Legenda florii „Nu ma uita”

Se zice că, după ce au răsărit toate florile, Zana Florilor le puse fiecăreia cate un nume; uitase însă de una. Florile, văzandu-se cu nume, se bucurau care de care mai tare. Cea uitată însă, stătea mahnită şi dusă pe ganduri într-o vale de langă parau. Plangea amarnic neînţelegand de ce ea-i mai puţin iubită decat suratele ei şi lacrimile i se împleteau cu stropii jucăuşi ai paraului.

Intr-o zi, ieşind la plimbare pe o campie înverzită şi împănată cu fel de fel de flori, Zana Florilor se umplu de bucurie cand văzu că toate florile-i zambesc fericite pentru numele alese. Coborand coasta poienii către paraul ce susura de mai mare dragul, zana dădu peste floricica cea tristă ce nu mai contenea plansul. O întrebă plină de mirare:
– Dar tu, frumoasă şi delicată floare, de ce stai, plangi şi te tangui cand toate suratele tale se veselesc ?
– D-apoi cum n-oi plange şi nu m-oi tangui, după ce toate suratele mele au primit cate un nume frumos iară pe mine m-ai uitat ?! răspunse floricica suspinand.

Auzind răspunsul, zana se întrebă cum de-a uitat-o tocmai pe ea, care-i atata de frumoasă şi delicată.
– Lasă, draga mea, nu te mai amărî.. Nici nu va apune soarele şi vei avea şi tu un nume.
Cum rosti cuvitele, zana se şi făcu nevăzută. Se întoarse la palat, se sfătui cu celelalte zane şi chemand la sine pe floricica uitată îi zise:
– Nu m-ai uitat că nu ţi-am pus şi ţie un nume aşa cum am pus tuturor suratelor tale aşa că de azi înainte te vei numi „Nu mă uita” !
Şi, de-atunci, „nu mă uita” se numeşte floricica aceasta în multe părţi ale lumii..