Un fost pompier din Iași se luptă cu MAI pentru a-și păstra pensia după ce s-a retras din activitate pe caz de boală. Cătălin Perdun (46 de ani) a lucrat 15 ani ca pompier la ISU Iași, însă, în 2022, a fost declarat apt limitat și a trebuit să se pensioneze. Legea prevede că pompierii au nevoie de 20 de ani de vechime, însă era permis să cumpere diferența de ani necesari.
Cătălin Perdun a cumpărat diferența de ani, însă acum a fost dat în judecată de Casa de Pensii din cadrul MAI pentru anularea deciziei de pensionare și recuperarea banilor încasați. În situația sa mai sunt alte sute de foști pompieri, jandarmi și polițiști.
S-a pensionat conform legii
Cătălin Perdun a urmat, în anul 2022, toți pașii legali pentru a reuși să se pensioneze și să beneficieze de pensie de militar.
„Eu, în anul 2022, luna mai, am depus actele de pensionare, fiind declarat apt limitat pentru muncă, deoarece am hernie de disc, lombară. Nu mai puteam să îmi fac serviciul. Doar că eu aveam lucrați 15 ani ca pompier. Am fost chiar liderul diviziei sportive. Am fost foarte implicat, însă aveam nevoie de 20 de ani ca să ies la pensie. Totuși, exista acum posibilitatea, prin lege, ca cei 15 ani ca pompier să fie combinați cu restul de cinci ani ca civil, în câmpul muncii. Eu mai aveam niște vechime și mi-am cumpărat restul contribuțiilor. Am plătit atunci cam 14.000 de lei”, a precizat Cătălin Perdun.
Acesta a fost examinat de medici și, ulterior, a primit decizia de pensionare, fără alte probleme.
„Dosarul mi-a fost analizat. Am primit decizia de pensionare. Nu a fost nicio problemă până la urmă. Am fost la Spitalul Militar, am trecut printr-o comisie. Mai mulți medici m-au examinat”, a adăugat bărbatul.
În anul 2025, MAI a dispus controale în toată țara privind pensiile acordate pe această cale, iar în urma verificărilor s-a dispus ca acestea să fie anulate, iar sumele încasate să fie recuperate. Conform raportului MAI, vechimea cumpărată poate fi fructificată doar la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, invaliditate și de urmaș, dar nu pentru pensie anticipată.
„În anul 2025, un corp de control de la MAI a început să facă verificări în toată țara. Conform controlului lor, toate deciziile de pensionare pe caz de boală sau apt limitat sunt ilegale, iar astfel Casa de Pensii trebuie să înceapă procedura, să anuleze deciziile și să recupereze banii. A fost un șoc pentru toată lumea, având în vedere că legea era clară și dosarele au fost analizate chiar de ei”, a precizat fostul pompier.
MAI vrea să anuleze pensia pompierului din Iași
Cătălin Perdun este unul dintre sutele de foști pompieri, jandarmi sau polițiști care au fost dați în judecată de Casa de Pensii a MAI. Chiar dacă judecătorii le-au dat dreptate, unii au primit acasă decizii prin care li se anulează pensia și li se solicită restituirea banilor încasați.
„De atunci, peste 800 de oameni care au fost cadre în MAI sunt în procese cu Casa de Pensii. Judecătorii ne-au dat nouă dreptate. Au respins cererile Casei de Pensii ca inadmisibile. Totuși, povestea nu s-a oprit aici. Există în lege un articol, numărul 65, unde prevede că se pot face revizuiri, însă pentru eventuale recalculări, nu pentru anularea pensiei. De atunci, colegi de ai mei au primit acasă adrese pentru recuperarea banilor pe care i-au încasat ca pensie, sume de 20.000, 30.000 de euro”, a precizat bărbatul din Iași.
Cătălin Perdun se așteaptă acum ca și el să primească un astfel de document, iar ulterior va rămâne fără venitul lunar.
„Judecătorii mi-au dat dreptate și mie. Ba chiar au fost duri cu cei de la Casa de Pensii a MAI, deoarece chiar ei ne-au analizat și acceptat dosarele. Totuși, mă aștept acum să primesc o decizie că pensia mi-a fost anulată și trebuie să dau toți banii înapoi”, a încheiat Cătălin Perdun.
