Legătura dintre George Enescu şi Securitate

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Legătura dintre George Enescu şi Securitate. Potrivit istoricului Adrian Cioroianu, Enescu a fost mereu sub lupa Securităţii. Aceştia se foloseau de numele şi notorietatea merelui compozitor într-o manieră perversă şi fără scrupule

Cioroianu susţine că Securitatea l-a împins să candideze pe un post de deputat pe lista Blocului Partidelor Democratice. Totodată l-au obligat să meargă într-un turneul în URSS, după care i s-a dat voie să plece.

„Regimul comunist s-a folosit de Enescu, Sadoveanu, de C. I. Parhon, dar de cine nu s-a folosit? Enescu naivul, sincer democrat şi monarhist, deşi n-a fost un reacţionar, era dus la întâlniri de la A.R.L.UŞ. să povestească despre realizările din Uniunea Sovietică”, a spus a spus istoricul.

Legătura dintre George Enescu şi Securitate

Potrivit istoricului Marius Oprea, George Enescu avea numele de cod ”Enache”. Acesta nu a turnat, nu a a compus pentru regimul comunist, lucrând doar pentru a-şi desăvârşi proiectul său artistic.

„România era o ţară ocupată, care intră din dictatura în dictatura – Regală, Legionara şi Comunistă – iar George Enescu este cu atât mai admirat cu cât a creat într-o asemenea tara”, a spus Oprea.

„Enescu a fugit de regim, şi nu de patrie, la fel ca Eliade, care nu s-a întors, în ciuda eforturilor făcute de Securitate”.

Ladislau Csendes susţine că prin plecarea sa, George Enescu a lăsat un mesaj moral, pas făcut după ce regele Mihai părăsise România, devenită un regim.

„Când a fost foametea? În ’46. Enescu s-a dus la Truman (n.r. – preşedintele SUA) şi i-a cerut un ajutor”, a spus Csendes.

Cine a fost George Enescu?

Enescu s-a născut în Liveni, judeţul Botoşani, pe 19 august 1881. Încă din copilărie şi-a manifestat o înclinaţie deosebită pentru muzică.

La doar patru anu a început să cânte la vioară. La cinci ani a apărut în primul concent şi îşi începe studiile de compoziţie.

Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Romane (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Şapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris, întreprinde turnee în mai multe ţări europene, având parteneri prestigioşi că Alfredo Casella sau Louis Fournier.