Ieșenii care vor să se angajeze în străinătate au la dispoziție peste o sută de locuri de muncă. Angajatorii caută tehnicieni dentari, asistenți medicali, tehnicieni producție, sudori și șoferi de taxi. Salariile sunt cuprinse între 1.000 și 2.000 de euro. Potrivit AJOFM Iași, sunt disponibile 116 locuri de muncă în străinătate
Firmele din Europa au nevoie de 116 angajați în diverse domenii de activitate. Cei interesați se pot angaja în domeniul medical, ca tehnicieni dentari, în Belgia. Salariul este de 1.900-2.500 de euro lună/net. Cei care depun CV-urile trebuie să știe engleză, germană sau franceză, să aibă studii în domeniul dentar, experiență de muncă și cunoștințe bune de lucru cu implanturi, experiență cu porțelan sau colorare individual.
O firmă din Italia angajează asistenți medicali, fiind puse la dispoziție 15 posturi. Candidații trebuie să dețină diplomă de asistent medical, de preferat experiență în domeniu, permis conducere categoria B. Salariul este de 1.500 de euro pe lună. O firmă din Austria angajează 5 tehnicieni producție. Cei care vor să aplice pentru acest post trebuie să aibă calificare profesională ca tâmplar/lăcătuș/mecanic/operator/tehnician CNC (n.r. – lucrează pe mașini cu comandă numerică) sau tehnician mase plastice.
Cele mai multe locuri de muncă din străinătate sunt în Letonia și Malta
O firmă din Letonia are 30 de posturi libere pentru cei care vor să se angajeze ca sudori. Angajatorii cer experiență anterioară în domeniu, cunoașterea limbii engleze la nivel conversațional, simțul responsabilității față de sarcinile de lucru atribuite. Se lucrează 40 de ore pe săptămână, în ture, chiar și pe timpul nopții. Salariul este 1.400-2.000 de euro brut/lună. De asemenea, o altă firmă din Malta angajează 20 de șoferi de taxi. Cerințele sunt simple. Angajatorii spun că cei care sunt interesați trebuie să dețină permis de conducere categoria B și experiență ca taximetrist de minimum un an. Salariul este între 1.400 și 1.500 de euro/lună.
Ce oferte au angajatorii din străinătate?
În domeniul ingineriei sunt disponibile două locuri de muncă pentru tehnicieni mecatroniști, în Germania. Printre cerințele angajatorilor se află diploma de licență ca inginer mecatronist. Angajatorii spun că aceasta constituie un avantaj, dar și experiența în construcția de mașini speciale. Cunoștințele de bază despre sistemele de control pneumatic și sistemele PLC, cunoștințe de bază despre aplicații Windows și Office sunt necesare pentru acest post. Venitul lunar brut pornește de la 36.000 de euro pe an, adică 1.200 de euro pe lună.
Locurile de muncă din străinătate sunt o oportunitate pentru ieșenii care vor să plece să lucreze în afara țării.
Venitul lunar brut pornește de la 36.000 de euro pe an, adică 1.200 de euro pe lună. Asta merge intradevar pe Luna, ca pe Pamant matematica spune altceva!