Prima pagină » Actualitate » Lovitură pentru români! Expiră plafonarea prețului alimentelor de bază
Lovitură pentru români! Expiră plafonarea prețului alimentelor de bază

Lovitură pentru români! Expiră plafonarea prețului alimentelor de bază

29 mart. 2026, 21:00,
Redacția BZI în Actualitate

După creșterile semnificative ale prețurilor la carburanți și gaze, consumatorii din România se confruntă cu un nou val de scumpiriPlafonarea adaosului comercial pentru produsele de bază urmează să expire în perioada imediat următoare, iar eliminarea acestei măsuri va avea efect direct asupra prețurilor din magazine. În paralel, expirarea plafonării gazelor pentru consumatorii non-casnici și presiunile inflaționiste amplifică impactul asupra costurilor de trai.

Plafonarea dispare, iar prețurile urcă

Ordonanța 67, prin care a fost limitat adaosul comercial la alimentele de bază, își încetează aplicarea săptămâna viitoare. În plus, de la 1 aprilie dispare și plafonarea prețurilor la gaze pentru consumatorii non-casnici.

Aceste schimbări vin după o perioadă marcată de scumpiri în energie și transport, iar efectele cumulate se vor reflecta rapid în prețurile de la raft. Estimările indică posibile majorări de cel puțin 10% pentru numeroase produse alimentare.

Lista alimentelor care ies de sub plafonare

Măsura introdusă inițial în iulie 2023 și prelungită succesiv a vizat o serie de produse esențiale, care au avut prețuri controlate până în prezent. Printre acestea se numără:

• pâine albă (300-500 grame)

• lapte de vacă 1 l (1,5% grăsime)

• brânză telemea de vacă vrac

• iaurt simplu 3,5% (max. 200 grame)

• făină albă, mălai

• ouă de găină

• ulei de floarea-soarelui

 

carne proaspătă de pui și porc

• legume (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei, usturoi)

• fructe (mere, prune, pere, struguri)

• cartofi albi

• zahăr

• smântână (12% grăsime), unt

• magiun

Odată cu eliminarea plafonării, aceste produse sunt așteptate să înregistreze creșteri de preț.

Efectul „transferului” de scumpiri

Datele analizate de autorități arată că limitarea adaosurilor comerciale nu a eliminat presiunea asupra prețurilor, ci a mutat-o către alte categorii de produse.

Astfel, în ultimul an, s-au înregistrat creșteri la:

• detergenți (+9%)

• produse de igienă și cosmetice (+5,6%)

• cacao și cafea (+26%)

După eliminarea plafonării, există posibilitatea ca aceste produse să își ajusteze prețurile, în funcție de noile condiții din piață.

Comercianții anticipează reașezarea pieței

Reprezentanții comercianților explică faptul că plafonarea a generat dezechilibre în stabilirea prețurilor, iar eliminarea acesteia ar putea duce la o redistribuire a costurilor.

„În momentul în care ordonanța asta a intrat în vigoare a creat un efect de waterbed de saltea cu apă, în sensul că anumite produse neplafonate, în general din zona produselor non-aliment – cosmetice, detergenți, hârtie igienică – au suferit niște creșteri pentru a prelua șocul dat de de scăderea acestor produse.

Acuma, noi, dacă se ridică plafonarea, ne așteptăm la un fenomen invers. Ne așteptăm cumva ca prețurile să se așeze normal, în sensul că detergenții să revină la un adaus comercial pe care îl aveau înainte, normal”, a declarat Feliciu Paraschiv, vicepreședinte ANCMMR, citat de Antena 3 CNN.

În același timp, acesta a explicat că, pe fondul costurilor ridicate și al inflației, este de așteptat ca alimentele de bază să se scumpească în perioada următoare, cu procente variabile, iar unele produse ar putea înregistra creșteri mai consistente.

Presiuni suplimentare din economie și riscuri pentru inflație

Pe lângă eliminarea plafonării, factorii economici globali și interni continuă să influențeze prețurile. Costurile cu energia, transportul și producția agricolă rămân ridicate, iar aceste elemente se cumulează.

Potrivit lui Feliciu Paraschiv, toate aceste presiuni – de la carburanți și inflație până la scăderea producției agricole – se adaugă și pot duce la creșteri generalizate ale prețurilor, inclusiv la nivel de două cifre.

În paralel, Banca Națională a României avertizează că aceste evoluții reprezintă riscuri majore pentru inflație, într-un moment în care era așteptată o temperare a acesteia.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 aprilie 2026
01 aprilie 2026