Alex Ciobanu care se antreneaza

În acest sport psihicul trebuie să fie la fel de tare, ca și corpul, Ștefan este gata să treacă prin toate etapele din drumul său către succes

Băiatul de numai 15 ani a reușit să cucerească întreaga țară, obținând niște premii memorabile, clasându-se de fiecare dată pe cele mai înalte trepte. Acesta este triplu campion național și se antrenează de fiecare dată cu seriozitate.

„În timpul școlii fac un singur antrenament pe zi, de luni până sâmbătă, adică șase la număr. În timpul verii și în unele vacanțe am și câte două antrenamente pe zi și unul sâmbăta”, adaugă Ștefan Ciobanu.

Sora lui, Bianca, practică același sport de câțiva ani, pentru că cei doi și-au descoperit pasiunea și au continuat să meargă împreună pe acest drum. Mai mult decât atât, ei se susțin reciproc și se bucură de reușitele amândurora. Campionii ieșeni au reușit prin prisma sportului pe care îl iubesc să devină niște caractere puternice și să muncească pentru a-și construi un viitor bun.

Antrenorul Emilian Floroiu are numai cuvinte de laudă la adresa elevului său și îl consideră un luptător care își poate atinge scopul propus, dacă muncește suficient de mult.

„La vârsta lui trage foarte mult, muncește și se vede că-i place. A ajuns un profesionist și este foarte cumpătat în tot ceea ce face. În situația în care se află, știe că viitorul lui depinde și de asta. Contează mult să faci ceea ce îți place. Alex își cunoaște interesul și are un caracter puternic, este un luptător”, spune Emilian Floroiu în legătură cu campionul sportiv care la doar 15 ani a rămas fără mamă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cum verifici online pensia și vechimea în muncă în 2026. Pașii necesari pentru a afla când te poți pensiona
Românii pot verifica mult mai simplu în 2026 stagiul de cotizare, vechimea în muncă și eligibilitatea pentru pensionare direct online, fără drumuri la ghișee și fără solicitări repetate de documente de la angajatori. Platforma digitală a Casei Naționale de Pensii Publice permite acces rapid la informațiile despre contribuțiile sociale și perioadele lucrate, într-un context în […]
Cum verifici online pensia și vechimea în muncă în 2026. Pașii necesari pentru a afla când te poți pensiona
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 mai 2026
21 mai 2026