Joi, 8 mai 2025, începând cu ora 10:00, la emisiunea de sănătate BZI LIVE, va fi prezentă în platou prof. univ. dr. Camelia Bogdănici, medic primar oftalmolog și șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași. În cadrul emisiunii vom discuta despre cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice, cum pot fi acestea prevenite și ce soluții moderne există pentru diagnostic și tratament. Se va vorbi despre, cataractă și momentul potrivit pentru operație, glaucom, „hoțul tăcut al vederii” și importanța controalelor periodice. Degenerescența maculară legată de vârstă (DMLV). Viciile de refracție (miopie, hipermetropie, astigmatism). Sindromul de ochi uscat, tot mai frecvent la utilizatorii de ecrane.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe https://www.youtube.com/@bzinews. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.