Titlurile zilei

Lovitură pentru o categorie de șoferi din municipiu. Nicio mașină nu va mai avea voie să intre pe acest drum. Șoseaua către Aeroport va deveni drum interzis de acum înainte

Publicat: 14 nov. 2019

Câțiva conducători auto din municipiul Iași vor avea parte de o mare surpriză în perioada următoare. Un drum intens circulat din oraș va avea impuse mai multe restricții de circulație pentru o categorie anume de șoferi. Aceștia nu vor mai putea circula pe această arteră dacă decizia va fi pusă în aplicare. Nu este singura stradă unde șoferii nu mai au acces cu anumite tipuri de autoturisme

O nouă măsură care vizează școlile de șoferi din municipiul Iași ar putea fi pusă în aplicare în perioada următoare. Cursanții școlilor de șoferi nu vor mai putea să urce de pe Moara de Vânt spre Aeroportul Internațional Iași dacă decizia va fi pusă în aplicare. Solicitarea a fost făcută de R.A. Aeroportul Internațional Iași. Conducerea regiei aeroportuare a arătat că din cauza celor care vor să devină șoferi, circulația în zonă este îngreunată. Pentru că șoseaua este îngustă, iar mașinile școală au viteză redusă, circulația este îngreunată.

Pentru a evita acest lucru, conducerea aerogării a cerut ca mașinile școală să nu mai urce drumul către aeroport.
Situația a fost discutată în cadrul Comisiei de Circulație de la nivelul municipalității. Pentru moment nu a fost luată însă nici o decizie. Interzicerea circulației mașinilor școală vizează tronsonul cuprins de la rondul Ciric spre terminalele de la aeroport. O decizie finală va fi luată într-o viitoare ședință a comisiei de circulație.

Zone cu interdicție

Aceasta nu ar fi singura zonă unde mașinile școală nu au voie să circule în perioada orelor de vârf. Primăria a emis o hotărâre prin care mașinile tip școală nu vor mai putea circula pe unele străzi supraaglomerate la orele de vârf. Aceștia nu vor mai avea voie să conducă în intervalul orar 7:00 – 9:00 și 15:30 – 18:00 pe artere importante din oraș. Este vorba despre Calea Chișinăului, bulevardul Tudor Vladimirescu, șoseaua Nicolina, strada Palat, strada Anastasie Panu, strada Elena Doamna. Proiectul cuprinde și strada Cerna, bulevardul Poitiers, strada Bucium, bulevardul Socola, bulevardul Independenței, bulevardul Carol I, strada Păcurari și șoseaua Păcurari.

„Mașinile școală se deplasează în ritmul lor, cu viteze mici de 10 – 20 km/h, de multe ori pe banda a doua, deoarece prima bandă este ocupată sau doresc să vireze la stânga. Mai sunt și cei care încearcă să realizeze parcări laterale în orele de vârf ale traficului, pe bulevardele cele mai aglomerate, instructorul intervenind în manevrarea volanului, semn că elevul nu stăpânește controlul vehiculului. Astfel, mașinile școală creează blocaje în orele de vârf, în sensuri giratorii și pe bulevardele cele mai importante. Același tip de blocaje este generat și de mașinile de aprovizionare, vehiculele grele, utilajele de construcții, camioane, remorci și semiremorci”, se arată în proiectul de hotărâre.

Noi măsuri în trafic

Această măsură nu este singura care a fost luată în cadrul Comisiei de Circulație. În perioada următoare va fi montat un indicator de „Cedează trecerea” pe strada Palat, pentru mijloacele de transport în comun. Pentru că mulți conducători auto nu respectă această regulă, s-a decis montarea unui astfel de indicator care să-i atenționeze pe șoferi.
În plus, s-a decis și montarea unor popici din cauciuc pe strada Arcu în dreptul trecerilor de pietoni. O altă măsură decisă de comisie a vizat o solicitare a Liceului Tehnologic Economic de Turism din Mircea cel Bătrân. Conducerea unității de învățământ a solicitat limitarea vitezei la 30 km/h în dreptul trecerilor de pietoni care duc spre unitatea de învățământ. Cererea a fost avizată pozitiv de către comisia de circulație.

Asociația CNSRL Frăția a cerut înființarea unei stații de taximetre la Rond Agronomie. Decizia nu a fost însă aprobată de către comisia municipalității ieșene.
Alte măsuri au vizat înființarea unor treceri de pietoni suplimentare pe Aleea Tudor Neculai. Zonele vizate sunt intersecția cu Valea Adâncă, cu aleea Strugurilor și cu strada Miroslava.



loading...

Comentarii
  • Pe Cerna ,intre 07:00 – 09:00 nu se aplica ! Politistii locali care pazesc trecerile de pietoni in zona ,ori dorm pe ei ori habar nu au de hotararea luata .

Adauga un comentariu