Prima pagină » Actualitate » Legea pentru protecția animalelor, un pas uriaș înainte! Deputatul Silviu Gurlui reușește să convingă CES cu un vot zdrobitor

Legea pentru protecția animalelor, un pas uriaș înainte! Deputatul Silviu Gurlui reușește să convingă CES cu un vot zdrobitor

09 iul. 2025, 14:15, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Deputatul AUR de Iași, prof. dr. Silviu Gurlui, a obținut un sprijin neașteptat de larg în Consiliul Economic și Social (CES) pentru proiectul său de lege privind protecția animalelor. Inițiativa legislativă, susținută cu 35 de voturi „pentru” și doar 2 „împotrivă”, vizează creșterea nivelului de protecție pentru animalele aflate în adăposturi, dar și combaterea cruzimii împotriva acestora.

Gurlui a subliniat că proiectul a fost construit pe baza a mii de mesaje și mărturii primite de la cetățeni și organizații de profil, și a transmis că sprijinul primit reprezintă „un mesaj ferm” că România poate deveni un stat mai empatic și responsabil față de animale.

„Astăzi am susținut în fața CES (Consiliul Economic şi Social) proiectul de lege dedicat Animăluţelor. M-am pregătit ca de obicei să pot răspunde la orice întrebare. Am susținut vocea dvs, a celora care îngrijesc padocurile, a celora din ong-uri care îngrijesc animalele, a celora care mi-ați trimis mii şi mii de mesaje, imagini, video, documente, informații despre cruzimea unora asupra animalelor. Curg zilnic, necontenit. Şi pentru unele mesaje, ţi se întoarce stomacul pe dos, cita cruzime în singelele unor semeni! E incredibil.

Spre uimirea mea, pentru că nu mă așteptăm, proiectul a trecut ca TGV-ul, foarte bine!: cu 35 voturi pentru şi doar 2 contra, cam asta e raportul dacă am reținut bine, DAR cu o serie de observații sau completării cerute de o comisie. Nu știu ce observații s-au cerut, dar e un mesaj superb din partea celora care au văzut proiectul de lege și l-au avizat astfel. E o etapă. Mai urmează multe dar e un mesaj ferm că putem întinde o mână de ajutor să protejăm animăluţele, să le ocrotim, să le aducem mai multă afecțiune și mai puţină ură.

Colegii mei din AUR m-au încurajat tot timpul şi mai ales când mi-a fost mai greu şi, împreună, am găsit o aşa forma legislativă de un aşa respect pentru animăluţele din viaţa noastră, părăsite sau abandonate, înfometate sau neglijate, bolnave sau lovite, umilite sau ucise!

Ordinea plenului de azi al CES: https://www.ces.ro/ro/ordinea-de-zi-09-07-2025”, a transmis prof. dr. Silviu Gurlui, deputat AUR de Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Luca Niculescu și-a început mandatul. Premierul promite că Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat și anunță prioritățile
Guvernul condus de Luca Niculescu și-a început mandatul după șase luni de criză politică, iar premierul a anunțat că Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat. Printre prioritățile noului Executiv se numără atragerea fondurilor europene, rectificarea bugetară și pregătirea bugetului pentru 2027. Cei 18 miniștri ai Cabinetului au depus jurământul de învestitură la Palatul […]
Guvernul Luca Niculescu și-a început mandatul. Premierul promite că Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat și anunță prioritățile
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
21 octombrie 2026
21 octombrie 2026