Pompierul din Iași riscă acum să rămână fără pensie, deși acesta a urmat procedura conform legii, fiind chiar aprobată de Casa de Pensii a MAI.
Perioadele cumparate se pot folosi doar pentru pensionare la limita de varsta. MAI ( Casa Aectoriala de Pensii ) a gresit cand a aprobat cererea de pensionare pe invaliditate.
Chiar și așa dacă ar fi , oare angajații de la Casa Sectorială de Pensii , care au analizat acele dosare și le-au aprobat nu ar trebui demiși pt incompetență și să returneze salariile??
Bun asa! 15 ani ca pompier, s-a angajat la 31 de ani….a mai cumparat ceva ani..il doare putin spatele, iesa la pensie la 46 de ani, viata e frumoasa. Numai bine!
Te rog să-ți îndemni copilul să urmeze o carieră militară operativă (nu la birou) chiar și de 15 ani , să-i urmărești parcursul (cu bune , cu rele, cu piedici, cu depresii, nopți nedormite, fără sărbători împreună cu familia și multe alte sacrificii….) și după am să te rog să-ți spui părerea. Nimeni , sănătos la cap, nu își dorește să se îmbolnăvească ca să poată ieși la pensie (după tot bolnav rămâi). Dacă ai cunoștință de vreun caz de bolnav închipuit pensionat asta nu înseamnă că toți sunt așa. Așa de pe margine toți avem păreri și știm doar să denigrăm.
Sigur, dar adevarul suntem cu totii constienti de el, oricat am incerca sa il ambalam sau sa ii dam o forma favorala. Dupa cum spuneam, numai bine!
Din păcate cazurile sunt foarte triste si cu tot respectul se pare ca nu ai capacitatea de a înțelege fără sa fii pus în fapt.
Din ce ai scris se intelege: nu ar trebui sa iasă la vârsta x și cu y ani lucrati(ca si cum: ei de ce da și eu nu). Nu respectivii sunt problema, ci „sistemul”, ca s-a permis, perfect legal, la momentul respectiv.
In acest caz se vine după 4 ani ca nu-i corect(anulare pensie, recuperare debite). Pai cum asa? Cu ce a greșit omul?
Asa a fost legea, a ieșit conform legii.
Tu „bați” în cine nu trebuie!
Daca nu se permitea, nu se acorda. Deci cine este de vina, respectivul sau „sistemul”?
Ar trebui sa fim de empatici între noi(palmașii) și daca este cazul sa avem dezaprobari pentru unele legi ale guvernanților, nu intre noi.
In acest caz nu a gresit omul , totul este perfect legal!
Sa stam strâmb sa judecam drept!
Sanatate!
Corect este ca cine a grşit din neştiinţă sau din rea credinţă,să plătească.
Este un abuz ce se întâmplă! 800 de oameni împreună cu familiile lor trec de aproape un an printr-un coșmar! Sunt oameni bolnavi de cancer, boli incurabile, operații pe cord! Unul dintre ei a murit! Altul este în stare critică! Este de neimaginat ce se întâmplă într-un stat de drept iar MAI își vânează rezerviștii….Domnul Perdun este unul dintre ei!
Din păcate instituțiile din Romania nu funcționează după legi și proceduri ci după moftul politicienilor vremelnici. Sa revii asupra unei decizii administrative după 5 ani de la emitere invocând o posibilă interpretare eronată nu e numai un incredibil abuz de drept ci și o ingerință nepermisă in stabilitatea raporturile juridice care există în circuitul civil. Probabil daunele care se vor plăti de statul român vor fi mult mai mari decât cred cei care au inițiat acest demers absurd- in final fiind plătiți tot de la bugetul de stat din buzunarul românilor plătitori de taxe, care la momentul actual se bucură asistând la acest spectacol.
CSP -Mai după ce au greșit,vine acum după atâția ani sa te execute silit.
Pai daca vina este a lor de ce sa nu plătească, oameni nu au ieșit din sistem de capul lor.
Ar trebui sa plătească CSP.
Sa răspundă casa de pensie pt aceste fapte nu si a facut el decizia de pensionare . Sacrificiile vieții de militar nu pot fi comparate cu cea din viata civila