Lacrimi și emoție la despărțirea de Emeric Ienei. Nepoții legendarului antrenor, gesturi care au impresionat o țară întreagă

Lacrimi, aplauze și torțe aprinse au luminat drumul legendarului Emeric Ienei, înmormântat la Oradea, în Cimitirul „Rulikowski”. Nepoții săi, Alisa și Darius, au oferit cele mai emoționante momente ale ceremoniei. Regretatul antrenor a fost înmormântat sâmbătă, 8 noiembrie, în ziua Sfinților Mihail și Gavriil.

Cerul a plâns odată cu oamenii. Într-o zi mohorâtă, dar încărcată de emoție, Emeric Ienei, unul dintre cei mai respectați oameni ai fotbalului românesc, a fost condus pe ultimul drum. Sicriul fostului mare antrenor, care a murit pe 5 noiembrie, la 88 de ani, a fost adus la Biserica Militară a Garnizoanei Oradea, iar apoi purtat, pe un afet de tun, spre Cimitirul „Rulikowski”, locul în care își va dormi somnul de veci, alături de soția sa, Ileana Gyulai Ienei, dispărută în 2021.

Aproximativ o mie de oameni, scrie gsp.ro, familie, prieteni, foști elevi, suporteri și oficiali, s-au adunat să îi aducă un ultim omagiu celui care a făcut istorie cu Steaua București, aducând în 1986 Cupa Campionilor Europeni în România.

„Te iubim, bunicu’!” – momentul care a frânt inimile

Printre lacrimi și aplauze, cei doi nepoți ai antrenorului au oferit clipe de neuitat. Alisa, nepoata lui Emeric Ienei și a Vasilicăi Tastaman, a interpretat Imnul României în fața sicriului, în timp ce Darius, băiatul fiicei regretatului antrenor, a rostit un discurs care a copleșit întreaga asistență. De fapt, Darius a folosit textul scris de jurnalistul Narcis Drejan, editorialist al Gazetei Sporturilor, text care a mers direct în inimile celor prezenți. Cuvintele sale au fost urmate de aplauze lungi, iar mulți dintre cei prezenți nu și-au putut stăpâni lacrimile.

“Sunt niște vorbe pe care vreau să vi le împărtășesc, fiindcă consider că îl reprezintă în totalitate. Nu există statuie suficient de mare pentru demnitate. Nu există bust care să cuprindă tăcerea frumoasă, calmă, venită din valori. Dar există memorie. Și totuși există inimă. Emeric Ienei a plecat așa cum a trăit, fără să ceară nimic. Noi suntem cei care îi datorăm totul.

Astăzi, România fotbalistică nu pierde doar un mare tehnician, pierde un domn al ei. Pierde un fel de a fi. Asta pentru cei care au ochi să vadă și urechi să audă: Emerich Ienei rămâne nu doar în istorie, ci în conștiință, pentru că adevărata performanță nu este trofeul, ci amprenta. Ce trebuie să știe generația tânără este că moștenirea iubitului meu bunic va trăi prin familia sa, prin jucătorii pe care i-a antrenat și prin toți cei inspirați de modestia, bunătatea și dăruirea acestuia.

Așadar, acesta nu este un mesaj de rămas bun, pentru că de acum înainte îl vom purta în minte, în suflet și-n gândire, fiindcă legendele nu mor niciodată. Te iubim, bunicu! Vă mulțumesc mult!”.

Onoruri militare și un gest simbolic din Ghencea
Pe aleea principală a cimitirului, fanii Stelei au aprins torțe roșii și albastre în momentul în care cortegiul a trecut. Sicriul, purtat pe afetul de tun, a fost întâmpinat de salve militare și de un respect deplin.

Înainte ca sicriul să fie coborât în mormânt, o brazdă de gazon din Ghencea, locul unde Ienei a scris cea mai frumoasă pagină din istoria fotbalului românesc, a fost așezată peste el. A fost momentul în care emoția s-a transformat în tăcere. Fiica sa, Cristina, a sărutat sicriul tatălui, în timp ce coronițele de flori au fost așezate una câte una, acoperind complet locul de veci.