Partidul Socialiștilor din Republica Moldova cere demisia imediată a președintei. Maia Sandu este acuzată de trădare, după ce aceasta a declarat public că ar vota pentru unirea cu România în cazul organizării unui referendum. Socialiștii o acuză pe șefa statului de „trădare politică” și solicită instituțiilor de forță să deschidă o anchetă pentru subminarea statalității Republicii Moldova. PSRM cheamă opoziția să se mobilizeze împotriva actualului regim.
Maia Sandu, acuzată de trădare!
Maia Sandu a spus într-un interviu acordat unor jurnaliști britanici că ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România. Președinta a vorbit despre presiunile Rusiei și despre dificultatea Republicii Moldova de a-și păstra independența într-un context regional tot mai instabil. În acest context, ea a spus că ar susține reunirea cu România prin vot, dar că obiectivul majoritar rămâne integrarea în Uniunea Europeană.
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a cerut demisia preşedintei Maia Sandu, după ce aceasta a declarat că ar vota pentru reunirea cu România dacă s-ar organiza un referendum pe această temă, relatează agenţiile EFE şi INFOTAG.
Într-un comunicat postat pe site-ul său, PSRM a catalogat declaraţia preşedintei Maia Sandu drept „un act deschis de trădare politică îndreptat împotriva statalităţii moldoveneşti, a Constituţiei, a suveranităţii şi neutralităţii ţării” şi consideră „deosebit de cinic şi periculos faptul că astfel de declaraţii provin de la o persoană care deţine temporar funcţia de preşedinte al Republicii Moldova”.
Prin urmare, susţin socialiştii, Maia Sandu „trebuie să demisioneze imediat, deoarece fiecare zi a preşedinţiei sale reprezintă o ameninţare la adresa existenţei Republicii Moldova ca stat independent”.
PSRM, formaţiune de opoziţie, solicită în acest context Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) şi celorlalte instituţii competente „să iniţieze imediat o anchetă privind posibila trădare, deoarece apelurile publice ale şefului statului la dezmembrarea ţării sunt supuse celui mai dur control juridic şi politic”.
Socialiştii îndeamnă de asemenea celelalte formaţiuni ale opoziţiei să „lase deoparte diferenţele tactice şi să se unească împotriva regimului Maia Sandu, care conduce ţara spre pierderea suveranităţii, divizarea societăţii şi o catastrofă naţională”.
„Republica Moldova nu este un obiect de negociere, nu este o monedă de schimb şi nu este o „greşeală istorică”, aşa cum încearcă să o prezinte unioniştii. Este casa noastră comună şi nu vom permite ca aceasta să fie distrusă la cererea curatorilor externi şi a executorilor lor locali”, mai afirmă reprezentanții PSRM.
Maia Sandu: „Aș vota pentru reunirea cu România!“
Într-un interviu acordat unor jurnalişti britanici, Maia Sandu a spus pentru prima dată că, în eventualitatea unui referendum pe tema unirii cu România, ea ar vota pentru reunire, dar a apreciat că aderarea la UE este un obiectiv realist pentru protejarea suveranităţii Republicii Moldova.
În discuţia desfăşurată în podcastul jurnaliştilor Rory Stewart şi Alastair Campbell, ea a vorbit şi despre ameninţările venite din partea Federaţiei Ruse, afirmând că preşedintele rus Vladimir Putin urmăreşte să îşi extindă influenţa asupra Europei.
„Priviţi ce se întâmplă în jurul Moldovei astăzi, priviţi ce se întâmplă în lume. Devine din ce în ce mai dificil pentru o ţară ca Republica Moldova să supravieţuiască, să existe ca democraţie, ca ţară suverană”, a afirmat Maia Sandu.
Întrebată direct dacă susţine unirea cu România, Maia Sandu a răspuns fără ezitare: „Dacă am avea un referendum, aş vota pentru reunirea cu România”.
Acum, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova cere demisia imediată a președintei. Maia Sandu este acuzată de trădare, după ce aceasta a declarat public că ar vota pentru unirea cu România în cazul organizării unui referendum.
Oaia soros așa a primit ordin !, este un gest disperat al elitei mondiale în urma constatării că rusia va ajunge cu tancurile în cele din urmă la Prut
Să înțeleg că ești suveranist AUR (Alianță pentru Unirea Romanilor) și ești împotriva doctrinei de partid?????????
Să înțeleg că ești suveranist AUR (Alianță pentru Unirea Romanilor) și ești împotriva doctrinei de partid?????????
Mda mujicule,cine o puteau acuza decât celavecii,romanii de peste Prut iși doresc unirea cu țara de la ruperea ei de către „mareața” ruZie