Prima pagină » National » Gigi Becali a dat lovitura. A negociat 16 luni și a obținut 14.000.000 de euro
Gigi Becali a dat lovitura. A negociat 16 luni și a obținut 14.000.000 de euro

Gigi Becali a dat lovitura. A negociat 16 luni și a obținut 14.000.000 de euro

28 iul. 2026, 23:21,
Andreea Ciobanu în National

Gigi Becali a dat un nou tun financiar. A vândut un teren de aproape 30.000 de metri pătrați, situat în apropierea Pipera Plaza. Acesta a fost cumpărat de firma britanicul Ghai Sant Ram, care vrea să construiască un alt cartier rezidențial, cu aproximativ 650 de apartamente.

Noua achiziţie din Pipera continuă strategia de dezvoltare a investitorului britanic în România, Ghai Sant Ram, dezvoltatorul proiectelor Ivory Residence, având o experienţă de peste două decenii în dezvoltări rezidenţiale pe pieţele din ţara noastră şi Marea Britanie, potrivit profit.ro.

„Cea mai mare tranzacție”

„Am ajuns la un acord corect pentru ambele părţi datorită implicării şi experienţei lui Cătălin Apetri, cu care colaborez de foarte mulţi ani. Este cea mai mare tranzacţie pe care am realizat-o până acum împreună cu fondatorul CGA Home Consulting, iar investiţia confirmă atât valoarea terenului din nordul Bucureştiului, cât şi încrederea mea în profesionalismul său”, a declarat Gigi Becali, potrivit sursei citate.

Teren de 30.000 de metri pătraţi

Ghai Sant Ram a cumpărat de la Becali un teren de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, aflat în vecinătatea Pipera Plaza, valoarea achiziţiei fiind de aproape 14,3 milioane de euro.

„Investitorul britanic Ghai Sant Ram, dezvoltatorul proiectelor Ivory Residence, Horizon City, îşi extinde portofoliul imobiliar din România printr-o nouă achiziţie strategică realizată, prin Ghai Family Holding, în zona de nord a Capitalei. Investitorul a cumpărat de la George Becali un teren de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, aflat în vecinătatea Pipera Plaza, pe care intenţionează să dezvolte un proiect rezidenţial cu aproximativ 650 de apartamente”, se arată într-un comunicat al companiei.

S-a negociat mai bine de un an

Tranzacţia a fost încheiată după 16 luni de negocieri, spune Gigi Becali.

Detaliile privind structura exactă a ansamblului, mixul de apartamente, numărul locurilor de parcare, facilităţile, valoarea totală a investiţiei şi calendarul de construcţie vor fi comunicate după finalizarea etapelor tehnice, se menţionează în comunicat.

Terenul achiziţionat este amplasat într-o zonă care concentrează clădiri de birouri, centre comerciale, servicii medicale, săli de sport şi unităţi de învăţământ. Poziţionarea permite accesul facil atât către centrul Capitalei, cât şi către Voluntari, Tunari, DN1, Şoseaua de Centură şi Autostrada A3. De asemenea, proximitatea faţă de Parcul Tei şi Parcul Herăstrău constituie un alt avantaj major, iar poziţionarea este una relevantă şi pentru familiile care lucrează în nordul Bucureştiului şi care sunt în căutarea unei locuinţe situate în apropiere de instituţii de învăţământ publice sau private, declară Cristian Stanciu, CEO al proiectelor rezidenţiale Ivory Residence şi Horizon City.

Cu 1.188 de apartamente în Ivory Residence, 699 în Horizon City şi 650 planificate în noul proiect din Pipera, portofoliul rezidenţial al investitorului Ghai Sant Ram în România depăşeşte 2.500 de unităţi.

În România, investitorul este cunoscut pentru dezvoltarea Ivory Residence şi Horizon City.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Seria de incidente care îngrijorează România și Bulgaria! Ce s-a întâmplat cu navele comerciale
Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că, după ce România a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru atacurile cu drone din Marea Neagră, au fost raportate noi incidente care au vizat nave aflate în zona economică exclusivă românească. Declarațiile au fost făcute la cea de-a șaptea ediție a Forumului Economic de la Sofia, potrivit agenției bulgare BGNES. […]
Seria de incidente care îngrijorează România și Bulgaria! Ce s-a întâmplat cu navele comerciale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
27 octombrie 2026
27 octombrie 2026