La Școala „Alexandru Vlăhuță” din Iași, cartierul Dacia, lucrările se apropie de final, acestea fiind realizate, până acum, într-un procent de 90%. Valoarea întreagă a investiției depășește puțin peste 8 milioane de lei.
Lucrările de la Școala „Alexandru Vlăhuță” din Iași sunt finanțate prin PNRR
Modernizarea școlii gimnaziale din Dacia se apropie de final. Reabilitarea este finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin intermediul pilonului I, componenta 5 – Valul Renovării.
Lucrările de reabilitare costau în lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, utilizarea surselor regenerabile de energie, dar și lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare.
Mai mult, lucrările cuprind și modernizarea instalațiilor de iluminat în clădiri, sisteme de management energetic integrat pentru clădiri, sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald, modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluții inteligente, dar și lucrări pentru echiparea clădirilor cu stații de încărcare pentru mașini electrice.
Pe timpul lucrărilor, 8 clase primare de la Școala Gimnazială „Alexandru Vlăhuță” din Iași au fost relocate la Școala Gimnazială „George Călinescu”, iar 7 clase, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași.
Elevii școlii din Dacia vor beneficia și de o nouă sală de sport
Desfășurate în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR, lucrările de reabilitare ale Școlii „Alexandru Vlăhuță” din Dacia se apropie de final. Elevii din ciclul primar, relocați temporar la alte unități de învățământ, vor putea să se întoarcă, în perioada următoare, în școala lor.
Pe lângă lucrările de reabilitare ale școlii, se află în curs de construcție și o sală de sport nouă, ridicată în curtea unității. Scopul acestei investiții este de a îmbunătăți calitatea infrastructurii de educație, astfel încât să existe un spațiu care să corespundă numărului de elevi din școală, prin care să se dezvolte o multitudine de activități sportive. Investiția acestei săli are o valoare de 2.837.614,5 lei. Municipalitatea mai are în desfășurare și construirea altor săli de sport, cum ar fi cea pentru Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Iași, cu o investiție de 2.982.909, 92 lei, dar și sala de sport pentru Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Iași, cu o investiție în valoare de 2.870.277,07 lei.
Toate sălile de sport vor avea regimul de înălțime parter, cu o suprafață utilă de 490 metri pătrați. Sălile de sport vor avea dotări pentru jocurile de baschet, tenis, volei. Acestea vor avea o înălțime de 8 metri. Proiectarea și lucrările de construire sunt făcute de asocierea SC Prima Construct SRL – SC Refconsteel SRL. Lucrările de construire sunt executate de SC Prima Construct SRL.
Odată finalizate lucrările de modernizare și reabilitare ale Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlăhuță” din Dacia, elevii vor beneficia de un spațiu mai modern și mai sigur, unde își vor putea desfășura activitatea. Lucrările de pe șantier sunt realizate într-un procent de 90%.