Prima pagină » Actualitate » Ludovic Orban a anunțat cum se vor împărți posturile de prefecți, în coaliție. Câte județe va avea PNL – VIDEO
Ludovic Orban a anunțat cum se vor împărți posturile de prefecți, în coaliție. Câte județe va avea PNL - VIDEO

Ludovic Orban a anunțat cum se vor împărți posturile de prefecți, în coaliție. Câte județe va avea PNL – VIDEO

26 ian. 2021, 14:27,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, precizează faptul că în conformitate cu ponderea din coaliție, liberalii vor avea 23 de prefecți. Ludovic Orban admite că, în momentul de față, negocierile se află în impas deoarece toate cele trei partide își doresc funcția de prefect la Bihor.

”Posturile de prefect depind de pondere. Avem 55%, iar PNL va avea 23 de prefecți (…) Trebuie să schimbăm statutul prefectului și acesta să fie cu adevărat reprezentant al Guvernului. Prefectul va fi demnitar public. La Bihor își doresc prefect toate cele formațiuni din coaliției. Într-o săptămână sau două vom finaliza evaluările și ulterior vom avea și numirile prefecților.”, a spus Ludovic Orban.

Ludovic Orban, despre întârzierea bugetului pe 2021 şi lipsa banilor

Ludovic Orban, preşedintele liberalilor şi al Camerei Deputaţilor, declară că proiectul de buget pe anul 2021 este elaborat într-o manieră mai dificilă pentru că discuţiile sunt mai complexe în momentul în care există un Cabinet de coaliţie.

„Din ceea ce ştiu eu, nu există nicio creştere de taxe şi impozite. Construcţia bugetului se realizează… Nu e o întârziere. Guvernul a spus că va finaliza proiectul de buget până la începutul sesiunii parlamentare. Sigur că e un guvern nou învestit, un guvern de coaliţie şi vă daţi seama că discuţiile sunt un pic mai complexe când este vorba de un guvern de coaliţie. Eu am încredere că guvernul va finaliza în cel mai scurt timp proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi că acestea vor fi trimise spre dezbatere şi aprobare parlamentului”, a declarat Orban.

Punctele fierbinţi în care nu se înţeleg partenerii din coaliţie

„Evident că construcţia bugetară este afectată de nişte obiective, de nişte ţinte pe care le avem privitor la deficitul bugetar, la necesitatea de a asigura resurse pentru cofinanţarea proiectelor care sunt finanţate din fonduri europene, de necesitatea de a asigura resursele financiare pentru toate celelalte categorii de programe, inclusiv programele de de susţinere a mediului de afaceri.”

Cu privire la obiectivele pentru care nu se găsesc bani, Orban a menționat că preferă să nu facă referire la proiectul de buget până nu e adoptat de Cabinet. Interpelat de unde vor fi găsiţi bani pentru toate cheltuielile, preşedintele PNL a mai precizat că se va implementa digitalizarea fracturilor care conduce la o încasare mai bună a TVA.

„Ne dorim o îmbunătăţire a colectării. Printre obiectivele pe care le avem este şi digitalizarea ANAF, a Ministerului Finanţelor, digitalizarea facturilor, care poate duce la o încasare mai bună a TVA. Practic, vă daţi seama că un proiect de buget al unui guvern de coaliţie nou învestit necesită negocieri mult mai complexe.”

Ludovic Orban, atac la adresa PSD pe tema majorării pensiilor

Fostul premier al României, Ludovic Orban, a lansat un nou atac la adresa Partidului Social Democrat pe tema majorării pensiilor. Acesta a mai adăugat că, din punctul său de vedere, este o aberație să faci o lege și să prevezi cum vor crește pensiilor în 4-6 ani.

