Actualitate

Ludovic Orban, președintele PNL, despre scandalul din coaliţie: „Proiectul este unul important pentru România”

Publicat: 01 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ludovic Orban președintele PNL despre scandalul din coaliţie Proiectul este unul important pentru România

Ludovic Orban, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a făcut declaraţii astăzi, 1 septembrie 2021, despre scandalul momentului din coaliţie. coaPreședintele PNL Ludovic Orban a declarat miercuri, cu privire la scandalul din Guvern, că programul „Anghel Saligny” este un proiect important pentru România și trebuie căutată o formă de înțelegere la nivelul coaliției pentru a fi adoptat cât mai repede actul care să lanseze PNDL3.

„Deocamdată nu a existat o speță în care să se stabilească dacă aceste prevederi legale conțin în sine dreptul de avizare tacită. Nu s-a discutat, dar în principiu este stabilit un termen pentru avizare. Avizele trebuie să fie în regulă, proiectul Anghel Saligny este un proiect important pentru România și pentru dezvoltarea comunităților locale, ca să existe dubii constituționale. (…) De obicei, avizele vin cu observații. Se negociază între ministerul inițiator și ministerul avizator aceste observații. Premierul este cel care ia decizia. Eu am condus un guvern monocolor al PNL, acum suntem într-un guvern de coaliție și trebuie căutată o formă de înțelegere pentru a adopta cât mai repede actul normativ care să lanseze PNDL3, pentru că acest proiect este foarte important pentru România”, a spus liderul PNL.

Ludovic Orban, despre procedura de avizare a proiectului

Întrebat dacă se poate pune problema unui abuz în serviciu din partea miniștrilor care nu au dat aviz, liderul PNL a spus că nu.

„Nu, procedura de avizare este o procedură mai complexă. Fiecare minister are un departament de avizare al actelor normative. Până să semneze ministrul, se face o evaluare a actelor normative în domeniu, să nu existe prevederi contrare, se face o analiză a textului din punct de vedere constituțional”, a transmis Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal.

Ședința de Guvern a fost suspendată din cauza proiectului Anghel Saligny

Astăzi, 1 septembrie 2021, la Guvern trebuia să fie o ședință. Aceasta a fost suspendată din cauza faptului că membrii USR boicotează întâlnirea din cauza unui document. Vorbim despre faptul că niciun ministru din USR-PLUS nu s-a prezentat la ședința condusă de premierul Florin Cîțu.

Anghel Saligny sau PNDL 3 este un proiect prin care se dorește creșterea investițiilor în localitățile din România. Totuși, cei din USR-PLUS s-au opus de la început acestui proiect mai ales din perspectiva faptului că, conform declaraţilor făcute de ei, banii ar ajunge la primari și va exista o întreagă sifonare a bugetului naţional. Pe de cealaltă parte, proaspătul ministru de Finanţe, Dan Vîlceanu, anunţa faptul că el susţine proiectul şi că trebuie implementat pentru a putea reduce inechitatea dintre unele localități:

„Acest program „Anghel Saligny” nu este PNDL, este cu totul și cu totul altceva. (…) Acest program este o parte a unui model investițional pe care îl aplicăm în această guvernare, și anume facem reforme din PNRR, apoi din fonduri europene celelalte proiecte mari, care pot fi finanțate din fonduri europene, dar vreau să vă spun că niciodată nu poți finanța din fonduri europene un drum comunal și eu nu cred că oamenii trebuie să stea în noroi, doar pentru că nu putem finanța din fonduri europene. (…) Sunt convins că și colegii din USR vor înțelege utilitatea lui”, a spus Dan Vîlceanu, adăugând că proiectul este „absolut necesar și face parte dintr-un plan investițional”.

Adauga un comentariu