Actualitate

Ludovic Orban, sfat pentru alegători: ”PSD-ul a dispărut. Mai bine votaţi PNL”

Publicat: 06 sept. 2020
Ludovic Orban, despre construcția podului suspendat peste Dunăre: ”Va fi, ca lungime, al treilea pod din Europa”. Ce alte planuri mai are premierul
Ludovic Orban, despre construcția podului suspendat peste Dunăre: ”Va fi, ca lungime, al treilea pod din Europa”. Ce alte planuri mai are premierul

Ludovic Orban, sfat pentru alegători: ”PSD-ul a dispărut. Mai bine votaţi PNL”. Premierul României afirmă, pe buletinele de vor, românii nu vor mai găsi nici trandafirii roșii și nici numele partidului.

„Dacă veţi vedea trei trandafiri şi veţi vedea PSD-ul pe buletinul de vot puteţi să votaţi cu ei, numai că s-au ascuns, nu mai sunt. (…) Mai bine votaţi PNL” a afirmat Orban la un miting electoral al liberalilor, potrivit news.ro.

Ludovic Orban, sfat pentru alegători: ”PSD-ul a dispărut. Mai bine votaţi PNL”

În cadrul unei întâlniri electorale de duminică din Bistrița, Ludovic Orban le-a oferit mulțumiri membrilor din USR-PLUS, deoarece Partidul Național Liberal a realizat o alianţă pentru alegerile locale din Bistriţa-Năsăud.

„Mulţumesc celor din USR -PLUS, mă bucur că suntem împreună în acest efort de a bate un cameleon care e în stare să ia orice culoare şi orice formă pentru a-i mai păcăli pe oameni încă o dată”, a afirmat Orban în discursul ţinut la Bistriţa

Liderul PNL a luat decizia de a transmite un mesaj dur PSD-ului.

„Le spun alegătorilor PSD: dacă veţi vedea trei trandafiri pe buletinul de vot şi veţi vedea PSD-ul pe buletinul de vot puteţi, să votaţi cu ei, numai că s-au ascuns, nu mai sunt, PSD-ul a dispărut. Din cauza asta, neavând cu cine vota, puteţi să staţi acasă dar mai bine votaţi PNL, că vă va fi mult mai bine cu noi”, a spus Ludovic Orban.

Acesta a completat că are încredere că PNL va ieși victorios şi s-a arătat convins că „după aceste alegeri locale culoarea roşu va dispărea din Transilvania”.

Ludovic Orban, despre începerea şcolii pe 14 septembrie şi amânarea alegerilor

Premierul României a declarat duminică, 6 septembrie 2020, la Bistriţa, că nicio persoană nu și-a expus punctul de vedere că vrea să amâne începerea anului școlar şi că şcoala va începe la 14 septembrie. De asemenea, alegerile locale vor avea loc la data stabilită de 27 septembrie, caracterizând drept ridicolă ideea de amânare a alegerilor, avansată de Partidul Social Democrat.

„Nimeni nu s-a exprimat vreodată că vrea să amâne începerea şcolii. Şcoala va începe la 14 septembrie iar alegerile vor avea loc la 27 septembrie”, a precizat duminică premierul Ludovic Orban.

”Este ridicolă această idee a PSD, aşa cum ridicolă a fost şi moţiunea de cenzură”, a afirmat el.

Ludovic Orban a ținut să amintească faptul că decizia referitoare la data alegerilor a aparţinut Parlamentului, nu Executivului.

„Este fundamental pentru comunităţile locale să aibă reprezentanţi legitimi. (…) Sigur că le e frică la pesedişti de alegeri şi e normal să le fie frică de alegeri pentru că lumea s-a cam lămurit cum stă treaba cu PSD-ul”, a susţinut premierul.

Preşedintele social democrat Marcel Ciolacu a anunţat că, dacă Guvernul va decide amânarea deschiderii anului şcolar, este decis ca, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, să „provoace o discuţie serioasă cu privire la amânarea alegerilor locale”.

„Dacă vor lua o asemenea decizie să amâne şcolile eu nu mai accept de la domnul Orban, aşa, în opoziţie, mic cum sunt eu, dubla măsură” a afirmat Ciolacu, în condiţiile în care premierul a evocat posibilitatea ca elevii să meargă la şcoală din 1 octombrie, iar din 14 septembrie cursurile să se desfăşoare online.





Comentarii
  • Mintea ta de tabagist si betziv ordinar a disparut, kkt cu ochi! Ce sa votam, niste penelepre reshapate de la petrov si niste nulitati ca tine, cacatzu, prostica demisie & company? Sa votam trupa de smenari, mafioti, incompetenti si mahalagii a lui kknis? Cred ca esti dus cu capul, mai bine presteaza si tu o meserie daca stii si daca te angajeaza careva!

Adauga un comentariu