„Din punctul meu de vedere, este o aberație să faci o lege și să prevezi pe patru ani, pe cinci ani, șase ani, eventual pe 100 de ani…de ce nu au prevăzut cum o să crească pensiile și salariile pe 100 de ani PSD? Nu poți să faci o astfel de predicție care să stea în picioare. Ați văzut că nimeni nu a anticipat pandemia. Pandemia a generat o criză economică mondială care a redus resursele financiare atât pentru fondul de pensii, cât și pentru bugetul de stat și a creat literalmente o problemă serioasă. Creșterea cu 14% a punctului de pensie a fost un efort uriaș pe care l-am făcut având în vedere resursele bugetare”, a spus Ludovic Orban.

Totodată, Ludovic Orban a anunțat că susține recalcularea pensiilor.

„În ce sens recalcularea pensiilor? Recalcularea pensiilor trebuie să facă dreptate pentru pensionari. Adică să echivaleze pensiile pentru contributivitate similară”, a completat Orban.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iulie 2026
17 iulie 2026
Articole similare
A apărut în Iași o afacere unică, cu înghețată personalizată. Acest concept este adus din Islanda. „Unii clienți ne scriu și ne roagă să mai ținem deschis, peste program” – VIDEO
02:00
FOTO A apărut în Iași o afacere unică, cu înghețată personalizată. Acest concept este adus din Islanda. „Unii clienți ne scriu și ne roagă să mai ținem deschis, peste program” – VIDEO
Muzeul Viei și Vinului din Hârlău împlinește 20 de ani! O expoziție dedicată vânătorii tradiționale readuce la viață o ocupație aproape uitată
02:00
FOTO Muzeul Viei și Vinului din Hârlău împlinește 20 de ani! O expoziție dedicată vânătorii tradiționale readuce la viață o ocupație aproape uitată
Numărul firmelor nou-înființate în Iași, în ușoară creștere în 2026. Antreprenorii deschid afaceri în construcții, comerț sau telecomunicații
02:00
Numărul firmelor nou-înființate în Iași, în ușoară creștere în 2026. Antreprenorii deschid afaceri în construcții, comerț sau telecomunicații
Producătorii de usturoi din Iași vor să obțină subvenția maximă de 3.000 de euro la hectar. În continuare sunt controale în ferme
02:00
Producătorii de usturoi din Iași vor să obțină subvenția maximă de 3.000 de euro la hectar. În continuare sunt controale în ferme
Mitologia și natura se întâlnesc în expoziția „Mitoflora”, semnată de artista Ana Alexoaie-Conache, la Palatul Culturii din Iași
02:00
FOTO Mitologia și natura se întâlnesc în expoziția „Mitoflora”, semnată de artista Ana Alexoaie-Conache, la Palatul Culturii din Iași
Un tânăr fără permis de conducere a distrus o mașină cu tractorul. Proprietarul abia își cumpărase autoturismul
02:00
FOTOVIDEO Un tânăr fără permis de conducere a distrus o mașină cu tractorul. Proprietarul abia își cumpărase autoturismul
Bătaie generală în fața magazinului Profi de la Super Copou! Un individ a atacat un grup de patru persoane cu spray lacrimogen și un baston telescopic
02:00
FOTO Bătaie generală în fața magazinului Profi de la Super Copou! Un individ a atacat un grup de patru persoane cu spray lacrimogen și un baston telescopic
Nu vor să renunțe nici la pasiune, nici la o carieră sigură. Tot mai mulți viitori studenți aleg să urmeze două facultăți. „Nu vreau să depind de o singură diplomă”
02:00
Nu vor să renunțe nici la pasiune, nici la o carieră sigură. Tot mai mulți viitori studenți aleg să urmeze două facultăți. „Nu vreau să depind de o singură diplomă”
Un bărbat din Iași a fost prins de polițiști după ce a furat dintr-un magazin Lidl! Hoțul terorizase angajații timp de mai multe zile
02:00
FOTO Un bărbat din Iași a fost prins de polițiști după ce a furat dintr-un magazin Lidl! Hoțul terorizase angajații timp de mai multe zile
Tragedie după tragedie la Iași. Încă un bărbat și-a pus capăt zilelor. Avea 53 de ani
02:00
Tragedie după tragedie la Iași. Încă un bărbat și-a pus capăt zilelor. Avea 53 de ani