Însărcinata cu afaceri a României la Moscova, Liliana Burda, urmează să fie convocată joi, 27 august, la Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, într-un nou episod care amplifică tensiunile diplomatice dintre București și Moscova.
Informația a fost transmisă de agențiile ruse de presă Tass și Interfax, care nu au precizat însă motivul exact pentru care reprezentantul diplomatic român trebuie să se prezinte la minister.
Liliana Burda ocupă funcția de prim-colaborator al Ambasadei României la Moscova și este a doua persoană în ierarhia misiunii diplomatice.
Relațiile dintre București și Moscova, tot mai tensionate
Convocarea vine după o serie de măsuri și declarații care au deteriorat și mai mult relațiile dintre cele două state.
La sfârșitul lunii iulie, România a decis să expulzeze un diplomat rus și să-l cheme la București, pentru consultări, pe ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate.
Decizia Bucureștiului a venit după incidentele în care Forțele Aeriene Române au doborât, într-un interval de trei zile, trei vehicule aeriene fără pilot care au pătruns în spațiul aerian al țării.
Moscova a reacționat dur și a transmis în repetate rânduri că măsurile adoptate de România nu vor rămâne fără răspuns.
Maria Zaharova: „Nu vor rămâne fără răspuns”
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins acuzațiile privind încălcarea spațiului aerian românesc de către drone rusești și a acuzat Bucureștiul că desfășoară o „campanie de propagandă”.
Oficialul rus a susținut că România încearcă să ascundă consecințele politicii sale de sprijin pentru Ucraina.
La finalul declarației, Zaharova a lansat un avertisment direct la adresa Bucureștiului: „Acțiunile neprietenoase ale Bucureștiului nu vor rămâne fără răspuns.”
Moscova anunța că va răspunde expulzării diplomatului
La începutul lunii august, Aleksei Fadeev, director adjunct al Departamentului pentru comunicare al MAE rus, a anunțat că Moscova nu intenționează să-și retragă ambasadorul din România pentru consultări, dar a avertizat că expulzarea diplomatului rus va avea consecințe.
„Nu intenționăm să ne retragem ambasadorul de la Bucureşti pentru consultări”, a declarat oficialul rus.
În același timp, Fadeev a precizat că gestul Bucureștiului va primi „un răspuns adecvat”, urmând ca Ministerul rus de Externe să decidă forma și momentul acestuia.
Convocarea Lilianei Burda la MAE rus, programată pentru joi, apare astfel pe fondul unei perioade în care relațiile româno-ruse sunt deja puternic tensionate.
Sigur nu pentru ca prima idioata de la externe a declarat oficial ca România este gata să intervină militar împotriva Rusiei ?
Aceasta Liliana Burda (nume de revista de moda nemteasca) a vizitat insulele Kurile acum 2 ani, starnind furia guvernului japonez si aducand o mica furtuna in reprezentanta romaneasca din Japonia (la acea data condusa tot de o loctiitoare).
De la Toiu la Burda e plina cararea de habarnisti, oportunisti, sau de-a dreptul de insi din coloana a 5-a straina.
Aceasta e explicatia contraperformantelor de la MAE.
A nu se uita nici catastrofala predecesoare, tot o doamna deosebita, d-na Odobescu, care se tot razboia cu „Rashia” in toate discursurile sale dictate pe firul scurt se stie de unde.
Romania este pe o panta descendenta si prinde viteza. Puneti-va centurile, care aveti.
Nu mai suje bota in copeici!