O licitație de aproape 57 de milioane de lei, lansată de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași în data de 15 mai 2025, a fost contestată de o firmă importantă din București. Aceasta din urmă acuză unitatea medicală că ar fi inclus în documentația de atribuire o multitudine de specificații tehnice restrictive, ce favorizează doar un producător. Astfel, firma cere remedierea acestor aspecte, pe care le consideră ilegale. În caz contrar, vrea ca licitația să fie anulată.
O firmă din București cere ca Spitalul „Sf. Spiridon” Iași să anuleze o licitație de aproape 57 de milioane de lei
La data de 15 mai 2025, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași a lansat o licitație în valoare de 56.753.197,20, fără TVA, pentru achiziția de reactivi pentru analize de biochimie-imunologie, electroforeza proteinelor și proteine speciale (presepsina). Termenul-limită de depunere a ofertelor este data de 19 iunie 2025, ora 15:00. La data de 23 mai 2025, AMS 2000 Trading Impex SRL, o firmă din București – care este, din anul 1997, importator și distribuitor autorizat de dispozitive medicale, reactivi și consumabile de laborator –, a depus o contestație prin care solicita Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor:
„În principal, obligarea autorității contractante Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Spiridon» Iași la remedierea aspectelor de nelegalitate din documentația de atribuire, criticate prin prezenta contestație. În subsidiar, în măsura în care veți aprecia că nu mai este posibilă adoptarea de măsuri de remediere, vă solicităm să dispuneți anularea procedurii de atribuire în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016”, se arată în contestație.
Amintim că, în trecut, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” a ajuns în instanță din cauza unei licitații de peste 8 milioane de lei.
Firma îi aduce unității medicale mai multe acuzații
AMS 2000 Trading Impex SRL susține că autoritatea contractantă, respectiv Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, a elaborat documentația de atribuire cu multiple încălcări ale prevederilor legale. Firma din București susține că unitatea medicală a introdus în documentația de atribuire o multitudine de specificații tehnice restrictive, ce favorizează un anumit producător, respectiv Roche.
„În primul rând, prevederile documentației de atribuire în cauză încalcă principiile fundamentale prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și prevederile art. 50 și 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, precum și ale art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016. După cum vom dezvolta în cuprinsul prezentei contestații, autoritatea contractantă a inclus în documentația de atribuire o multitudine de specificații tehnice restrictive, ce favorizează un anumit producător, respectiv Roche, ceea ce reprezintă o gravă încălcare atât a obligației de a crea un cadru concurențial adecvat tipului de procedură de atribuire ales (licitație deschisă), cât și a prevederilor legale aplicabile. Accesul operatorilor economici interesați să participe la procedură este blocat în mod nelegal, prin introducerea în documentație a unor specificații tehnice restrictive”, motivează reprezentanții AMS 2000 Trading Impex SRL.
În plus, în contestație se arată că unitatea medicală a stabilit factori de evaluare care nu permit o concurență reală pentru toți operatorii economici care doreau să colaboreze cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
„În al doilea rând, factorii de evaluare au fost stabiliți de către autoritatea contractantă, cu încălcarea art. 187 alin. (4), a art. 188 și a art. 189 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, precum și a art. 32 alin. (2) și (8) din H.G. nr. 395/2016, întrucât nu reflectă un avantaj real al autorității contractante, fiind disproporționați în raport cu nevoile obiective ale acesteia și totodată nu asigură o concurență reală și efectivă între operatorii economici participanți la procedură”, se arată în contestație.
AMS 2000 Trading Impex SRL acuză spitalul de lipsă de transparență în organizarea licitației
AMS 2000 Trading Impex SRL consideră că documentația de atribuire întocmită de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași nu a fost transparentă, fiind incompletă, incorectă și ambiguă.
„În al treilea rând, la elaborarea documentației de atribuire în cauză, autoritatea contractantă și-a încălcat obligația legală prevăzută de art. 154 din Legea nr. 86/2016, de art. 3 alin. (1) lit. z) din același act normativ și de toate celelalte texte de lege ce consacră obligația de transparență, întrucât nu conține o informare corectă, completă, precisă și fără ambiguități a operatorilor economici interesați cu privire la toate elementele necesare, astfel încât aceștia să poată depune ofertă în cadrul procedurii. În egală măsură, documentația de atribuire încălcă prevederile art. 3 lit. r) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 20 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016, întrucât conține specificații tehnice care nu au legătură cu obiectul contractului de achiziție publică, fiind disproporționați și nefundamentați pe nevoia obiectivă de achiziție a autorității contractante care a stat la baza inițierii prezentei proceduri”, justifică AMS 2000 Trading Impex SRL în contestația depusă.
Reporterii BZI au solicitat un punct de vedere din partea conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, dar acesta nu a venit până la închiderea ediției.
Rămâne de văzut dacă Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor va aproba contestația depusă de AMS 2000 Trading Impex SRL și dacă licitația în valoare de aproape 57 de milioane de lei, lansată de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, va fi anulată.
Eu sunt bugetar si castig peste 16.000 lei net. Da, nu imi e rusine sa recunosc. Fiecqre alege unde pe cat si cata munca vrea sa lucreze, deobicei la mine munca nu prea e si va zic sincer ca nu imi convine, as vrea sa fac ceva.Tara are bani deci saalrii sunt pt toti da sa muncim ceva ca sa nu aparem apoi ca ne denigrati pe la televizor. vrem sa facem performante iar aceste articole cum este acesta este prea dur…………. incercati sa puneti intr o lumina mai buna tara
Romanii sunt oameni inteligenti si morali. Fiecare ar trebui sa dea dovada de patriotism si sa si faca obligatiile profesionale. Cand te uiti in oglinda sa fii mandru ca ai facut ceva desi esti remunerat de 4 ori mai mult decat unu ce lucreaza la privat 8 ore. Contributie cu contributie se misca lucrurile intr o directie corecta demna reala. Daca salariul urias este pretul tacerii …….. ramai doar cu banii ce sa zic
Nu mai trucati licitatiile. Transparentizati le dati sansa oricarei firme sa fie in contract cu statul. Dnilor ganditi va ca nu putem fi toti bugetari! Orice mic mijlociu antrepenor roman este un EROU.
Asta se întâmplă de ani de zile . Și la lucrări publice la primării, caietele de sarcini sunt făcute cu acele condiții care le îndeplinește un anumit constructor. ( clientela politică)
Stat în stat . Vedeți ce zice PNL -Dnul Alexe
Se încalcă drepturile unor societăți de s participa la licitație .
13 milioane niste reactivi??voi sunteti nebuni faci 2 spitale de la 0 cu tot cu reactivi
Contract cu dedicatie. Ce parte nu ati inteles ?
ar fi bine sa verifice DNA toate licitatiile demarate de Nechifor.
Nu au fost subiecte in redactie, iar de asta Codruta a scris de spitalul ei preferat