Președintele Nicușor Dan se întâlnește joi, de la ora 14:00, cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, dar și cu miniștrii Finanțelor și Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru discuții privind stadiul implementării proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Una dintre marile mize este noua lege a salarizării, angajament asumat prin PNRR care trebuie finalizat până la 31 august.
Potrivit programului oficial, la întâlnirea convocată la ora 14:00 participă președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele PNL, Ilie Bolojan, liderul USR, Dominic Fritz, și președintele UDMR, Kelemen Hunor.
La discuțiile cu șeful statului sunt prezenți și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, precum și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Tema reuniunii este stadiul implementării proiectelor PNRR în perspectiva termenului de 31 august 2026.
Legea salarizării, una dintre marile mize ale întâlnirii de la Cotroceni
Proiectul noii legi a salarizării reprezintă unul dintre angajamentele asumate de România prin PNRR și este legat de un jalon de 770 de milioane de euro. Actul normativ trebuie adoptat până la 31 august pentru accesarea fondurilor europene aferente. Nicușor Dan s-a mai întâlnit cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, pe 8 august, la Palatul Cotroceni, pentru discuții privind legea salarizării, însă reuniunea s-a încheiat fără un rezultat.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, anunța ulterior atunci că lucrează la proiect.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, declara luni că nu primise încă proiectul sau simulările solicitate.
„Eu n-am niciun proiect. Nu s-a schimbat nimic. Nu mi-a trimis nimic. Am fost cred că marți, sper să nu mă înșel, marți am fost la Cotroceni, la acea întâlnire, azi suntem la aproape o săptămână, e luni, n-am niciun proiect, n-am niciun fel de simulare, așa cum am cerut și eu, și Kelemen Hunor. N-am despre ce să îmi dau cu părerea”, a declarat Sorin Grindeanu.
Nazare avertizează înaintea discuțiilor: Legea nu mai permite creșterea anvelopei totale de personal
Întâlnirea de la Cotroceni are loc într-un context complicat pentru negocierea noii legi a salarizării. Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat miercuri că datoria publică a României a ajuns la 60,1% din PIB la sfârșitul primului trimestru din 2026, iar depășirea pragului de 60% activează restricții suplimentare asupra cheltuielilor.
„Cu o datorie publică de peste 60% din PIB, disciplina fiscal-bugetară este o obligaţie, nu o opţiune. Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nu permite Guvernului aprobarea de cheltuieli suplimentare, cât timp pragul datoriei este depăşit”, a transmis Alexandru Nazare.
Ministrul Finanțelor a legat explicit aceste constrângeri de definitivarea noii legi a salarizării.
„Această abordare trebuie să constituie cadrul de referinţă inclusiv pentru definitivarea noii legi a salarizării, dar şi pentru celelalte iniţiative cu impact asupra cheltuielilor permanente. Astfel, în condiţiile menţinerii datoriei publice peste pragul de 60% din PIB, prevederile Legii responsabilităţii fiscal-bugetare impun constrângeri suplimentare, inclusiv în ceea ce priveşte majorarea cheltuielilor totale de personal. Prin urmare, eventualele priorităţi sau realocări între diferite priorităţi trebuie realizate în interiorul anvelopelor fiscal-bugetare stabilite, fără generarea unor presiuni suplimentare asupra traiectoriei de deficit şi datorie publică”, a precizat Alexandru Nazare.
Mai mult, ministrul a avertizat că actualul cadru fiscal-bugetar nu mai permite creșterea cheltuielilor totale cu personalul.
„În acest moment, Legea responsabilităţii fiscal – bugetare nu mai permite creşteri suplimentare de cheltuieli cu anvelopa totală de personal”, a precizat ministrul interimar al Finanțelor.
Nicușor Dan a pus o condiție pentru promulgarea legii salarizării
În ecuația negocierilor intră și poziția exprimată de la Cotroceni privind veniturile angajaților din Sănătate și Educație. Consilierul onorific al președintelui, Eugen Tomac, a declarat că Nicușor Dan nu va promulga o variantă a legii care ar reduce veniturile personalului medical sau ale angajaților din sistemul de învățământ.
„Legea salarizării este necesară pentru administraţia românească, dar aici vreau să fiu cât se poate de direct: preşedintele României niciodată nu va promulga o lege a salarizării care taie din veniturile medicilor sau ale celor din educaţie. Aici lucrurile sunt foarte clare, dar e nevoie de această lege”, a declarat Eugen Tomac.
Presiunea termenului este cu atât mai mare cu cât reforma salarizării trebuia inițial finalizată încă din iunie 2023.
Salariile bugetarilor sunt plafonate. Au fost si restrangeri de posturi in invatamant (cica 17000 de posturi). Intrebare : De ce a crescut datoria externa? Pe ce a aruncat bani guvernul?