Prima pagină » International » Luare de ostatici în Karlsruhe, la doar o zi după împușcăturile din Hamburg. Poliția a luat cu asalt clădirea unde erau ținuți oamenii
Luare de ostatici în Karlsruhe, la doar o zi după împușcăturile din Hamburg. Poliția a luat cu asalt clădirea unde erau ținuți oamenii

Luare de ostatici în Karlsruhe, la doar o zi după împușcăturile din Hamburg. Poliția a luat cu asalt clădirea unde erau ținuți oamenii

11 mart. 2023, 13:20,
în International

Poliţia din orașul german Karlsruhe a anunţat vineri seară târziu încheierea operaţiunii pentru eliberarea persoanelor sechestrate într-o farmacie din centrul oraşului, după ce forţele speciale au luat cu asalt clădirea. Atacatorul a fost reținut, iar cele 11 persoane ţinute captive timp de aproximativ cinci ore sunt în siguranță. Incidentul survine la doar o zi după un alt eveniment violent în orașul Hamburg, unde un atacator a ucis șapte oameni într-un centru religios al Martorilor lui Iehova.

„Din fericire, niciun ostatic nu a fost rănit fizic”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Dennis Krull, citat de dpa, potrivit Agerpres.

Poliţia l-a reţinut pe presupusul autor al luării de ostatici, un tânăr de 20 de ani.

Farmacia, luată cu asalt

Purtătorul de cuvânt citat a indicat că încă se investighează dacă unul dintre ostatici ar putea fi complice al suspectului reţinut. Din raţiuni tactice, poliţia refuzase iniţial să ofere orice fel de informaţii cu privire la posibile cereri sau solicitări de răscumpărare, dar a dezvăluit ulterior că suspectul de 20 de ani, de naţionalitate germană, era deja cunoscut poliţiei.

În trecut, acesta fusese acuzat de infracţiuni violente şi delicte legate de încălcarea proprietăţii.

Poliţia din Karlsruhe fusese anunţată pentru prima dată despre luarea de ostatici în urma unor apeluri de urgenţă primite în jurul orei locale 16:30 (17:30 ora României).

Cinci ore mai târziu, cu puţin timp înainte ca forţele speciale să ia cu asalt clădirea, martori oculari au declarat că au auzit două bubuituri puternice şi că poliţiştii au alergat în acel moment spre farmacie.

Poliţia a indicat că stabilise cu mult timp înainte de asalt contactul în „interiorul farmaciei” situate în centrul oraşului Karlsruhe, pe una din străzile principale. Serviciile de urgenţă au închis o zonă vastă în jurul farmaciei, unde au putut fi văzute numeroase vehicule ale poliţiei şi ambulanţe.

Publicul nu a fost în pericol, potrivit poliţiei, care a cerut oamenilor să evite zona şi să urmeze orice instrucţiuni emise de către serviciile de urgenţă.

Evenimente anulate la târgul din Karlsruhe

Primarul oraşului Karlsruhe, Frank Mentrup, a mulţumit serviciilor de urgenţă pentru modul prompt cu care au acţionat şi şi-a exprimat speranţa ca ostaticii să se restabilească psihic cât mai curând posibil după această experienţă traumatizantă.

„Sunt profund întristat de faptul că un astfel de act a avut loc în mijlocul nostru”, a declarat Mentrup.

Pe fondul luării de ostatici, târgul din Karlsruhe a anulat două evenimente care erau programate pentru vineri seara, a indicat un purtător de cuvânt al municipalităţii pentru DPA.

Luarea de ostatici în Karlsruhe a intervenit la numai câteva ore după ce joi seara un atacator a deschis focul într-o sală de rugăciune a organizaţiei Martorii lui Iehova din Hamburg, făcând şapte morţi şi mai mulţi răniţi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”
Incendiile de vegetație din Spania au determinat evacuarea a peste 100.000 de persoane din apropierea Madridului, inclusiv români. Flăcările au distrus suprafețe întinse, iar autoritățile avertizează că temperaturile de peste 40 de grade vor îngreuna intervențiile. Peste 100.000 de persoane au fost evacuate din apropierea Madridului din cauza incendiilor de vegetație care afectează Spania, iar […]
Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iulie 2026
30 iulie 2026